Astfel de texte sunt prizonierele propriului context

Mihai Măniuțiu, regizor de teatru, scriitor, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Distinguished Professor la Department of Drama, University of California, Irvine (S.U.A.). În prezent, este manager al Teatrului Național Cluj. A montat peste 120 de spectacole, creațiile sale fiind răsplătite cu prestigioase premii naționale și internaționale. A publicat numeroase volume de proză, poeme și de teorie teatrală, iar creației sale teatrale i-au fost consacrate trei albume monografice.

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Mihai Măniuțiu: Explicația stă în contextul nostru istoric complet schimbat. S-a modificat, de asemenea, percepția publicului. Piesele cu adevărat bune din acea perioadă se mascau în parabole, deseori absconse, pentru a trece de cenzură. Publicul nu mai vrea să descifreze încifrări, când lucrurile pot fi spuse de-a dreptul - și se și spun, în piesele despre comunism de după 1989. Comediile lui Mazilu, deși bine scrise, par și ele atinse deja de o anume desuetudine. Astfel de texte sunt prizoniere propriului context, astăzi desuet. Distanța culturală este atât de mare încât publicului îi lipsesc referințele contextuale. Or, teatrul viu se joacă fără note de subsol. Sunt însă și "supraviețuiri" remarcabile, bunăoară piesele într-un act ale lui Marin Sorescu - Iona, Matca, Paracliserul. Acestea continuă să se joace.

L.M.: Ca manager de teatru, ați fi interesat de un proiect de promovare a acestei dramaturgii? De ce?
M.M.: Promovare sistematică? De ce aș fi interesat? Ca manager, eu sunt interesat de ceea ce publicul e dornic să vadă.

L.M.: Ați fi interesat să montați o piesă aparținând acestei dramaturgii? Care ar fi aceea? De ce?
M.M.: Am încercat, de pildă, înainte de 1989, să montez Cezar, măscăriciul piraților de D.R. Popescu. Cenzura a oprit proiectul în fașă. Avea dreptate cenzura? Firește, din punctul de vedere al cenzurii comuniste, piesa era "periculoasă". Subversivă. Autorul demonta, tot sub forma unei parabole, mecanismele dictaturii. Impactul, la acea vreme, prin 1985, ar fi fost cu siguranță unul notabil. Astăzi, însă, impactul (pe care mi-l doream atunci) nu ar mai exista. În plus, cum am spus și la început, publicul nu mai pare dispus să vină la teatru cu un set complex de chei de descifrare a ceea ce e ascuns de autor/sau de regizor în substanța piesei. Odată cu dispariția totală a cenzurii, pălesc și textele care erau nevoite să țină cont de existența ei.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.