Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema banilor."
Plușicu
Cosmin Văideanu
Cosmin Văideanu
Bărbatul se uita febril în dulap și simțea cum sângele începea să i se scurgă din corp. Acum câteva zile era aici, îl văzuse. Oare unde l-a pus? Să fie în lada de sub pat? Bună idee. Se repezi acolo, ridică patul dintr-o mișcare, scană rapid zona și... nimic. Absolut nimic. Stătea cu fruntea rezemată în lada ridicată a patului și parcă nu putea să se miște. Inima îi bătea atât de tare încât credea c-o să-i sară din piept. Nu mai conta. Oricum, era ca și mort. Simțea că o leșine, dar îl aduse la viață vocea ascuțită a soției sale.
- Ce cauți acolo?
A început să lase încet lada patului să coboare și se străduia să pară cât mai natural, ca ea să nu devină prea suspicioasă. Știa cât era de bănuitoare din fire. Apoi se așeză pe pat cu mișcări lente și încercă să vorbească, dar cuvintele nu se mai formau. Se chinuia foarte tare să le rostească. Era ca și cum viața lui ar fi depins de acele cuvinte. Și, dacă se gândea mai bine, chiar depindea.
- Ursul. Unde e ursul?, spune într-un final.
Femeia îl privea fără să clipească și nu părea că înțelegea despre ce era vorba.
- Ce umbli așa ca un apucat peste tot? Ce cauți?, insistă femeia.
Bărbatul începu să respire aproape normal. Simțea că atacul de panică îl părăsește. S-a ridicat de pe pat și a prins curaj când a văzut că nu leșină. Dar nu era atât de curajos încât să înainteze și a rămas pe loc.
- Unde e ursul?, a întrebat, fără a se uita spre femeie.
- Care urs, măi, omule? Când am avut noi urs?, a rostit femeia, în continuare nedumerită.
- Cum care urs? Câți urși avem? Dracul ăla de pluș, cât tine de mare. Ursul fetiței, a vorbit bărbatul care simțea că începe să se enerveze și mai tare.
- Adică eu sunt grasă?, a ripostat femeia.
- Ce zic eu și ce înțelegi tu. Asta e problema acum?
- Îl cauți degeaba, că nu mai e.
- Cum nu mai e? S-a evaporat? A dispărut în pădure? A fugit de acasă? Cum adică nu mai e?
- Ia o pauză că ești roșu tot. O să explodezi, l-a sfătuit femeia.
După o scurtă pauză, în care s-a uitat cu și mai mare atenție la soțul ei, a continuat:
- L-am dat vecinei de sub noi. Aia cu fetița drăguță, cu ochii albaștri. Și cuminte foc. I-a plăcut foarte mult. Oricum, noi ce mai făceam cu el?
Bărbatul a făcut doi pași în spate și s-a așezat din nou pe pat. Simțea că atacul de panică i se va întoarce.
- Și pe mine de ce nu m-ai întrebat?, întrebă el, aproape resemnat.
- De ce să te întreb, ce treabă ai tu cu ursul?
- Cum ce treabă am? Dar cine l-a cumpărat?
- Ă-hă-hă, e mult de-atunci!
- Și pe urmă, poate fata noastră îl mai vrea, la asta te-ai gândit? Dacă se mai joacă cu el?
- Are 12 ani. Nu se mai joacă de mult cu păpuși, cu urși, cu plușuri. În caz că n-ai observat. De parcă observi tu vreodată ceva în casa asta...
- Dar poate vrea să-l păstreze pentru copiii ei!
- Să știi că am întrebat-o înainte. Și ea a vrut să îl dea. Dar chiar nu știu ce te-a apucat acum cu ursul ăsta, spune femeia, care s-a îndepărtat din ușă, fără să mai aștepte vreo explicație.
Bărbatul începu să vadă o luminiță în scenariile negre care îi treceau prin cap. Se ridică brusc din pat, ieși din cameră, se încălță rapid cu o pereche de papuci. Lasă ușa apartamentului dată de perete, coborî scările vijelios și se opri la ușa vecinilor aflați un etaj mai jos. Își lipi degetul de sonerie și sună insistent.
- Vecinul sunt. Vecinul de sus, începu să strige când a văzut că nu-i deschide nimeni.
O clipă s-a gândit că poate nu era nimeni acasă. Și atunci, da, chiar s-a terminat totul. Apoi a auzit cheia în broască, iar în prag apăru un bărbat tânăr, ușor surprins de oaspetele din fața sa.
- Vecine, iartă-mă că dau buzna așa. Pot să intru puțin?, zise, în timp ce se strecura în apartament și închidea ușa în urma sa.
Bărbatul continuă în același mod.
- Scuze că te deranjez, dar e ceva important.
- Vecine, ești bine? Ți-e rău? Ce s-a întâmplat?, a rostit tânărul ușor îngrijorat.
Dintr-o altă cameră scoase capul soția tânărului, curioasă să vadă cine a venit.
- Bună ziua, vecină. Îmi pare rău că deranjez.
- Nu e problemă, răspunse femeia. S-a întâmplat ceva?
Bărbatul zgudui din cap pentru a o asigura că totul este în regulă, iar femeia reveni în camera ei.
- Uite, vecine, de ce am venit. Nici nu știu cum să zic, că e cam delicată problema. Soția mea v-a dat un urs de pluș. Pentru fetiță. Un urs mare, și bărbatul întinse mâinile pentru a-i arăta cât de impresionant era ursul.
- Da, știu, răspunse tânărul.
- Mă rog, ezită un pic bărbatul. Soția mea s-a cam grăbit. Nu trebuia să îl dea. Adică fata noastră e încă atașată de el și....
- Înțeleg. Și cu ce pot să te ajut?
- Păi, mă gândeam să iau ursul înapoi. Dacă nu te superi. Și mă revanșez eu cumva... și față de fetiță.
- Să iei ursul?, întrebă tânărul încă nedumerit.
- Păi, da. Știi, tehnic e al nostru. Eu l-am cumpărat. Să nu te superi pe mine... e o chestiune de viață și de...
Dar tânărul nu-l mai auzi. Intrase în camera soției și închisese ușa, iar în scurt timp se întoarse cu ursul de pluș în brațe. În urma lui se auzea plânsul unui copil.
- Mulțumesc mult, vecine. Rămân dator, spuse bărbatul când înșfăcă ursul.
Ieși rapid pe ușă, urcă scările în viteză și intră în apartament. Se refugie în camera unde căutase ursul, îl întinse pe pat și începu să-l pipăie la încheieturile laterale. Așa îl găsi soția când intră pe neanunțate în încăpere.
- Doamne ferește! Ai fost și ai luat ursul de la fetiță! Ce inimă poți să ai...
Bărbatul nu-i răspunse. Totuși, părea că cineva acolo sus îl iubea.
- Vă las singuri, văd că vrei s-aveți un moment de intimitate. Pe mine de când nu m-ai mai mângâiat așa?, a continuat femeia. Merg până la piață. Vrei să iau ceva?
Bărbatul dădu negativ din cap. Femeia ieși din cameră. El se asigură că ea chiar a plecat din apartament și se întoarse la urs, de această dată înarmat cu o foarfecă. Începu din nou să îl pipăie, iar apoi tăie cu foarfeca cusăturile din lateral, în partea stângă. Apoi a băgat mâna în interior și a scos o pungă netransparentă, destul de mare. A desfăcut-o cu grijă și a început să scoată mai multe teancuri de euro. Le-a numărat rapid din ochi și le-a pus cu grijă la loc.
Și-a scos telefonul din buzunar și a văzut că avea mesaje pe Whatsapp de la un contact salvat ca "Puiu". Ultimul mesaj era: "Ai întârziat. Ăsta parcă a înnebunit. Vrea să trimită băieții după tine. Vino repede".
S-a panicat din nou. A luat ursul sub braț, a ieșit din casă val-vârtej. Nu își mai aminti cum și cât a condus până a ajuns în fața locuinței indicate de Puiu. Coborî în grabă scările către subsol și văzu un hol lung, iar la capătul lui se zărea o luminiță. Până să ajungă în camera unde îl așteptau doi bărbați, a trecut pe lângă doi malaci, cu cefe de porc și muți ca lebedele, care n-au schițat nici cel mai mic gest. Se opri în pragul camerei și se uită rapid în încăpere. Îl văzu pe Puiu pe-un scaun într-un colț, iar pe-o canapea, tolănit, se afla celălalt bărbat. Nu-l mai văzuse vreodată, dar auzise povești despre el. Ferocele era poreclit "Plușicu" și numele i se potrivea perfect: avea un metru și un pic, îl confundai lejer cu tipul de la șaorma.
- Ai noroc, mare noroc chiar, că te știe ăsta de aici, arătând către Puiu. Altfel, la ora asta luai cina cu peștii din Colentina.
- Îmi cer scuze. A fost o situație...
- Nu terminasem. Nu-mi place să fiu întrerupt. Ai întârziat 45 de minute. Nu așa ne-a fost vorba. Puteam să cred c-ai fugit cu banii. Cu banii mei. Stai tu liniștit. Dădeam de tine oriunde.
Atunci bărbatul de pe canapea se uită către cel din pragul ușii, care stătea cu ursul de pluș în brațe.
- Nu vreau să știu detalii. În fine, unde sunt banii?
Bărbatul a făcut câțiva pași către o măsuță aflată lângă scaunul lui Puiu. A pus acolo ursul și a scos punga de bani din interiorul acestuia.
- Nu am umblat la ei. Sunt cum i-am luat.
- Tu chiar nu ești așa prost cum pari, rosti cel de pe canapea, uitându-se fix la bărbatul care stătea cu punga de bani în mână. Uite unde a ascuns el banii. Dacă mai avem vreo percheziție și mai trebuie să dosim câte ceva, știm cu cine să vorbim. Văd că omu' se pricepe.
Apoi s-a îndreptat către un mic birou, a deschis sertarul de unde a scos o pungă de MegaImage.
- Cum ne-am înțeles. Am vrut să-ți tai din ei c-ai întârziat, dar te-am iertat.
Bărbatul a lăsat punga pe care o adusese și a luat-o pe cea nou primită. Îl salută scurt din cap pe Puiu, luă ursul de pe masă și se pregătea să iasă din încăpere.
- Ursul rămâne, auzi o voce din spatele său. Să-i fac o bucurie fiică-mii!