*
Pe 17 iunie 2024, zeci de milioane de ruși vor ține cu echipa României. Nu că ar fi impresionați de tacticile lui Iordănescu sau driblingurile lui Moruțan (care de altfel s-a accidentat și nu va juca). N-au nicio afinitate pentru ai noștri. Rușii vor ține cu România pentru că vor spera, din tot sufletul lor mic și negru, ca Ucraina să ia bătaie.E una din apucăturile lor preferate. Echipa vecinului și dușmanului lor trebuie să ia bătaie. Să nu cumva să se bucure ucrainenii de vreun succes, fie și la fotbal. Pe același principiu, vor ține și cu Slovacia sau Belgia.
Deși, rușii, în sovietismul lor, ar fi trebuit să țină cu ucrainenii. Așa era linia oficială dinainte de prăbușirea URSS.
În occidentul decadent din care facem acum parte, mulți microbiști își amintesc finala Euro 1988 și golurile lui Gullit, cu capul, și-al lui Van Basten, din unghi închis, care l-au zăpăcit pe Dasaev și au lăsat în suspine întreg lagărul socialist. Zbornaia pierduse finala campionatului european.
Însă puțini mai țin minte golul lui Protasov și cel dat de Litovcenko, goluri cu care Zbornaia eliminase, în semifinale, Italia. Sau că, în grupă, URSS bătuse Olanda, cu golul lui Vasili Raț. Sau că, în finală, la 2-0 pentru Olanda, Belanov a avut o bară și a ratat un penalty - a apărat Van Breukelen.
Iar echipa URSS se confunda cu Dinamo Kiev. Lobanovski asamblase o mașină de fotbal aproape perfectă. Toți erau sovietici dar din 11 titulari, 2 erau ruși, 2 erau bieloruși și 7 ucraineni, de la Dinamo Kiev. În lot, erau 12 de la Kiev și 16 (din 22) erau ucraineni. Dasaev și Hidiatulin, fundașul care a greșit grav la ambele goluri - ruși. Aleinikov și Goțmanov - bieloruși.
Toți ceilalți - Demianenko, Raț, Litovcenko, Zavarov, Protasov, Belanov și Mihailicenko - ucraineni.
Era echipa standard, care bătuse Anglia, Olanda și Italia, în grupe și semifinală.
Situația din 1960, când URSS câștigase, în fața Iugoslaviei, campionatul european, se schimbase total. Atunci era o echipa de ruși, cu trei georgieni. Era, de fapt, rezultatul politicii sovietice de după război. În Ucraina, care în anii '50 nu făcuse altceva decât reconstrucția de după război, fotbalul nu luase amploare. Rușii, care erau inclusiv mai siguri din punct de vedere politic, și georgienii, unde urmașii lui Stalin alocau orice resurse, au avut prioritate. Caracteristică perioadei e și istoria cu Vasili Stalin, beizadeaua care, în 1950, a crezut că poate să facă ce vrea și l-a răpit, cu un comando de soldați, pe Konstantin Kvașnin, antrenorul de la Torpedo (care era echipa fabricii ZIL) să îl aducă la ȚSKA, care era echipa armatei.
Mai încoace, fotbalul ucrainean s-a bazat pe Dinamo Kiev și pe Lobanovski. Iar Lobanosvski a creat și recreat echipe ani la rând. Banii magnatului Surkis au ținut locul ordinelor date de partid, de KGB sau armată. La fel, mai târziu, la Șahtior, banii lui Ahmetov și priceperea lui Lucescu. În Kiev sau Donețk, două nume deschid aproape orice ușă: Florin Cernat, jucător la Dinamo Kiev și Răzvan Raț, jucător la Șahtior Donețk.
Cernat, cel puțin, rupea ușa vestiarului după meciurile cu Kiev, din Liga Campionilor, și venea întins, de la Kiev până acasă, la Galați, pe autostrada spre Odesa, folosită acum ca pistă pentru avioanele ucrainene. Dimineață, la șase-șapte, fiind un tip de o bună cuviință ieșită din comun în fotbalul băștinaș, se rușina când grănicerii ucraineni îi reclamau că gălățenii dădeau manelele atât de tare la plaja de la "Valuri" încât se auzea până în dealul Giurgiuleștilor. Noaptea, pe Dunăre, sunetul se propagă mai bine.
Și rușii au băgat bani în fotbal. Mult mai mulți și mult mai aiurea decât ucrainenii, care le-au luat fața în 2012. Când Putin își relua mandatul la Kremlin, ucrainenii aveau altă treabă - organizau, împreună cu Polonia, campionatul european.
Rușii se calificaseră și ei, au jucat confortabil, în Polonia. Ceva fluierături au fost la meciul lor cu polonezii, dar suporterii ruși meritau orice huiduială, la câte probleme au făcut în Varșovia. Gopniks au vrut să fie mai ceva ca hooligans dar și-au luat scatoalce grele de la polițaii polonezi. Nici ucrainenii nu au ieșit atunci din grupe - au jucat foarte crispat dar, oricum, fuseseră organizatori - ceea ce Rusia a reușit abia șase ani mai târziu și cu o șpagă cum numai FIFA poate să gestioneze.
Acum, Ucraina e calificată la un campionat european, calificată cu emoții și cu meciuri de baraj, dar rușii stau acasă. Au fost excluși, așa cum trebuie să pățească orice țară agresoare, mai ales atunci când folosește sportul, cu tot dopingul și aranjamentele de rigoare, în scop politic. Și vor sta acasă mulți ani. Nu-mi imaginez cum ar putea UEFA și FIFA să îi primească, din nou, în competiții sau în amicale. Mizeria de război are costul ei. Nu doar pentru fotbaliști, ci mai ales pentru suporteri.
La campionatul ăsta, ucrainenii vor fi pe teren și în tribune iar rușii vor boscorodi, plini de năduf, la ei acasă. N-am nicio îndoială că, la ora meciurilor Ucrainei, rușii vor bombarda din toate puterile. Doar am spus că au suflete mici și negre.
Ce mi se pare remarcabil e că ucrainenii nu și-au oprit campionatul intern. Șahtior se refugiase oricum, după ce rușii ocupaseră Donețkul (Ahmetov nu a suportat ideea de a rămâne cu rușii) iar campionatul ucrainean seamănă foarte mult cu War Time League, competiția ținută în Anglia din 1939 și până în 1945.
E o competiție aproape fără spectatori, pentru că sunt mereu expuși rachetelor și se joacă mai mult pe terenuri din vestul Ucrainei, mai departe de front. Dar se joacă. E o tiflă dată rușilor, care n-au reușit să oprească fenomenul (pentru comparație, în Ucraina ocupată, rușii au oprit competițiile sportive. Toate). Deși au fost multe meciuri întrerupte de alarmele aeriene. Și, unde nu puteau să bombardeze, rușii au pus hackerii la treabă: în 2022, în barajul pentru campionatul mondial, rușii au încercat să blocheze transmisia postului național ucrainean cu un atac informatic total, dar s-au ales doar cu blestemul comentatorului ucrainean, care le-a urat să stea acasă la toate campionatele din timpul vieții lor.
Ceea ce și merită, cu vârf și îndesat.
Am lăsat la urmă o poveste de la Kiev despre fotbal și război. Dar e din alt război.
În Ucraina ocupată de naziști, cluburile sportive sovietice au fost desființate. Din întâmplare, un neamț sudet (din Cehia) își făcuse - de fapt preluase gratis - o moară unde angajase și câțiva ucraineni, care înainte de război jucaseră la Lokomotiv Kiev (cei de la Dinamo Kiev dispăruseră - mulți erau, de fapt, NKVD-iști). Echipa asta, de la moară, a jucat un meci cu o echipă a unui regiment de artilerie din Wermacht, garnisit cu câțiva SS. În primul meci, ucrainenii i-au bătut pe nemți cu 5-1. Revanșa s-a jucat după trei zile și nemții au pierdut încă o dată. Au fost 2.000 de spectatori.
După o săptămână, Gestapo-ul a făcut un raid la moară și a arestat șase muncitori-fotbaliști. Motivul? Ar fi jucat, înainte de război, la Dinamo Kiev, deci erau NKVD-iști. Nemții au mai căutat și, în total, au găsit în Kiev opt foști jucători de la Dinamo. I-au trimis într-un lagăr de muncă. Trei au fost împușcați.
Anul următor, când bolșevicii au restabilit puterea sovietică la Kiev, alți patru ucraineni care jucaseră la Lokomotiv și Dinamo au fost trimiși în Siberia, acuzați de colaborarea cu naziștii. Unul singur a supraviețuit Gulag-ului, dar nu a mai avut voie să se întoarcă în Ucraina. A rămas în Kazahstan.
Din toți cei implicați în poveste, doar unul a scăpat și de naziști și de bolșevici. Nici nu era ucrainean, ci rus. Pavel Komarov a fost dus în Germania, la muncă forțată (asta echivala cu o condamnare la moarte), dar a supraviețuit războiului. Nu s-a mai întors în Ucraina. A ajuns în zona ocupată de britanici și a reușit să emigreze în Canada.
Am scris textul asta într-o noapte, la începutul lunii mai 2024. Nu am de unde să știu desfășurarea ulterioară a evenimentelor. Tot ce pot să sper e ca nemții să nu lase ruși dilii în tribune, la Munchen, să ne strice sărbătoarea - căci da, trebuie s-o privim că pe o sărbătoare - și a noastră, că ne întoarcem la un turneu final și a ucrainenilor, că au reușit să reziste până acum.
Notă: Dacă vreți să contribuiți la această rubrică, vă așteptăm propunerile (nu ezitați să vorbiți și despre aceeași țară, din altă perspectivă). Detalii despre ce ne puteți propune aici.