Nicolae Popescu
Pricop frână brusc, Vera aproape se lipi cu nasul de parbriz. Ce-ai, zăludule, unde gonești așa? Nu l-ai văzut pe ăla cu Merțanu' cum ne-a luat fața? Era vecinul Panfil cu Gilda, nevastă-sa, iar ne șicanează. Tocmai aia e, c-am văzut. De când și-au luat mașină pricopsită, Gilda a anulat serile de tabinet pe care le-aveam, e cu nasul pe sus, abia de mă mai salută. Da, Vero, e nenorocire. Tabinetu' ca tabinetu', dar cum au câștigat la Loto, Gilda a și renunțat la ședințele de revigorare pe care le făceam săptămânal.
Yuka Brevi
Luase o pungă, doi firfirici, căștile și plecase să cumpere pâine. Pe drum, Zion îl pătrunse la maxim volum. În orașul subteran, muzica îi făcuse pe toți să uite de greutățile existenței efemere, unduindu-i extatic. În semiîntuneric, pielea le strălucea, iar el era însuși Neo. O prinsese sub el pe Trinity, care, epuizată, îl privea de aproape, cruciș. Un zgomot puternic, robotic, întrerupse tot, îl făcuse să scape punga, căștile și monedele pe jos. E roșu, bă, tâmpitule, rupse vraja un tirist, la trecere.
Ionuț Morariu
În fauna profeților de semafor, Ghideon era animal aparte. Între un roșu și un rose, citea omul ca pe o carte. Dar nu-și certa semenii ca alți proroci. Știa că mustrarea personajelor din povestea Altuia e vânare de praf saharian. Așa că, în loc să se agațe de oameni și să strige pocăiți-vă sau judecata e aproape, lansa invocații nimănui: beți cât mai aveți gură. Sau cine iubește, nu prisosește. Impresionată, o domnișoară cu copil a fost pătrunsă de Cuvânt chiar pe zebră. Ce sarcină toxică, a plâns înăuntru Ghideon.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2024, grupul are 13.100 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).