*
"Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viață în nările lor, au murit. Și așa s-a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul, de la om până la dobitoc și până la târâtoare și până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, și a rămas numai Noe și ce era cu el în corabie. Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile".După potop arca lui Noe a eșuat pe muntele Ararat. Au coborât animalele toate și s-au împrăștiat pe fața pământului, au coborât neamurile lui Noe, a coborât Noe însuși. S-a încheiat potopul. Vom spune că s-a terminat cu bine dar, pe ici pe colo, nu sunt tocmai convins.
După ce s-a terminat potopul, Noe s-a apucat de cultivat vie și de făcut vin. Și a umblat beat o vreme, făcându-se de râs, așa cum le stă bine tuturor marinarilor, mai ales după o călătorie în care riscă tot, viața lor, viața familiei lor și viața pe pământ în general.
M-am uitat pe o hartă și am văzut unde este muntele Ararat. Apoi mi-am amintit că hărțile sunt convenții și că geografia este o știință mincinoasă, așa că m-am întors către singura certitudine pe care o poți avea câtă vreme ești viu; mi-am întrebat imaginația dacă georgienii sunt urmașii lui Noe și ea a decis că, dacă trasezi o linie imaginară, suficient de groasă, pe harta Caucazului, poți aduce în Georgia nu numai vița de vie plantată de Noe, dar și poezia lui Lermontov și, cu o mică forțare, granița zdrențuită a Uniunii Europene. Așa cum Iason a pornit pe urma Lânii de Aur, poetică obsesie, georgienii se străduiesc, iată, de mai bine de patruzeci de ani, să refacă în sens invers drumul unui personaj imaginar, într-o lume reală. Și noi toți ne uităm la ei ca la un film american. Da, există o justificare. Nu, nu orice speranță îndreptățită va avea și succes. Noe nu e o poveste de succes. Noe e doar o unealtă. Până la vin. După vin, Noe și-a recăpătat libertatea și a reușit, poate, beat, să-i râdă în față unui Dumnezeu crud și nedrept.
Nu mă pricep la fotbal, dar știu câteva lucruri despre sport. Pot explica înfrângerea, pot justifica nedreptatea regulilor, pot înțelege destinul unui sportiv, însă există un lucru despre care niciodată nu vreau să fiu nevoit să vorbesc - talentul. Pentru că e ușor să cânți un sportiv înzestrat, dar de ce ar trebui să taci despre milioane de oameni care sunt gata să facă orice sacrificiu, fără să fie aleși? Și cum taci când vine vorba despre ei? De ce trebuie să existe doar imnuri și fanfare și explozii de fericire? De ce doar învingătorii merită? Și unde este infernul celor blestemați la naștere? O, da, ăsta să fie Caucazul meu!
Poate ar trebui făcută puțină ordine aici. Nu vreau să vorbesc despre calificarea echipei naționale a Georgiei la Campionatul European de fotbal. Vreau să vorbesc, mai degrabă, despre aspirația unui popor. E patetic? Nu se mai poartă? Cu atât mai bine. Pentru că mii de oameni ies în stradă, patetici, sperând ca cineva să-i audă în lumea liberă. Și, sincer să fiu, mă îndoiesc că vreunul dintre noi, cei care citim știrile, îi luăm în seamă cu adevărat.
Bine atunci, hai să vorbim despre vin. Vinul atrage atenția ceva mai mult decât democrația. Pentru că un vin bun costă, în vreme ce democrația, în Europa asta fleșcăită, vine la pachet cu orice cumperi. Nu trebuie să fac mai nimic pentru ea.
Când eram copil, într-o iarnă, nemulțumit că nu e zăpadă, am ieșit în curtea bunicilor și am cerut să ningă. Îmi amintesc perfect că am ridicat privirea spre cer și am bodogănit ceva. Și chiar în momentul acela pe șoseaua națională au început să treacă grupuri de oameni cu steaguri, scandând ca pe stadion. Începuse Revoluția. Mai târziu, după ce am înțeles cât de cât despre ce e vorba, am regretat că nu am văzut tancuri și oameni uciși de gloanțe. În alte orașe fuseseră victime și se trăsese, oamenii muriseră, armata ieșise în stradă. Ce naiba de revoluție e asta în care doar se strigă, se agită drapele și cineva cântă?! Iată cât de simplu învățăm. Aproape patruzeci de ani mai târziu citesc știrile despre protestele din Georgia și înțeleg cât de aproape am fost și noi de o răscoală inutilă. Nu există istorie. Există doar oameni care își ignoră destinul.
Am zis Noe, am zis vin. Băutura și fotbalul, la urma urmelor, merg mână-n mână. Noe a făcut vin pentru că a vrut să uite. Georgienii s-au calificat la Campionatul European și reușita asta îi va ajuta să-și amintească. Pe stadioanele din Germania, fără să bea un strop de alcool, vor putea simți euforia libertății. Sportul e magic. Câtă vreme sângele curge în vene putem încerca să fim liberi.
Iason, însoțit de argonauți, a străbătut mările până la curtea regelui Aetes, de unde, cu ajutorul Medeei, aduce lâna berbecului magic. Georgia, în această vară, indiferent cât fotbal ne va arăta în Germania, are șansa rară de a arăta europenilor că libertatea nu este un bun căpătat gratis. Cât de ușor putem risipi ceea ce am primit fără efort! Și cât de greu capătă altul ceea ce pentru noi este subînțeles! E vreo morală aici? Departe de mine de a amesteca fotbalul cu etica. Ar ieși o peltea urât mirositoare. Dar nu aș putea rata ocazia de a arăta cum au făcut alții. Și iată-mă revenind la Noe!
Arca a eșuat. Animalele umblă libere, perechi, pe fața pământului de unde apele s-au retras. Și Noe, furios, sapă cuiburi pentru prețioasa sa vie. Nu aprinde un foc, nu se roagă, nu-i pasă de soarta fiilor și fiicelor sale care se vor înmulți și vor stăpâni lumea. Nu. Pentru că Noe știe că nu e liber, că este o sculă, că a fost folosit de un Dumnezeu răzbunător pe care vrea să-l uite. Fără să vreau, am descoperit povestea vinului georgian. Sper că povestea asta continuă.
Notă: Dacă vreți să contribuiți la această rubrică, vă așteptăm propunerile (nu ezitați să vorbiți și despre aceeași țară, din altă perspectivă). Detalii despre ce ne puteți propune aici.