*
Slovacia este o Cehie cu un PR mai modest. Sunt mulți turiști români care vizitează Praga, Viena, Budapesta, dar în Bratislava ajung mai puțini. Capitala Slovaciei reprezintă uneori o escală în drumul spre Praga. Așa a fost și pentru mine în urmă cu mai mulți ani. M-am înscris într-un circuit organizat de o agenție de turism, intitulat "Capitale Imperiale". Am plecat pe la șase dimineața din București și am ajuns în Budapesta la miezul nopții. Am făcut un tur de oraș din autocar, dar nu prea vedeai mare lucru fiind noapte, iar după un drum de o zi și ceva parcă tot ce-ți doreai să vezi era patul de hotel.Programul prevedea că a doua de dimineață se pleca spre Praga, dar a urmat întâi o oprire de câteva ore în capitala Slovaciei. Am ajuns acolo în jurul prânzului și ne-am dus țintă la Castelul din Bratislava, principala atracție a orașului; este spectaculos, elegant, iar localnicii spun că, dacă ai ochi buni, poți vedea din castel nu doar întregul oraș, ci și Viena sau Budapesta. I-am crezut pe cuvânt, dar eu n-am reușit, chiar dacă atunci aveam vederea mai bună ca acum.
La Bratislava, grupul de turiști din care făceam parte s-a reîntâlnit cu cel de-al doilea șofer al autocarului. Pentru că își uitase acasă actele, bărbatul n-a putut intra în Ungaria și a rămas la graniță. Cei de la agenția de turism au făcut tot posibilul ca omul să ni se alăture cât mai curând, ceea ce s-a și întâmplat. A urcat la volanul autocarului și am plecat spre Praga, unde urma să înnoptăm.
Kosice este al doilea oraș ca mărime din Slovacia. Are o semnificație aparte pentru suporterul român de fotbal, care ține minte deopotrivă și succesele, dar mai ales eșecurile răsunătoare. Iar una dintre cele mai dureroase înfrângeri ale naționalei de fotbal a României a fost în Slovacia. Asta se întâmpla acum mai bine de 30 de ani, pe vremea când Slovacia era ieșită cu un picior din Cehoslovacia și devenea independentă. Orice iubitor de fotbal își amintește partida de la Kosice din 1993: echipa noastră avea șanse bune de calificare la Campionatul Mondial din SUA din 1994, iar deplasarea de la Kosice trebuia să confirme că era una dintre favoritele grupei. Nu era prima oară când eram cotați cu șanse bune să mergem la un turneu final, dar de obicei clacam în a doua jumătate a preliminariilor.
Partida a fost într-un oarecare echilibru până la 2 - 2. Deși România nu jucase mare lucru nici până atunci și marcase cu șansă, ambele goluri fiind opera lui Răducioiu, e totuși greu de explicat (și acum după mai bine de trei decenii, când faptele s-au prescris), ce s-a întâmplat în continuare. România a mai primit trei goluri până la final. S-a încheiat 5-2. A fost un coșmar. America părea un vis la fel de îndepărtat cum fusese și pentru bunicii noștri. Toate oalele, pardon, golurile s-au spart în capul lui Silviu Lung, portarul care a avut un final nedrept de carieră la națională. A fost și ultima partidă ca selecționer pentru Cornel Dinu. Ce diferență, de la 5-1 cu Țara Galilor (5-0 la pauză) la 2-5 cu Cehoslovacia, în numai câteva luni.
Eroul acelei partide a fost Peter Dubovsky, un tânăr de 21 ani care ne-a marcat trei goluri. Peste câteva săptămâni el avea să se transfere la Real Madrid unde nu a stat decât doi ani fără a lăsa ceva memorabil în urmă. Înlocuitorul său a fost un puști de 17 ani, pe nume Raul...
Din păcate, Dubovsky a avut un destin tragic, ca să nu-i spun "stupid"; în 2000 și-a pierdut viața pe când se afla în vacanță în Thailanda după ce a căzut într-o prăpastie, în timp ce-și fotografia iubita lângă o cascadă din insula Ko Samui.
În ceea ce privește România, după coșmarul de la Kosice a venit un nou selecționer, pe nume Anghel Iordănescu, iar echipa a câștigat, nu fără emoții, meciurile cu Belgia și Țara Galilor și s-a calificat la Campionatul Mondial din America, oferindu-ne de acolo cele mai frumoase nopți din istoria fotbalului românesc.
Slovacia este o țară care a depășit România la multe capitole. De pildă, a intrat cu trei ani înaintea noastră în Uniunea Europeană. Noi încă nu ne treziserăm din euforia europeană atunci când, în decembrie 2007, slovacii erau acceptați și în Spațiul Schengen, unde nici acum nu suntem, nu rutier, cel puțin (și asta ne interesează în primul rând, nu "Schengen-ul naval" sau cel "aerian"!). Slovacia a adoptat moneda euro din 2009, iar România tot amână acest pas.
Este totuși un domeniu la care Slovacia se află în urma noastră. Fotbalul. În 30 de ani au fost opt meciuri directe. România a câștigat patru și alte patru s-au terminat la egalitate. Ar fi păcat să stricăm această tradiție în Germania. E adevărat că la prima vedere, dacă citești loturile celor două echipe, fotbaliștii slovaci par mai ancorați la fotbalul mare. Dar așa păreau și elvețienii în grupa de calificare și până la urmă am terminat în fața lor. Bătăioși, arțăgoși, luptători, slovacii nu ne vor face niciun cadou. Trebuie să fim de două ori mai determinați ca ei pentru a scoate un rezultat pozitiv. Că vor mai fi sau că nu vor mai fi șanse de calificare în optimi... importantă este ultima impresie pe care o lași. Sau, dacă se aliniază astrele, România - Slovacia ar putea să fie finala pentru locul trei, care să ducă în faza superioară a competiției. Care pe care.
Euro 2024 bate și la noi la ușă și așteaptă să îi deschidem!
Notă: Dacă vreți să contribuiți la această rubrică, vă așteptăm propunerile (nu ezitați să vorbiți și despre aceeași țară, din altă perspectivă). Detalii despre ce ne puteți propune aici.