Pe toată perioada Euro 2024, ne vedem în scris, în fiecare zi, uneori de două ori pe zi, până la finala de pe 14 iulie 2024. Luăm la disecat grupele, ne dăm cu părerea despre tot ce mișcă și comentăm fiecare meci în parte.
Eu sunt Cătălin Vieru și azi am răspuns la:
a. Cum vezi Grupa E?
b. Cine câștigă grupa E și de ce?
c. Care e jucătorul decisiv al fiecărei echipe și pe ce tineri suntem cu ochii?
a. E foarte greu să am pretenția că aș putea fi obiectiv. Lesne de înțeles de ce. Așa că:
Belgia pare marea favorită a grupei. Problema ei, în general, este că echipele la care îi joacă componenții o fac să trateze adversarii cam de sus. Și fie vorba între noi, nu prea au de ce. Dacă generația lor de aur, în vârful formei, a reușit doar un loc 3 mondialul din 2018, mi-e greu să cred că performanța va fi depășită acum, pe ultima răsuflare.
România nu o comentez. Nu ne mai cântați prohodul. Că am impresia că mai multe șanse ne dau străinii. Calificare să fie.
Slovacii vin ca o pretendentă la locul 2, părerea mea (nu înțeleg de ce unii o consideră outsidera grupei, gata să fie bătută la orice oră și de oricine), alături de Ucraina, care cel mai probabil va juca pentru cei rămași acasă, cu ranița în spate. Dar cum spune o vorbă fotbalistică din bătrâni, nu o să intre în teren nici suta de milioane dată pe Mudryk, nici salariul lui Milan Skriniar de la PSG.
b. Mi se usucă mâna dacă nu scriu România. Pupați și voi o icoană pentru asta...
c. Nu mă mai gândesc la nimic. Vă zic preferații mei. La belgieni, unul din cei mai buni mijlocași ai generației sale, Kevin De Bruyne e gata să domine mijlocul terenului. Pe Jeremy Doku l-am integrat și în lista generală de tineri de urmărit, așa că nu are cum sa lipsească de aici.
Pentru Ucraina vreau să dau un nume subestimat de fanii fotbalului. Cine nu a auzit de Oleksandr de la Arsenal. Sau senzația cupelor europene, Lunin, portarul marelui Real Madrid. Pentru mine, jocul Ucrainenilor se învârte în jurul lui Viktor Tsygankov de la revelația ultimului sezon din La Liga, Girona. Are tot ce îți poți dori de la o aripă din fotbalul modern. În materie de tineri, il reamintesc pe Georgiy Sudakov.
La slovaci, fundașul central, Milan Skriniar pare pilonul defensivei și al echipei. Sper să avem ocazia să îl vedem pe teren și pe puștiul de doar 18 ani, Leo Sauer.
Pe noi ne știți. Da, putem pune pe listă pe Stanciu sau Marin și pe Drăgușin. Sper să nu am cum să nominalizez, după meciuri, pe cineva. Să zic: Da, domnule, uite echipă! Să își încordeze mușchii comuni. Și să jucăm ca în calificări: toți pentru unul, unul pentru toți.