E 18 iunie 1994. Una din primele mele amintiri clare cu fotbal. Sunt îmbrăcat într-o cămașă albă, bretele, pantaloni scurți și papion. E nunta Narcisei (sora mamei). E mătușa mea, dar mai mult mamă. Iedul cu trei capre. Printre felicitările de la nuntă, îmi amintesc clar bărbații transpirați de la atâta jucat în hore și sârbe care se întrebau ce facem la noapte. Încerc cola cu sare în ea la îndemnul lui Mihai. Oribil. Cine joacă în apărare? Dansez pe ringul de dans când toată lumea e la masă și orchestra în pauză. Joacă cu popescanu libero! Sau la închidere. Tre' să nu îi dăm mingea lui Valderama, hira 'ra-l dracu el cu pletele lui... Cine e ăla? Și ce e aia pleată? Încerc să prind cu gura un profiterol din lingurița lu maică-mea care se uita în altă parte. Și un egal e bun. Oare de ce sunt două fețe de masă? Aia mai mică peste aia mai mare? Haideți oameni buni, că începe meciul.
Severin, Cicero 63. Tata, bunicul, unchiul și alți șase-șapte bărbați în sufragerie. În "sală" mai exact. Cu flori in piept de la nuntă, fiecare așezat pe unde apucă. Sunt acoperit cu o pătură roșie cu două dungi albe. E 02.30. Tataie îi face semn lu' tata ca e prea aproape de Goldstar-ul lui și nu mai văd ăia din spate. 15 minute nu înțelegeam de ce nu ne dau si nouă mingea. Cred că era a unuia din ăia îmbrăcați în albastru cu roșu, că prea se jucau numai ei.
02.46 începe copilăria mea undeva în Los Angeles. Gică Mihali interceptează, dă drumul la minge, ca de obicei, la Hagi care lasă mingea să treacă printre picioare trimițând columbienii după țigări. Îi pasează lui Răducioiu. Doi fundași întorși ca pe maidan și șut la colțul lung. Vocea lui Țopescu: Goooooooooooool!
Explozie în casă... Doamne, pupați-aș tălpile tale! Să vezi că îi batem.
Ăsta a fost momentul 0 al copilăriei mele. Ieri, indiferent ce se va întâmpla cu România mai departe, al vostru. Al lui Kimi, Niki, Călin și David. Călătorie plăcută, băieți!
David, ai cuvântul!
ROMÂNIA - UCRAINA
Ce zi memorabilă pentru noi, românii!! Câtă bucurie am exprimat în aceste minute extraordinare. Avem prima victorie la Campionatul European!! Băieții noștri au reușit!! Probabil vă întrebați cum, și vă voi răspunde chiar acum. În debutul meciului cu naționala Zhovto-Blakytni (Galben-albastru), ai noștri erau dominați. Nu am avut o posesie mai mare de 23% și n-am dat mai mult de 30 de pase, față de cele 180 ale vecinilor noștri din nord. Într-adevăr, niște cifre dezastruoase, dar ce final de meci am avut!
Primul șut pe poartă al tricolorilor a fost în minutul 8, când Florinel Coman a încercat să aibă și el o contribuție pentru noi la acest turneu final, însă Andryi Lunin, portarul Real Madridului și câștigător de UEFA Champions League a parat ușor execuția, iar tabela era încă intactă. Acest lucru s-a schimbat în minutul 29, când căpitanul nostru, Nicolae Stanciu, după ce a primit o pasă de la unul dintre cei mai buni jucători ai naționalei de astăzi, Dennis Man, a dat un șut spectaculos de la peste 20 de metri distanță de poartă. O parte mare din vină pentru această deschidere de scor o are chiar portarul Madridului, care a gafat dându-i pasă lui Man, însă șutul lui Stanciu este de toată frumusețea. Bomba de 116 km/h a șters elegant plasa laterală, stârnind nebunia la München, în jurul stadionului și în toată România. Tricolorii aveau 1-0 împotriva unei naționale foarte puternice, cu mulți jucători în primele 5 ligi, ca Mykhailo Mudryk la Chelsea, Tsygankov și Dovbyk, golgheterul La Liga, la Girona, Ruslan Malinovskyi la Genoa, Zinchenko la Arsenal și chiar mai mulți.
Și ce credeți? Nu se terminase. În a doua repriză, 4 minute le-au fost fatale jucătorilor ucraineni, întrucât în minutul 53 Răzvan Marin a finalizat tot cu un șut puternic de la distanță, și am da toți banii din lume să-l mai vedem o dată cum se bucură cu suporterii de la peluza noastră. Ghiciți de la cine a primit assist-ul. Exact, chiar de la extrema Parmei, Dennis Man, a cărei formă bună le dădea coșmaruri fotbaliștilor a căror țară se află în război. Bine, nu putem neglija faptul că și ei au avut un joc extrem de slab, dar asta e, fără puțin noroc nu se poate face nimic. La fix 4 minute de la reușita lui Marin a urmat o fază perfect lucrată de ai noștri, al cărei personaj principal a fost (cine credeți?) Dennis Man, care după ce a driblat doi blonzi din defensiva galben-albaștrilor a pasat decisiv lui Denis Drăguș, vârful de atac al românilor aproape tot meciul, care nu a trebuit să facă altceva decât să împingă balonul colorat denumit "Fußballiebe" în poarta galacticului Lunin, care sigur nu va dormi în noaptea asta. Nici el, și probabil nici fundașii despre care ziceam că joacă în primele 5 ligi.
Vă dați seama? Noi, o armată de mămăligari în galben am reușit să dăm coșmaruri unor granzi ai fotbalului european. Poate nu la fel de mari ca belgienii, dar și ei și-au făcut un nume în Europa. Gândiți-vă la Mudryk și la Dovbyk. Până la final, românii din tribune, tinerii de acasă și din sălile de clasă (chiar și-acolo se văd meciuri, vă spun sincer) au continuat să cânte pentru țara lor, să țipe și să trăiască momentul la maxim, iar pe teren noi am zburdat ușor spre o victorie care părea greu de crezut în amicalele dezastruoase cu Liechtenstein și Bulgaria. Și uite-așa, după-amiaza din 17 iunie 2024 a fost transformată într-una colorată în ALBASTRU-GALBEN-ROȘU.
Nu-mi vine să cred că termin așa prezentarea meciului, și nu voi uita vreodată că scorul final a fost:
ROMÂNIA 3-0 UCRAINA