*
În 2016 am luat calea emigrării către Praga, așa-numitul Oraș de Aur. Praga își merită acest renume atunci când ajungi ca turist, fără griji, cu banii de vacanță în buzunar, când te pierzi prin centrul imens, plin de bijuterii arhitecturale. Dar când vii ca emigrant e altă viață. Să zicem că găsirea unui loc de muncă nu-i așa de complicată, deoarece, așa cum se laudă, Cehia este în centrul Europei, astfel încât sunt multinaționale care au decis să considere geografia un avantaj. Ca o paranteză, Praga se laudă, printre altele, cu cel mai mare club din centrul Europei și cu cel mai mare festival al muzicii anilor '90 din centrul Europei, dar ce să vezi, nu există o altă țară care să se situeze tot în centrul Europei.Nici partea de găsit apartament de închiriat nu durează o veșnicie, dacă ești dispus să te bați cu 30-40 de studenți care vin la fiecare vizionare. Dar aici ai avantaj, că lucrezi la multinațională, chiar dacă ești străin. Dar vine vremea când mergi la birou și-ți întâlnești colegii și aici începe distracția. După ce trece șocul neaducerii aminte a niciunui nume, pentru că în buletin colegul ceh se numeste Ian, dar își spune Honza, altul se numește Josef, dar își spune Pepa, iar Hana se alintă Hanka, trebuie să răspunzi interogatoriului: "De ce ești aici? Dar cât stai? Dar când pleci înapoi? Dar când înveți limba cehă? Ești în Cehia, trebuie să vorbești ceha din prima zi de emigrant. A, ești din Europa de Est? Nouă ne plac vesticii".
Dacă ai noroc, întâlnești un coleg la vârsta venerabilă de 40 plus, care este mulțumit de originea ta: "În 1968, România a fost singura țară din Pactul de la Varșovia care nu a trimis aici tancuri ca să pună capăt Primăverii Pragheze".
După ce mai trec câteva luni și te mai acomodezi cu mediul, începi să descoperi că în colectiv nu sunt doar colegi cehi, ci și colegi slovaci. Cum îi deosebești? Sunt mai prietenoși și mai vorbăreți. Să ne înțelegem, nu au sânge latin, să aibă debitul și intensitatea a vorbirii, dar nu-s nici muți și ascunși ca localnicii cehi. Și ajungi să te împrietenești cu vreo doi oameni din Slovacia, care îți împărtășesc bucuroși că avem ceva în comun - două cuvinte: brânza și sălașul oilor.
Fericire maximă: datorită lor, mai afli și tu bârfele de la birou. Pentru că, deși în birou este tot timpul o liniște de mormânt, de cazi în depresie după ce vii din mediul tumultuos al firmei din București, bârfele curg pe chat-ul companiei aproape pe tot parcursul zilei. Și uite așa afli că, de fapt, există o scindare, că doar nu s-a întâmplat degeaba divorțul de catifea dintre Cehia și Slovacia, în 1993. Sunt două partide: cehii și slovacii, care trăiesc în simbioză doar cu scopul de lua un salariu lunar. Ah, și se înțeleg de minune după ce au terminat de testat în trei runde toate cele zece tipuri de bere din meniul crâșmei din colț. Altfel, cehii, cu pretenții de imperialiști (deh, au fost la masa bogaților pe timpul Imperiului) îi consideră pe slovaci ca pe niște rude sărace de la țară. Un fel de: lasă-i, că vin și ei pe aici ca să facă un ban cinstit, dar ar fi bine să-și recunoască marea greșeală că s-au despărțit de noi. De partea cealaltă, slovacii se plâng de cehi că sunt o națiune rece, insensibilă și lipsită de empatie, care s-a purtat urât, și-a luat jucăriile (industria) și a plecat. Un mare regret au, totuși, cehii: că au rămas fără munți și că acum trebuie să meargă în Slovacia sau, și mai rău, în Polonia, să se bucure de natura sălbatică. Mai vin și prin România când se rătăcesc și ajung departe de casă.
Legat de munții României: după vreo șase ani de stat aici, am aflat de existența unui ceh care s-a oferit să găzduiască o petrecere a românilor din Praga. Am privit cu scepticism această ofertă, dat fiind că nici până la ora actuală nu avem vreun prieten ceh, dar am ajuns la locul cu pricina și am avut o mare surpriză. Gazda era un domn venerabil pe la vreo 70 de ani, cu soția, și ambii erau absolut îndrăgostiți de România; vizitaseră toți munții, de prin anii '70 încoace. Le-a plăcut atât de mult încât au învățat limba română, găzduiesc periodic localnici cărora le prezintă țara noastră și organizează seri de degustare de vin românesc. Și, cireașa de pe tort, au amenajat un muzeu într-o clădire istorică (un fost hambar, acum locuibil) în care au expus obiecte ceramice din toate colțurile României. Iar eu am ajuns la concluzia că acest domn este un ceh renăscut în spirit românesc, pentru că nicăieri în Cehia nu am întâlnit un localnic atât de ospitalier, prietenos și comunicativ.
A, da: Cehia joacă în grupa F, alături de Turcia, Georgia și Portugalia. Unul din faimoșii fotbaliști ai Cehiei este Antonin Panenka, creatorul tehnicii cu același nume de a bate penalty-ul; desigur, românii preferă să numească "scăriță" această tehnică, pentru așa suntem noi: dăm nume la orice, mai ales la ceea ce are deja un nume!
Notă: Dacă vreți să contribuiți la această rubrică, vă așteptăm propunerile (nu ezitați să vorbiți și despre aceeași țară, din altă perspectivă). Detalii despre ce ne puteți propune aici.