Euro 2024: Melancoliile unui dependent de fotbal (VII) - Spania n-a învins Italia! A dezmembrat-o (1-0)

Spania n-a învins Italia. A dezmembrat-o, a alergat-o ca pe hoții de cai, a tăvălit-o prin toate chinurile neputinței și apoi a obligat-o să-și dea singură golul care califică selecționata iberică în optimi la Euro 2024. Italia nu doar că nu mai are nimic din campioana europeană din 2021, dar până și tricourile de acum sunt mai urâte.

Meciul de joi seara (20 iunie 2024) de la Gelsenkirchen, orașul cu nume imposibil de citit de orice om normal la cap, a arătat o Italie atât de dezmembrată, de speriată și de neputincioasă, că nici nu știu câte de multe laude merită de fapt Spania. Chiar și-așa, să nu lăsăm acest doar 1-0 în favoarea ibericilor să ne păcălească. Și nici statisticile, nicicum covârșitoare în favoarea spaniolilor.

Cu excepția ultimelor minute în care Italia a încercat să forțeze, Spania le-a ascuns mingea timp de 80 de minute italienilor și a avut doar defectul de a nu termina mai repede un meci dominat cu o autoritate de-a dreptul incredibilă. O diferență tehnică individuală și colectivă care uneori era aproape jenantă: știam că ibericii sunt mai puternici, dar nu atât de mult.

Nu a fost, practic, vreo luptă. Spaniolii au jucat, iar italienii, lipiți cu spatele de linia propriului careu mic au încercat să reziste și scorul nu e mai mare doar datorită portarului și căpitanului Donnarumma, cel mai bun pe teren. Au fost 20 de șuturi spre poarta sa și a luat doar un gol, și acela, autogol. În rest, o diferență uriașă de periculozitate, prospețime, dribling, calitate și creativitate, toate în favoarea spaniolilor. Care, încă odată, a câta oară, și-au afirmat fără niciun fel de drept de apel filosofia.

Dacă Spania reușește ciclic să recreeze grupuri de jucători de înaltă calitate care încearcă constant să joace, cu cât mai puține opreliști, nu poate fi o coincidență. Spaniolii iubesc și caută un tip de fotbal mai spectaculos și mai ofensiv decât orice altă națională europeană și nu se tem să lanseze tinere talente, adesea foarte tinere. Le permit să crească jucându-se și chiar greșind.

Și așa se face că au la acest campionat european, alături de Germania, cu cel mai tânăr antrenor al lor, 36 de ani, cel mai spumos joc și mai aplecat spre atac și spre poarta adversă. Desigur, și la iberici și la nemți joaca celor tineri despre care am amintit mai sus are în spate disciplina și calitatea de stăpâni ai mijlocului terenului a unor fotbaliști precum Rodri sau Toni Kross, plus o linie de fundași impecabili.

Italia a fost joi seara nu de nerecunoscut, ci pur și simplu expusă complet în fața tuturor slăbiciunilor pe care le are, nu doar ea ca echipă națională, ci întreg fotbalul peninsular. În ziua în care toată lumea a învățat la fel de bine ca italienii tactică, azzurri au devenit ceea ce sunt și am mai scris de multe ori de-a lungul vremii. O școală fotbalistică fricoasă și care trăiește din filosofia să nu luăm gol. Când alții au perfecționat gândul de a marca unul în plus față de oponent, italienii s-au trezit că, luați cu asalt, nici măcar norocul nu-i mai poate proteja.

Deși niciodată nu am ținut cu vreo echipă a Italiei sau cu vreun club italian, joi seară am fost trist. Am avut sentimentul că e seara în care squadra a fost ștearsă de pe harta fotbalului și transformată într-o glumă la care nici să râzi nu-ți mai vine.