Euro 2024: Melancoliile unui dependent de fotbal (VIII) - E mai mult decât fotbal, sau elogiul eșecului (Belgia - România 2-0)

Belgia ne-a luat tare și ne-a dat gol după 73 de secunde și înainte ca noi să reușim vreo pasă bună. Pe vremuri, hâtrii stadioanelor ar fi zis că a fost 1-0 de la cabine, dinainte să fie șireturile legate. Mult mai puternici decât ucrainenii, belgienii ne-au năucit din start și ne-au arătat că mai avem loc să creștem, să vrem să fim mai buni, ne-au învățat să știm să alegem între înfrângere și lecție, să respirăm de două ori înainte să ne plângem și să ținem capul sus cu mândria că n-avem nimic să ne reproșăm atunci când alții ne sunt superiori.

Nu doar micile detalii au făcut diferența, ci și marile prăpăstii de filosofie fotbalistică și de educație cu mingea și fără ea. Numai că această generație pe care o are acum echipa națională e una rară și nu pentru că are vreun rezultat notabil, că n-are, dar e mai curajoasă, mai disciplinată și mai aplecată să se sacrifice pentru grup decât oricare alta pe care am văzut-o eu jucând în ultimii 40 de ani.

Și o prefer așa, cu mai puțin talent decât altele de dinainte, cu mai puțină imaginație, dar cu atâta spirit de sacrificiu și credință că la capătul suferinței e o rază de soare și-o victorie mai importantă decât scorul de pe tabelă.

În urmă cu un an și două zile, adică în seara de 19 iunie 2023, când Elveția ne conducea cu 2-0 și ne demonta pe bucăți la Lucerna, nimeni nu mai credea că vom ajunge la Euro, nu doar la cel din 2024, dar nici la cel din 2032. 367 de zile mai târziu, cu aproape aceiași jucători, echipa noastră națională poate să piardă cu Belgia, dar să-i facă pe ziariștii de la Bruxelles să titreze, în Niewsblad, cel mai important cotidian de limbă flamandă: "Uf! Diavolii roșii au reușit prima lor victorie în Campionatul European, De Bruyne însuși a decis thrillerul cu România după pauză".

Până atunci, adică până la pauză, e drept că ne-au călărit temeinic, dar și noi am știut să suferim și să nu ne dăm bătuți, să nu dezarmăm și, ceea ce mi-a plăcut cel mai tare, să nu ne plângem de milă și să ne doboare sentimentul că nu mai putem face nimic.

Da, Belgia a fost mai bună, uneori mult mai bună, individual mai ales, dar asta nu i-a descumpănit deloc pe tricolori, intrați pe teren cu gândul să iasă de acolo știind că tot ce știau, puteau și reușeau au lăsat acolo. Iar asta s-a întâmplat și tocmai de aceea simt că ce s-a întâmplat la Koln sâmbătă seara e mai mult decât fotbal, e o lecție despre viață și despre eșec, așa cum a scris-o Costică Brădățan în a sa memorabilă Elogiul eșecului. Patru pilde de umilitate.

"Eșecul ar putea fi cel mai bun lucru care ni se întâmplă: această trezire existențială este exact lucrul de care avem nevoie dacă vrem să înțelegem cine suntem", spune filosoful, fără să se fi gândit vreo secundă la fotbal, de asta sunt sigur. Sper, de aceea, ca acești tineri care ne-au scos luni din case și din blazare să știe azi să se ridice umili deasupra eșecului cu Belgia și în viitor deasupra altor eșecuri, pentru a continua să-și dorească să fie mai buni decât cu o zi înainte. Dacă vor reuși asta, privindu-și ratările ca pe niște lecții câștigate, nicio calificare, fie ea și ratată, nu ne va mai face pe noi, suporterii lor, să uităm de ce îi încurajăm.