Fotbal și muzică clasică (România-Belgia 0-2)

Al doilea meci al naționalei m-a prins la Viena. Am fost la o conferință și programul social includea o cină cu meniu prestabilit cu vestitul lor șnițel cu dulceață și, după cină, un concert de cameră. Șnițelul bun, dar foarte sărat. Grupul muzical era alcătuită din cinci bărbați, pian, două viori, violoncel, contrabas. Își acordează ei instrumentele și deodată sar în picioare: intră o doamnă îmbrăcată într-o rochie roșie, cu o vioară, șefa. Deci cinci bărbați sub "bagheta" unei femei. Au început să cânte, pe fața doamnei nu se clintea niciun mușchi, părea o ființă lipsită de sistem limbic. În spatele ei, unul dintre cei doi violoniști se hlizea de mama focului. A început să mă chinuie setea. Slavă Domnului că s-a dat pauză. În hol ne așteptau cupe de șampanie și suc de portocale. Sucul l-am văzut mai târziu așa că am "servit" câteva cupe de șampanie. Bine că am descoperit sucul totuși că, dacă aș fi continuat cu șampania, l-aș fi dat la o parte pe domnul de la pian.

Revin în sală și văd un coleg cu telefonul în mână. Meciul! Îmi reiau locul și încep să urmăresc meciul. Concertul reîncepe. Nu apuc să mă dezmeticesc bine, că primim gol. Mă uit în spate la colegul. Impasibil. Pot și eu. Pe dinăuntru strig: hai, măi băieți! Cum puteți să pierdeți mingea așa de ușor? Doamna cu vioara ne plimbă mai departe printre genuri muzicale. Apare și un tenor. Îmi ridic ochii din telefon și rămân uimită de mobilitatea sprâncenelor lui. Țineau ritmul muzicii, erau un fel de baghetă de dirijor. Fascinant.

În telefon chinul continuă. Se termină concertul, se termină și prima repriză. Îl sun pe Adrian. Ce e asta? Era de așteptat, e bun și scorul ăsta dar să nu ne dea mai multe goluri că ne strică golaverajul. Închid. Un coleg mă întreabă dacă știu gluma despre campionatul european de fotbal. Se adună mai multe echipe să se joace pentru cupă care e câștigată invariabil de Germania. Mă amuz. Tot el spune - nu pot să câștige mereu, ar fi campioni.

Ajung în cameră. Acum remarc că televizorul este foarte mare. Găsesc meciul. Se vorbește germana, ce surpriză. Las și telefonul să meargă pentru comentarii doar că e cu câteva secunde în urmă. Urmăresc meciul la telefon și, pentru finalul fazei, ridic ochii la televizor. Chiar dacă văd cum se termină faza, nu pot să nu sper că pe telefon voi vedea altceva. Al doilea gol l-am văzut de două ori în direct.

A doua zi, la micul dejun, găsesc în telefon comentarii la postarea mea cu pronosticul meciului România-Belgia 2-0: ai ghicit scorul.