*
Revoluția din România a început cu Danemarca. Cu o lună înainte de căderea regimului comunist, a existat o revoluție fotbalistică. Pe 15 noiembrie 1989, România învingea Danemarca la București cu 3-1 și se califica la Campionatul Mondial din 1990. Și declanșa delirul în țară. Meciul începuse cum nu se poate mai prost, danezii au deschis scorul, dar ce a urmat a fost ceva de povestit nepoților. Balint de două ori și Sabău aduceau "nopțile magice" în România. A fost ca un prequel la "Generația de Aur".Dar cu Danemarca nu fusese întotdeauna la fel de ușor. Cu doar o lună înainte de la acest meci memorabil, Danemarca ne învinsese la scor de neprezentare. Sigur, i-am bătut apoi în meciuri amicale, dar când a fost vorba de partide cu miză, am clacat.
Dar am făcut-o cu stil. Cine poate uita meciul din 2003 de la București. Era momentul generației lui Mutu și Chivu să iasă la rampă și, când colo, altcineva a fost vedeta întâlnirii. Gazonul. Sau mai bine spus, lipsa acestuia. S-a jucat pe un teren din care se mai zăreau și smocuri de iarbă, iar restul fusese acoperit cu nisip. Am luat și gol de la centrul terenului. A fost și un autogol. Totul a mers foarte, foarte prost. Părea că nu noi eram brazilienii Europei. 5-2 a fost scorul final pentru oaspeții noștri.
Returul s-a jucat în toamna aceluiași an. România avea nevoie de victorie pentru a mai spera la calificare. Danezii marchează dintr-un penalty văzut doar de arbitru. Egalăm și preluăm conducerea după una dintre cele mai bune reprize secunde ale acelei naționale. Mai ratăm niște ocazii de neratat, dar tot ce se mai ține minte din acel meci este "cornerul lui Dorinel". În finalul meciului România are o lovitură de colț, Dorinel Munteanu, probabil cel mai experimentat jucător din acea echipă merge să execute și, în loc să încerce să tragă de timp, bate repede, mingea este pierdută, iar danezii ne egalează pe contraatac. 2-2, adio calificare!
Danemarca este, cred, singura echipă din lume care a reușit să câștige o competiție la care nu se calificase. Ceva era putred în Danemarca din punct de vedere fotbalistic la începutul anilor '90. După ce România îi barase drumul la Campionatul Mondial din 1900, Iugoslavia îi luase și biletele pentru Euro 1992, care avea loc în țara vecină, Suedia. Nu știu dacă danezii cunosc proverbul românesc: "Nu este pentru cine se pregătește, cine pentru cine se nimerește". La 30 mai 1992, ONU dicta mai multe sancțiuni Iugoslaviei din cauza războiului din această țară, iar una dintre prevederi se referea la excluderea sportivilor iugoslavi din toate competițiile. Prin urmare, Iugoslavia nu mai putea participa la Campionatul European din 1992. Următoarea clasată din grupa Iugoslaviei era Danemarca. Jucătorii danezi erau prin vacanțe când au aflat că merg la Euro. Antrenorul lor a avut la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a-i seta pe modulul de competiție.
Ce a urmat știe toată lumea și este una dintre marile surprize nu doar din istoria fotbalului, ci a istoriei sportului. Danemarca a câștigat Campionatul European și nu oricum, ci după ce a trecut de Olanda în semifinale, echipă care era campioana europeană din 1988, iar în finală a învins Germania, nimeni alta decât campioana mondială din 1990. Iar Danemarca a reușit această performanță fără cel mai bun jucător al ei - Michael Laudrup. Un fel de Hagi al lor. Care, la fel ca Hagi al nostru, a jucat și la Barcelona și la Real Madrid.
Danemarca avea să fie protagonista celui mai emoționant moment de la Euro 2020. Care s-a jucat în 2021, știți, pandemia... Competiția a fost găzduită de 12 țări, printre care și Danemarca. Printre care și România.
Era primul meci al danezilor. Jucau acasă, cu Finlanda. Se apropia finalul primei reprize și nu se întâmplase nimic notabil, când starul danez Christian Eriksen se prăbușește din senin, fără ca măcar să fie cineva în apropierea sa. Colegii săi, arbitrul înțeleg gravitatea momentului. Partida este întreruptă. Pe teren își fac apariția echipajele medicale. SMURD-ul danez. Încep manevrele de resuscitare. Pe parcursul acestora jucătorii danezi formează un cerc în jurul lui Eriksen pentru a proteja intimitatea colegului său. Urmează momente extraordinar de intense și de dramatice, medicii încearcă să îi repornească inima mijlocașului. Jucătorii danezi plâng, la fel și spectatorii în tribune. Soția lui Eriksen este la marginea terenul și așteaptă vești bune. Colegii soțului său încearcă să o consoleze, fiind și ei la fel de înspăimântați. După 18 minute de eforturi susținute ale medicilor inima lui Eriksen începe din nou să bată. Fotbalistul este dus pe targă la ambulanța aflată în arenă, fiind însoțit de toți colegii săi și ajunge la spital pentru investigații.
Meciul s-a oprit atunci, dar a fost reluat după două ore. Atunci când jucătorii danezi știau că Eriksen este în afara oricărui pericol. Jucătorul se află în lotul Danemarcei pentru acest turneu final (și a și marcat în meciul cu Slovenia, încheiat la egalitate, 1-1).
Clasamentele din ultimii ani au arătat constant că Danemarca este cea mai fericită țară din lume. Ce anume contribuie la această fericire rămâne de analizat. Totuși, există mai multe aspecte care par să influențeze acest rezultat pozitiv.
Fericirea unei țări se reflectă și în sport, inclusiv în fotbal. O țară fericită înseamnă fotbaliști fericiți, nu doar atunci când câștigă, ci și atunci când știu că au făcut o treabă bună. Chiar dacă e puțin probabil ca Danemarca să mai câștige un turneu final, fotbaliștii săi vor intra pe teren cu aceeași bucurie și pasiune. Și vor face spectacol. Și vor genera emoție, de care ne vom bucura și noi, ca simpli spectatori, telespectatori sau chibiți.
Notă: Dacă vreți să contribuiți la această rubrică, vă așteptăm propunerile (nu ezitați să vorbiți și despre aceeași țară, din altă perspectivă). Detalii despre ce ne puteți propune aici.