Euro 2024: Melancoliile unui dependent de fotbal (IX) - M-am mai gândit, rămâne la fel. Critici mici după un eșec mare (Belgia-România 2-0)

Și totuși, după ce am văzut cum, întrebarea rămâne: de ce ne-a bătut Belgia? Răspunsul simplu, a fost mai bună, dar răspunsul, nu cel complicat, ci acela care să ne ajute să asimilăm lecția, vine nu doar din discursuri despre triunghiuri și pătrate pe terenul de fotbal, ci și din ceva mult mai profund. Vine din felul în care noi și ei ne raportăm la fotbal, de la cum creștem copiii și-i facem fotbaliști, până la cum învățăm ca suporteri cât de joc rămâne acest sport și cum să nu-l mai transformăm în drame.

Jucând fix cât de bine puteau în seara de sâmbătă (22 iunie 2024), tricolorii ne-au învățat să ne uităm la înfrângeri ca la fapte de viață firești și mai ales trecătoare. Întotdeauna, la fotbal ca la orice altceva, există a doua zi, următorul meci și alte goluri care vor să vină ca să ne bucurăm de ele.

Sunt pe drum de luni de dimineață devreme, spre Corfu și spre soare și spre marea care e mai îmbietoare decât cea lângă care am crescut, și traversând Bulgaria și ajungând spre seară în Grecia am descoperit ceea ce știam dar uit deseori: că e viață dincolo de fotbal. Se joacă Euro în Germania și pe aici lumea parcă nici nu știe de competiția asta (desigur, nici Bulgaria nici Grecia nu sunt acolo). Semn că se poate trăi bine-merci fără meciurile astea, fără patima pe care o generează, fără dramele sau extazurile de după câte un gol.

Și mă gândesc că e o altă lecție de asimilat, că oricâtă patimă punem la bătaie atunci când punem, dincolo de ea rămânem cu viețile noastre în care nu ne-ar strica, nici nouă, nici lor, să fim mai îngăduitori cu Dennis Man care a scăpat singur cu portarul la 1-0 și n-a dat gol ca să egaleze, sau cu Nicu Stanciu care n-a închis la timp în fața careului când Tielemans a șutat și mingea a prins 114 km/h ca să se ducă fix în poarta lui Niță.

Dar, și asta sper să nu treacă după această vară cu fericiri galbene pe stadioane nemțești, seninătatea din fața câte unui eșec fotbalistic al favoriților vine din ceva ce nu mai avusesem, la echipa națională. Ceva ce a remarcat toată lumea, de la suporterii de pe stadioane și până la colegii mei din presă. Chiar și bătuți, în anumite momente din cele 90 de minute și ceva ale meciului rău de tot, fotbaliștii echipei noastre naționale nu au fost nicio secundă blazați, egoiști sau suficienți lor înșile. Au alergat, au căutat ceva încă mai bun ca până atunci în ei și au lăsat pe teren toată strădania de care au fost capabili în seara aia.

Așa au ieșit cu capul sus din stadion și cu aplauzele fanilor agățate de cât ca medaliile învingătorilor.

Ce lecție nesperată pentru noi ca popor acest Euro 2024.