Euro 2024: Melancoliile unui dependent de fotbal (XII) - Faptele și meritele unei echipe care ne-a luat pe nepregătite (Slovacia - România 1-1)

Înainte de orice, faptele: echipa națională de fotbal a României a câștigat grupa la Euro 2024! România, Belgia, Slovacia, Ucraina, asta e ordinea finală! Câți dintre noi credeam că așa ceva e posibil, în urmă cu o lună!? Eu unul, nu! Nici măcar nu e nevoie să recunoașteți, e de ajuns cât de tare v-ați bucurat de 11 zile încoace, de când această echipă a dat viață viselor noastre de microbiști aproape blazați și deseori deznădăjduiți.

Să rămânem la fapte: suntem campionii Europei la suporteri! Cei mai mulți, mai gălăgioși, mai credincioși jucătorilor din teren, mai veseli și mai dornici să arate cât își iubesc echipa națională. Am câștigat în tribune și în inimile multor neutrii toate meciurile din Germania, colorând în galben trei stadioane din trei orașe nemțești și o țară pe care românii și-au construit-o în întreaga lume și au reîntregit-o în această vară care va fi, fără vreo urmă de îndoială și de rușine că folosesc un așa loc comun precum minunatul film al lui Lucian Pintilie, de neuitat!

La Frankfurt, miercuri seara, a fost parcă mai intens ca niciodată. 35.000 de tricouri galbene în tribună, devotați celor 11 din teren și care și-au primit răsplata la final, când Andrei Rațiu, cel mai bun tricolor în aceste prime trei meciuri, alături de portarul Florin Niță, vorbind despre calificarea în optimi, a spus: "E și a lor!" A lor, adică a celor veniți în această vară din toate colțurile țării și ale lumii și care au ținut în brațe echipa atunci când se prăbușea, au ridicat-o, au îndemnat-o să meargă înainte și au asigurat-o meci de meci că nu e de una singură în această cea mai neprețuită aventură a fotbalului românesc din ultimii 25 de ani.

Tot faptele: am câștigat cea mai echilibrată grupă de la Euro 2024, în care toate cele patru echipe au avut câte patru puncte, pentru că am marcat cele mai multe goluri, 4. În toate cele trei meciuri am avut posesie inferioară adversarilor, mai puține pase reușite, mai puține acțiuni de atac, dar am fost periculoși de fiecare dată când am avut mingea. Iar contra ucrainenilor și belgienilor am alergat mai mult decât ei, semn că jucătorii aceștia, care, așa e, vin de la echipe mici și obscure comparativ cu cele de la care veneau adversarii depășiți la Euro, au fost dispuși să fugă oricât de mult, numai să ajungă acolo unde au visat și noi am început de 11 zile să visăm împreună cu ei.

În fine, la fapte intră și acest 1-1 cu Slovacia în care am început prea emoționați și sigur prea concentrați să scoate egalul care ne califica oricum. Așa că ei au dat gol și ai noștri au meritul de a fi revenit nu doar pe tabelă, ci și în lupta cu frica de a nu pierde, căreia, iată, i-au făcut față cu un curaj admirabil.

Dincolo de fapte, e, sincer, o calificare împotriva a tot ceea ce credeam că știu despre fotbalul românesc, despre Edi Iordănescu, despre noi ca popor și despre ce nu putem. Nu știu, așadar, să fi fost mai bucuros fotbalistic în ultimii 20-25 de ani ca în această seara în care am înțeles că nu e o calificare miraculoasă sau istorică, ci doar una incredibil de muncită, de transpirată și de meritată.

Nu e puțin lucru nici pentru ei, cei din teren, nici pentru cei din tribune, nici pentru noi de acasă, de la televizor, să ne depășim condiția și fim părtașii acestei povești care, iată, nu se termină într-o miercuri seara. Ne vedem pe 2 iulie 2024, la Munchen, acolo unde a început totul, în această vară memorabilă pe care am primit-o cadou, deși nu sunt convins că o meritam. Dar știu, viața mi-a arătat-o de nenumărate ori, că orice ni se întâmplă, chiar e pe merite. Și dacă acești băieți sunt primii în grupă la Euro, să nu vă îndoiți vreo secundă că merită asta!