Euro 2024: Melancoliile unui dependent de fotbal (XI) - Iată cum arată o minune la fotbal și de ce Georgia e surpriza (Georgia-Portugalia 2-0)

În seara în care România remiza cu Slovacia, 1-1, și câștiga grupa ei de la Euro, la Gelsenkirchen se întâmpla minunea: Georgia bătea Portugalia cu 2-0 și se califica în optimi! E de departe cea mai mare surpriză din fotbalul echipelor naționale de pe continent din acest secol, mai ales că nimeni nu se aștepta ca Georgia să ia parte la turneul final.

Mai întâi, a terminat pe 4 grupa preliminară, după Spania, Scoția și Norvegia, dar a obținut un loc de baraj grație locului 1 ocupat în Liga C din Liga Națiunilor (sistemul de calificare a fost atât de tare complicat de UEFA că nici nu merită să-l explic!). A învins Luxemburg cu 2-0, apoi a remizat 0-0 cu Grecia și a depășit-o la lovituri de departajare, astfel ajungând la turneul final din Germania.

Acolo unde a avut un ghinion teribil cu Turcia, care a învins-o cu 3-1 deși a suferit cumplit în fața gruzinilor. Apoi, la ultima fază a meciului cu Cehia, georgienii au ratat victoria, pe care au obținut-o cu Portugalia. Chit că portughezii au schimbat 8 oameni în prima echipă față de primele două jocuri câștigate în grupă, asta nu ia nimic din strălucirea unei calificări la care, personal, nu m-aș fi gândit vreodată, am și scris aici despre asta, chiar dacă îmi plac teribil de tare georgienii.

Și nu doar pentru că au doi dintre cei mai buni atacanți din Europa, Mikautadze și Kvarațkelia, ci pentru un spirit caucazian adus pe terenul de fotbal de un antrenor francez, Willy Sagnol, care nu se gândea să ajungă fotbalist profesionist când era copil, visa să fie comisar de poliție.

Georgia a avut mereu jucători de-a dreptul uriași, încă de pe vremea republicilor sovietice, când trimitea în echipa URSS fotbaliști încântători cu nume de poveste: Kipiani, Șengelia, Paiceadze, și avea în Dinamo Tbilisi singura formație de club de-a dreptul etnică din toată Uniunea, acceptată ca atare, una de non-ruși și non-slavi. O identitate caucaziană acceptată la Moscova și care a păstrat spiritul și focul aprig al gruzinilor. Și mai apoi, după 1990, a scos în față nume gigantice, dar niciodată n-a avut o echipă care să împlinească măreția individualităților ei. Asta până acum, când Willy i-a convins că împreună e mai important decât de unul singur și mai ales mai eficient. Aveau spirit, talent cu carul, dar parcă se luptau între ei care să strălucească mai tare, până ajungeau să nu strălucească niciunul.

Lucrurile au stat altfel de această dată și pentru că, de la marginea terenului, acest francez care a jucat la cel mai mare club german, Bayern, timp de 9 ani, câștigând cinci campionate și-o Liga Campionilor, printre altele, a reușit să-i facă să aibă încredere în el și în ei și le-a arătat o cale dincolo de mândrie și ambiții strict personale și iluzii de contracte pe salarii mari în Occident.

Sigur, Georgia va juca în optimi cu Spania, nu-i va fi ușor și nici nu se prea crede că are vreo șansă. Nici nu contează, de fapt, atâta timp cât minunea s-a întâmplat deja!