Euro 2024: Melancoliile unui dependent de fotbal (XV) - Să nu-i plângeți de milă Italiei (Elveția - Italia 2-0, Germania - Danemarca 2-0)

Pe Italia nu poți să te superi când ia bătaie. Nimic nu te poate indigna nici după acest perfect explicabil 0-2 în fața Elveției, în optimile europeanului german. Aproape inexplicabilă ar fi doar calificarea din grupă a italienilor, nu și ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara (29 iunie 2024) la Berlin, acolo unde cel mai bun fotbalist al squadrei a fost, ca și la celelalte trei meciuri, portarul Gigi Donnarumma.

De Italia nici milă nu are cum să-ți fie, când o vezi jucând precum împotriva Elveției, altfel o echipă cinstită și doar atât: nicio strălucire, sau vreo efervescență, nimic spectaculos, ci doar un mic mecanism pus să ticăie și să anunțe ore exacte fără să se încurce și fără să-și permită măcar vreo farsă de a le anunța cu o secundă mai devreme sau mai târziu.

Italia încă mai e, până la finala de pe 14 iulie 2024, campioana continentului. Altfel, de când a început turneul e orice, mai puțin asta. Nici vlagă, nici ambiție, nici talent, nici imaginație (pe asta n-o mai au italienii de când s-a retras Roberto Baggio). Partea bună a meciului de sâmbătă seara e că Italia nici n-a suferit, a murit odată cu fluierul care anunța începutul meciului. De la prima pasă până când a anunțat arbitrul finalul a fost o certitudine niciodată contestată că există o singură învingătoare și că aceea nu poate fi Italia, nici măcar apelând la norocul ei proverbial. Atât de slabă e această echipă națională italiană încât nu e nevoie de explicații: te uiți, știi și aștepți doar să se termine, întrebându-te din când în când de ce e nu voie să se arunce prosopul, ca la box. E drept, acum nu pentru că oponentul era net superior ar fi trebuit aruncat prosopul, ci pentru că Italia nu exista.

Și Italia mi-a amintit de Franța în 1992, când a fost eliminată din grupe deși era mare favorită la titlul european, cu o echipă în care jucau Cantona, Papin, Blanc, Boli sau Deschamps, fiind antrenată de Michel Platini. E posibil ca o revoluție să ne aducă peste 2 sau 4 ani o echipă a Italiei care să fi renunțat să joace calcio și s-a apucat de fotbal. Cu Franța s-a întâmplat așa după turneul ratat din Suedia și absența de la Mondialul american, din 1994.

Altfel, cea mai mare ocazie a italienilor a fost o bară la o minge trimisă cu capul de un elvețian, plus o altă bară pe care a lovit-o Scamacca, din offside.

Elveția are meritul de a fi profitat atât cât a putut și a știut de inexistența Italiei. Dar n-a strălucit și tocmai de aceea e greu de scris prea multe despre ea. Partea interesantă apropos de elvețieni abia acum vine, pentru că în sferturi dau peste Anglia sau Slovacia (englezii sunt capabili și ei să arate la fel de prost ca italienii) și astfel au o șansă cu adevărat mare de a ajunge în semifinale.

Acolo unde ne vom afla fără una dintre Germania și Spania, care vor juca între ele în sferturi. Nemții sunt deja acolo, după ce au învins destoinica Danemarcă, neschimbată de când s-a apucat de fotbal. Spaniolii sunt favoriți în fața Georgiei și dacă nu se întâmplă vreun cutremur, îi vom vedea pe 5 iulie2024 la Stuttgart contra nemților. Altădată aș fi spus că e o nedreptate acest foarte posibil Germania - Spania jucat atât de devreme în competiție, dar am învățat în atâția ani de privit fotbal că la finalul unei competiții, atunci când se trage linie și se dau premii, totul rămâne o chestiune de merite. Cumva, știu azi că nici nu contează dacă, cucerind titlul continental, ai eliminat cel mai puternic oponent în optimi, sau l-ai bătut în finală.

La Dortmund, Germania a jucat cel mai bun fotbal al ei la acest turneu final până când a început furtuna și jucătorii au fost trimiși la cabine pentru jumătate de oră. Apoi danezii au avut ocaziile cele mai mari de a deschide scorul, până la pauză. Iar după pauză nemții au dat două goluri și s-au apărat îndeajuns cât să-l facă pe fundașul central Antonio Rudiger omul meciului.

Și chiar dacă se străduiesc să fie mai inventivi și mai artistici decât de obicei la acest turneu final, nemții se întorc până la urmă la originile lor fotbalistice care adună de la teutoni încoace forță brută și presiune permanentă, până când cedează oponentul.

Mai zic doar atât: până pe 2 iulie 2024, când jucîm cu Olanda, să nu ratăm 1 iulie 2024, când, în meciuri separate, o să aflăm dacă Mbappe, și Cristiano Ronaldo chiar au venit să participe la acest turneul final.