Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema regretelor."
Regrete
Oana Năstase
Oana Năstase
Bunicul a murit într-o iarnă geroasă, în ianuarie, chiar de ziua mea. Făcuse un atac cerebral de Crăciun și s-a stins de Sfântul Ion. Frig, vifor de Bărăgan, zăpadă până la clanța ușii. Ce salvare, ce spital? L-a îngrijit bunica, i-au ținut lumânarea vecinele.
Mama a venit cu greu de la București, cu o mașină de ocazie, că rata comunală nu mergea prin nămeții pe care-i curățau doar vânturile și primăvara. Frezele de deszăpezire se găseau doar pe afișele primăriei. A ajuns cât să pună la fiert grâul pentru colivă și să scoată de sub pat crucea de lemn pentru mormânt.
În Oltenia așa e datina, își cumpără oamenii coșciug, cruce, pânzeturi, dantele de plastic, haine de înmormântare și le țin sub pat până le vine vremea. Cu mult înainte de ceasul stingerii începe programarea celor șapte ani de pomeni. Trebuie mare grijă ca să încapă toate parastasele în calendarul de rate anuale pentru cumpărarea liniștii de pe lumea-ailaltă și a respectului vecinilor, rudelor și bocitoarelor de pe lumea asta.
Ai mei bunici s-au ocupat de toate cu mare atenție și au terminat datinile cu cel puțin zece ani înainte de punctul final, așa că erau deja împărțite cele trebuincioase în viața veșnică. Se făcuseră mese cu jumătate de sat, trei feluri de mâncare și desert, se dăduseră pomană sute de farfurii, prosoape, lumânări, dar și pat, dulap, masă, covor, așternuturi, cosmetice, detergenți, haine, lenjerie intimă. Metaverse reality show varianta 1.0 oltenească.
Pe mine m-a dărâmat vestea morții bunicului. Fusese singura figură paternă din familie, pentru mai bine de 20 ani, după moartea tatei. Eram topită după poveștile lui din război și după umorul lui negru, oltenesc. Faptul că a murit de ziua mea mi-a dat frâu liber interpretărilor și am țesut printre suspine o mulțime de semnificații karmic-izoterice. Am plâns și m-am zbuciumat zile în șir, în hotelul de patru stele de pe marginea oceanului, între o cină cu fructe de mare și un safari prin pădurea tropicală. Am ratat să fiu lângă el pe patul de moarte. Am ratat și-nmormântarea.
La vremea aceea eram o corporatistă veritabilă care-și folosea zilele libere prin vacanțe exotice până la ultimul minut de concediu. Plecam pe 22 decembrie și reveneam cam pe zece ianuarie când începeau șefii cei mari să ceară ședințe de status și planificare.
Doliul meu a constat în a nu-mi mai serba ziua de naștere cu mare petrecere ca în alți ani. Eu sufeream. Mă simțeam abandonată, părăsită, fără bunicul cel drag, cu brațe ca de oțel care mă strângea la piept și-mi dădea putere.
A venit momentul pomenii de 40 zile. Deși era bifată din timpul vieții de bunici, mama a insistat să o facă. Era datoria ei de fiică, un fel de taxă pentru liniștea conștiinței proprii.
Ne-am urcat în mașină într-o sâmbătă de dimineață și am pornit pe autostradă, cu pachetele și papornițele specifice dusului la țară pentru un parastas.
Tot drumul s-a reluat aceeași conversație care mă urmărea de mai mulți ani. Simțeam cum mă apucă nervii dinainte să deschidă gura:
- Nu ai mai venit cu Cristi pe la mine. V-am așteptat la masă duminică.
- Am fost obosită. Nu am ieșit din casă.
- Dar nici el nu m-a mai sunat. Îmi promisese că îmi repară televizorul. El e om serios. Se ține de cuvânt. V-ați certat?
- Nu.
- Și de ce nu mai dă nici un semn de viață? Că de la tine nu mă aștept să mă suni. În el mi-e speranța.
- Atunci zi-i lui Cristi să te ducă la țară cu geamantane și damigene!
- Păi da, trebuia să vină și el. De ce nu a venit?
- Nu a venit că i-am spus eu să nu vină și nici să mă mai caute vreodată!
- A! Am știut eu că v-ați certat! Ce ți-a făcut băiatul ăsta? Că se poartă cu tine ca o prințesă. Cât o să mai faci pe nebuna? Crezi că bărbații buni sunt pe toate drumurile? O să ți-l ia blonda aia care era la ziua lui. Am văzut eu cum îl sorbea din ochi.
- Lasă-mă cu fitilele tale!! Să se ducă cu toate blondele! Eu stau cu cine vreau, atât cât vreau!
- Da' cât crezi că o să-ți mai suporte cineva mofturile astea? O să rămâi fată bătrână!
- Mai termină prostiile astea din secolul trecut! Eu nu vreau să mă mărit! Căsătoria e o instituție perimată! E o convenție socială depășită!
- Ce-ai spus? Știi că mă chinuiești când vorbești așa! Nu-ți pasă deloc de mine! Tu vrei să mă bagi în mormânt!
- Iar începi cu șantajul emoțional? Asta nu-i viața ta! Nu este despre tine! Lasă-mă să-mi trăiesc viața cum vreau eu!
- Cum vrei tu? Adică singură? Păi eu ce m-aș fi făcut dacă nu te aveam pe tine? Nu vrei să ai și tu un copil? Să aibă cine să-ți deschidă ușa la bătrânețe?
- Pentru asta să fac copil? Ce e cu aberațiile astea? Pentru asta m-ai avut tu pe mine? Și mă toci atâta la cap? Să știi că dacă nu mă lași în pace, opresc și plec. Ori plec eu din mașină ori pleci tu. Eu nu mai pot să ascult crizele astea!
- Smâh, smâh... Tu vrei să mă omori!
- Nu mai plânge atâta! Lasă-mă cu victimizarea asta și cu manipularea ta!
- Tu nu mă iubești! Nu m-ai iubit niciodată! După ce a murit taică-tău m-ai chinuit tot timpul! Și acum a murit și bunicu-tău fără să te vadă și el mireasă! Fără să aibă și el un nepot! Îți bați joc de noi și de tot neamul!
Țââââr! Țââââr!
- Alo? Mamaie? De pe ce telefon mă suni?
- Mă puse popa să te sun de pe telefonul lui.
- De ce, mamaie?
- Cică vrea să știe dacă vine și Cristi cu tine, dacă să aștepte cu slujba. Că are nevoie să îl ajute să-i găsească un servici lui fiu-su acolo la vamă unde lucrează el!