Neam de om n-a văzut așa ceva. Cumătra se minuna și ea de la pervaz. Îl știa de mic. Îi făcea acatiste pentru reușită mereu. Era biletul ei către Dumnezeu. Fapta ei bună. Dar plecase. La noi încă se spunea că ar fi doar un zvon. O visase o singură dată. Le spusese tuturor că îl așteaptă la capătul lumii. Nu era perfectă, dar era a lui. Și el tot înainte. Întâi încălțat cu bocancii noi, apoi cu ei zdrențe. Aproape ajunsese. Mai avea trei kilometri. Desculț. Sângerând. O vedea. Ea. Himera.
Ina Moldoveanu
Te iau cu mine. O să te las puțin câte puțin până la capătul lumii. Acolo am ars amândoi. Pe pajiștea de lângă biserica din Muxia, în focul perechii de bocanci. Știi monumentul cu dorințe? Acolo am lăsat un pumn de cenușă. Eu mă reculegeam, iar un câine a apărut de niciunde și te-a udat cu nesaț. Am râs. Știu că vei râde și tu. Am uitat să-ți spun. Te duc în borcanul de ness, cel pe care scrie sare. John a presărat puțin peste roșiile din salată. N-am putut să-i spun că ești tu. Te iubesc. Ne vedem la ocean.
Cecilia Fofiu
Cum ești azi, dragule? Ochii lui frumoși mă mângâie și, zâmbind ostenit rostește, mai înțelept cu o zi, și am mai puțin de-o leghe până capătul lumii. Aici este răscrucea. Din acest loc nu mă mai urmezi, trebuie să mă eliberezi. Dar în urma ta rămâne doar smog, singură mă rătăcesc, mă căinez sărutându-i palma palidă. Adună pleoapele peste-o lacrimă, o trimite-n gât înghițind-o greu, uscat, și-mi șoptește dulce, unde merg eu, nu este timp, nici limite, te voi aștepta acolo veșnic, vei afla singură calea, draga mea.
