Aveam nevoie de ajutor și el se plângea de foame. Am făcut târgul și l-am pus la masă. Pită, slană, brânză. A cerut ceapă, salam. I-am oferit. Ar mere și o pălincă. I-am dat. N-ai iaurt? Da' ochiuri cu roșii? I-am dat. Mesteca încet de tot. Ar fi bună și o cană cu vin. Ce să zic? Fie. A băut cu sorbituri mici, îndelung. Da' niște țigări nu-mi dai? Ia de-aici. Pufăia. Ei, bună ar fi o cafea. I-am dat. N-ați plecat încă? mă întreabă soția. No, hai să mergem. El nici gând să se ridice. Ce mai vrei? Ce muiere faină ai.
Bogdan Burjan Sebastian
În suflet îi era noiembrie, târziu, pe înserate. Cu ploi mici, reci și dese. Și ceață. De jur împrejur. A păstrat în palmă un strop de primăvară. Călduț și plăcut. Cu mult verde crud. Cu rouă pe fiecare fir verde de iarbă. O gărgăriță se chinuia să răzbată. Se tot răsturna. Și se zbătea neajutorată. A ridicat-o ușor, în palmă. A simțit o adiere caldă. Și-a deschis aripile-i mici și firave. Te întorci? Haide și tu. N-am aripi. Haide spre soare, cu ochii închiși. Nu pot zbura. Ține ochii închiși, i-a repetat zâmbind.
Ana-Maria Butuza
Cât a fost vara de lungă, un băiat plăpând mi-a tot ieșit în cale, cu linguri și umerașe de lemn de vânzare. I-am întins cinci lei și m-a refuzat: io-s mocan de pe Arieș, doamnă, nu cerșesc, dar dacă vreți, atât costă ce vând. Mi-a venit să-l pup de drag, și i-am oferit zece lei ca să mă lase să aleg eu lingura. Azi una, peste o săptămână alta și până la sfârșitul vacanței mi-a întregit setul, ba chiar m-a învățat într-o după-amiază, la o plăcintă, în parc, să cânt la fluier și că bucuriile sunt simple.
