Când am început să fac fapte bune, era într-o joi, limba mică la unu, limba mare la cinci. Hei, să ne-nțelegem, treaba cu limbile mi-a dat întotdeauna de furcă. Plin de datorii și după o spovedanie, unde am învățat că fiecare faptă bună va fi răsplătită înzecit, simțeam că pot face față oricărui cămătar. Am dat câte 100 de Ron fiecărui cerșetor din oraș. Fețele lor? Priceless. M-am așezat frumos pe canapea, așteptând recompensa. Cioc, cioc. Am deschis. Zece cămătari furioși îmi scandau numele. Calmați-vă, le-am zis.
Neti Niculae
Nu știu cum e, în viața asta n-am fost fericit, dar nici milostiv. D-aia m-a și pedepsit Dumnezeu să prind suta pe pământ. Când am venit, toți se minunau. Generațiile lor n-au trăit atât. Eu mi-am îngropat copiii și chiar și singurul nepot. De mult stau la mila morții. La ultimul AVC m-au externat repede: o sută de ani? Ținem patul ocupat degeaba. Nu mai am pe nimeni, oamenii din timpul meu s-au stins pe rând. Încep vizitele în azil, așa că mă culc. De data asta poate am noroc: ea milostivă, eu fericit în sfârșit.
Andra Toropoc
Mereu o lăsam să copieze după mine, știam că părinții o pedepsesc pentru notele mici. La mate am avut subiecte diferite și m-a rugat să-i rezolv cea mai grea problemă. Am făcut-o pe ciornă, ea a scris totul meticulos, însă nu am mai avut timp pentru teza mea și n-am primit nota maximă. Ea da. Și se lăuda că a fost felicitată de profă. Nu mi-a mulțumit, nici nu așteptam, însă rău m-a durut că râdea de visu-mi neîmplinit, acela de a termina școala doar cu medii de 10. După treapta I nu a mai râs, căci a picat. Eu nu.
