05.07.2007
Colecţia 101 Melodii din Filme Legendare editată de Reader's Digest este o invitaţie adresată atât marelui public, cât şi specialiştilor, la (re)vizionarea prin intermediul muzicii a 101 dintre cele mai populare pelicule produse în istoria cinematografului.


Poveştile cinematografice rămase în conştiinţa publicului nu doar prin jocul actorilor, concepţia regizorală a limbajului filmic sau impactul dramatic al imaginilor, ci şi prin coloana sonoră - mai precis melodia/tema principală -, au fost selecţionate astfel încât să răspundă la conceptul de produs cultural popular prin toate dimensiunile sale. Sarcina, deloc uşoară, presupune o competentă curpindere a mai multor domenii ce ţin de evoluţia industriei cinematografului de-a lungul timpului. Colecţia mai cuprinde, pe lângă cele cinci CD-uri, şi un foarte interesant booklet în care este prezentată pe scurt creaţia fiecărui compozitor sau interpret, după caz, precum şi o succintă creionare a traseului pe care respectiva melodie l-a parcurs până la întâlnirea cu marele ecran.

Dacă la toate acestea mai adăugăm şi prezentarea grafică de aceeaşi bună ţinută, ca în cazul întregii serii de altfel, putem spune că 101 melodii din filme legendare reprezintă nu doar un plăcut tovarăş de călătorie în momentele de relaxare ci şi un eficient instrument de lucru pentru cei ce doresc să-şi aprofundeze cunoştinţele în domeniul muzicii de film. Asociate unor evoluţii actoriceşti memorabile sau cu un limbaj filmic care poate a creat vogă la vremea respectivă aceste melodii fac parte, cele mai multe dintre ele, dintr-un patrimoniu de popularitate internaţională foarte interesant de studiat şi cu siguranţă plăcut de ascultat. Melodiile colecţiei sunt împărţite pe cele cinci CD-uri după criterii care uşurează mult opţiunea ascultătorului. În funcţie de stare, puteţi astfel opta fie pentru Hituri din filme contemporane, Melodii din filme în interpretarea starurilor, Melodii romantice, Cântece de neuitat sau Cele mai îndrăgite melodii din filme. Aflate fie în aranjamentele şi interpretările originale, fie în prelucrări care de cele mai multe ori aduc un plus de actualitate respectivelor teme - apelându-se la aranjamente orchestrale variate şi la interpretări aflate la înălţimea celebrităţii partiturilor - cele 101 Melodii din Filme Legendare nu ar trebui să lipsească din colecţiile melomanilor, dar şi ale cinefililor.

0 comentarii

Publicitate

Sus