Matera, ca și Cappadochia, cu orașele și bisericile ei subterane, sunt contra-argumentul la ideea lui Hegel, care asocia arhitectura cu adiție de materie, nu cu substracția ei: zidire, nu excavare. Or, Matera le are pe ambele, într-un echilibru aparent precar, dar care, iată, durează de milenii.
Și nicăieri nu e mai bine ilustrat simbolul muntelui cu peșteră decât aici, la Matera, unde există, de asemenea, un spațiu sacru excavat dintr-un deal. Catedrala, în schimb, e complet edificată; cel puțin formula ei actuală, pentru că, altfel, este multistratificată, versiuni anterioare ale ei și ale capelelor ei dovedind-o. Restauratorii au găsit o cale să pună în vizibil această transparență de palimpsest a spațiului sacru: pe cel mai înalt loc din Matera, catedrala, cu ecourile sale anterioare de dedesubt și din laterale, deopotrivă ziduri și icoane, domină întreg orașul.
Aici a filmat Zeffirelli, ca simulacru de Ierusalim. Orașul s-a pregătit pentru a fi capitală culturală, în 2018, printre altele construind o gară centrală decentă și inovatoare pentru un oraș mai degrabă izolat în sudul peninsulei italiene, la vreo 70 km de Bari, în provincia Basilicata. Acum câțiva ani au avut inundații devastatoare. Acum era doar extrem de cald: peisajul lunar, dinspre Sassi, alb (de fapt, gri), combinația de rocă naturală, ruină, excavație și clădire nouă te lasă năucit o vreme. Și, de asemenea, aici se face pâine remarcabil de bună, marcă înregistrată, plus produsele de patiserie dulci aferente.
Nu e ușor de ajuns, două ore cu un personal dedicat, de la Bari, dar merită efortul unei excursii de o zi pe... lună.
Mai jos, câteva ilustrații doveditoare pentru cele scrise.
