Casa de 35.000 euro? (II)

Modesta intervenție pe tema locuinței de 35.000 euro, de săptămâna trecută, a iscat oarece interes, inclusiv polemic, Mi s-a reproșat bunăoară că, intervenind în discuție, aș cauționa de fapt un proiect politic populist; or, sper că a fost clar că nu numai că nu fac asta, dar, dimpotrivă, explic că lucrurile nu stau atât de simplu. Mi s-a reproșat absența discuției, sau intervențiilor pe tema asta, din partea reprezentanților breslei arhitecților; aici e o discuție de purtat, într-adevăr, pentru că neutralitatea politică nu exclude sancționarea intrării cu bocancii în domeniul nostru de expertiză (e drept, nici inginerii - constructori sau structuriști - nu o fac, deși au și dânșii structuri asociative). E drept, am spus asta de nenumărate ori, părăsirea de către arhitecți a domeniului de cercetare a locuirii individuale și colective, atât de dezvoltat în țări mult mai bogate, precum Franța sau Olanda, a permis ca țara să se umple de trăznăi și de caricaturi cum nici în vremurile sumbre ale regimului Ceaușescu nu s-au făcut

În mica dezbatere iscată pe o rețea de socializare a intervenit și directorul pentru România al Habitat for Humanity, care a explicat, fix din perspectiva prețurilor materialelor, cum casa lor de 30.000 euro a costat, până la urmă, aproape 55.000, în condițiile în care e încorporată în ea multă ˝clacă˝, echipe de voluntari care ajută la ridicarea caselor lor: o contribuție deloc neînsemnată la costuri.

Apoi, cineva mi-a spus că nu e vorba de case, ci de apartamente. Asta nu simplifică deloc lucrurile și, mai ales, nu le ieftinește. Câtă vreme nu știm atributele terenului (adâncime de îngheț, deci de fundare; cât de rezistent este; dacă alunecă și trebuie consolidat sau nu), nu putem spune mare lucru despre costurile fundațiilor. Să presupunem că totul, până aici, va fi fost sponsorizat sau garantat financiar de stat, de la teren (concesionat) cu drumuri și rețele aduse la intrarea fiecărui viitor bloc și drumuri, până la studii de urbanism și proiecte de arhitectură, structuri de rezistență, instalații termice, electrice și de apă / canalizare. Nici măcar în aceste condiții, deci beneficiarii să plătească doar costul efectiv al construirii unui bloc, echipat și finisat mediu, o garsonieră proiectată conform legii în vigoare a locuinței și cu profit zero, nu poate să coste doar 35.000. Observați că mi-am luat toate precauțiunile, pentru că mi se va spune că se poate face o garsonieră de 35 mp, de pildă...

Și încă nu am inclus costurile de conectare la rețele. Deci, pe scurt, lucrurile stau, din perspectiva proiectării și a edificării (pentru că, altfel, experimente financiare stranii și ANL 2.0 nu știu cum s-ar mai putea face). Nu poate fi oferit un adăpost nZEB (clădire cu consum aproape de zero de energie), așa cum e legea europeană azi, pentru suma de 35.000 euro, în condiții de economie de piață; ce se pot face sunt experimente de tipul tiny house, locuințe covor sau blocuri joase, probabil cu prefabricare in situ dacă sunt mai multe unități de același fel, cu folosirea unor materiale de felul lemnului în structuri, sau alte experimente care la noi nu au început încă și, deci, nu sunt testate în condițiile locale de seismicitate.

Îmi amintesc că, întors din SUA, în 2004, am propus în consiliul OAR înființarea unui grup de lucru pe locuire extremă (colectivă, pentru situații de urgență etc.). Îl cunoscusem pe Cameron Sinclair, pe atunci capul unei fundații numite Architecture for Humanity, în ideea de a înființa o secție în România. Să ne amintim, fusese cu un an înainte concurs, când au fost inundațiile catastrofale în Banat, printre condiții fiind și aceea de a respecta specificul arhitectural bănățean. Asta pe când cei afectați stăteau în apă până la brâu. Inutil să spun că nu asta e soluția. Am coordonat, împreună cu doctoranda mea, dna Alina Florea, o antologie de bune practici pe tema aceasta, a locuirii de urgență, pe care am difuzat-o pe ici pe colo, cu gândul că va avea un impact, poate o agenție precum FEMA din SUA.

Zero interes, zero ecouri. Nimeni nu a vrut să se alăture grupului de lucru de la OAR, așa că am renunțat.

Așa va fi și acum. Încă o dezamăgire în plus, adăugându-se șirului lung de inițiative nediscutate în prealabil cu specialiștii implicați, deși nici din aceștia nu sunt mulți...