Înainte de a vedea finala (pe care nu aș fi vrut să o ratez oriunde m-aș fi aflat), am mers pe Stade de France (gigantica arenă) să văd pentru prima dată Rugby în 7, de fapt pentru prima dată Rugby. Am văzut concursul feminin. Dur, rapid, intens și solicitant. Un meci de Rugby în 7 are două reprize a câte 7 minute cu 2 minute pauză între ele. Dacă nu erai atent, ratai un eseu. Publicul a fost în delir după ce Franța și-a câștigat partida și a încurajat frenetic reprezentanta Fiji pentru a nu pierde la 0. Un public și o atmosferă de care am fost fascinată. Încă o dată pătrunsă de spiritul olimpic.
Dar astăzi mi-aș fi dorit ca timpul să se oprească în loc. Să pot savura secundă cu secundă din emoțiile, entuziasmul și puterea momentului. Voiam să fiu un spectator în camera unde eu împreună cu trei persoane foarte importante pentru mine am avut emoții, am visat și am țipat de bucurie. Am fost martorii unui moment istoric.
Astăzi David Popovici ne-a învățat că munca făcută DEȘTEPT și cu SENS, seriozitatea, ambiția, sacrificiile și echipa îți pot împlini un vis. NE-A DEMONSTRAT CĂ SE POATE. Visul lui a fost să devină campion olimpic, iar în seara aceasta în La Defense Arena a devenit.
La momentul intonării imnului a fost vizibil emoționat așa cum probabil și noi (miile de martori ai momentului) am fost. La interviul de după finală avea lacrimi în ochi și a declarat că: "Este un vis împlinit".
Cred că ar mai fi multe de spus, dar uneori cuvintele sunt prea mici pentru măreția unui moment.
Noi, restul, nu putem decât să fim recunoscători că spiritul lui David a ales să fie român.
P.S. Sper ca ziariștii, internetul și noi, românii, să fim la fel de entuziasmați atunci când vor veni medaliile de la canotaj, pentru că ele vor veni și îndrăznesc să sper că nu vor fi deloc puține.