SUPRAREALISM - CĂLĂTORIA SUSPENDATĂ, DERIVA CONTINUĂ, REFUGIUL (PĂMÎNTUL) IMPOSIBIL(E)
(Note pentru o expunere în cadrul Colocviului Gellu Naum, Muzeul Național al Literaturii Române, vineri, 2 august 2024.)
Să o luăm invers, regresiv, terapeutic.
O cale, o derivare suspendată, acvatică, maritimă. Cargo Suprarealist? Nu: Suprarealism-Cargo și Convoi. Istoria-traseu.
Moartea lui Annie Le Brun (81 ani), "ultimul suprarealist" (Libération), care denunța "ștergerea sistematică a oricărei urme de negativitate". Dar nu asta pățește și suprarealismul, nu asta facem și cu suprarealismul? Normalizare, culturalizare, esteticizare, poeticizare, liricizare, "oculticizare", "spiritualizare" a suprarealismului. Vorbim reductiv despre suprarealism. Moștenirea suprarealismul este deranjantă, mult mai radicală și mai complexă, mai amplă - și este în curs, în desfășurare, continuă, dar suspendată, ca un dicteu istoric mondial de nestăpînit, ca un fulger care se răspîndește încet, ca un fir de praf de pulbere fertilizant. Moștenire a suprarealismului deloc netedă, comodă, ci polemică, critică. Există mai mult Dada în suprarealism decît vrem să admitem. Tendință de cumințire, de netezire a asperităților și a contondențelor suprarealismului.
Dar el continuă, rămas între pămînturi, inter-trans-teritorial, în nesfîrșită traversare: William Kentridge, opera ("de cameră") The Great Yes, The Great No (plus expo la Luma, Arles: Je n'attend plus). Martie 1941, cargou Marsilia-Martinica: la bord refugiații, Breton, Lévi-Strauss, Wilfredo Lam (Cuba) - cărora el le adaugă acum pe Aimé Césaire și Frantz Fanon, invitîndu-ne și pe noi să adăugăm. Măști, colaje, proiecții, scandal sonor Dada. Spre marea creolizare (Édouard Glissant, Martinica).
Reducere a suprarealismului la textual, la poetic, la liric? Eliminarea plasticului, a plasticității imaginii, și a scandalului sonor (de tip Dada), larma, vuietul, imensul și infinitul colaj al lumii (întrepătrundere prin pură alăturare, marea înțelepciune democratică a "simplei" juxtapuneri)?
Suprarealism-corabie și călătorie-convoi infinit (în timp și ca participanți) prin pustiurile (mări și deșerturi) și pustiirile lumii, actualitate a războiului și a totalitarismelor, a crimelor în masă, evadarea și scăparea imposibile, UTOPIA, rămînerea pe drum acvatic, maritim, între "pămînturile oamenilor" (Saint-Exupéry). Suprarealism și utopie suspendate, în suspensie. Babel e o barcă.
Regresie. Deriva suprarealismului continuă, suspensivă, e de fapt regresivă.
"Le passage de Marseille": Marsilia, Villa Air-Bel (închiriată de Varian Fry, "extractorul" refugiaților și migranților europeni de sub Vichy), 1940-1941: comunitate de artiști, creație colectivă sub teroare, pe fugă, blocați eliberator: Victor Brauner, Max Ernst, Jacqueline Lamba, André Masson, Wilfredo Lam, Jacques Hérold ș.a. Cadavres exquis, colaje, desene, eros, umor, joc: hibridare, metamorfoze, linii de fugă (scăpare) și devenire. Celebrul Jeu de Marseille, un alt fel de Tarot de Marseille. Tarot: partea întunecată, ocultă și mai ales ocultată de modernitatea raționalistă, capitalistă, industrialistă, naționalistă, imperialistă.
Expo (iunie 2021) Le Surréalisme dans l'art américain (Dali, Ernst, Tanguy, Pollock, Rothko, Johns, Bourgeois): refugiu, influență, respingere (dialectică).
Suprarealismul e o răscruce și o călătorie suspendată, căreia nu putem decît să i ne adăugăm, în care nu putem decît să ne îmbarcăm.
Un punct de răscruce: se trece prin el și este dus mai departe.
Bienala de la Veneția 2022, Laptele viselor (Leonora Carrington), curatoare Cecilia Alemani. Refugiul care inseminează, diseminarea fertilizantă - dar numai prin hibridare și deveniri. Nadja și Toyen.
Suprarealism: feminin, "sudic", hibridare, mixitate, refugiere, migrație, mișcare, drum. Contra-revoluție în act: împotriva separațiilor, ex. literatură/desen, scris/desen (Magritte scria în desen, denunța reprezentarea plastică prin alter-ul ei, scrisul, scriind în imagine și împotriva imaginii, dinăuntru: Ceci n'est pas une pipe, în cîte sensuri?), revenire ante- aceste separații aduse de modernitate. Pictorii scriau, poeții desenau, artiștii creau colectiv, împreună, prelungindu-se: marea unitate sau indistincție a artelor, a liniei de producție, adevărata Renaștere, atît de apropiată de noi și atît de profund îngropată în uitare, pe care a reprezentat-o suprarealismul, azi, gata, pierdută, învinsă, refulată, ocultată.
Să nu reducem suprarealismul la o revoluție a formelor, care nu ar fi posibilă fără o revoluție (cu adevărat și poate singura comunistă) a procedurilor, cu o relansare colectiv-colaborativ-combativă a creativității.
Noi riscăm să sub-interpretăm și, astfel, să sub-celebrăm și chiar să ne-înțelegem revoluția suprarealistă.
Refuzăm și refulăm ceea ce, din suprarealism, pune în joc și în cauză însăși noțiunea de autor și de proprietate (intelectuală), care a trebuit, poate, să fie sacrificate ("distrugere creatoare"!) pentru a face posibilă și a potența, în amonte, ca o condiție de posibilitate, revoluția formală. Formele nu pot fi înțelese fără proceduri și protocoale.
De aici și "papismul" lui Breton: întreținerea colectivului de creație.
Cum regăsim colectivul, pluralitatea și multiplicitatea hibridantă, metamorfozantă, non-separația moleculară? La propriu, în afară, cu alții, dar și regăsind pluralul din singular, colectivul interior infinit.
Suprarealismul redescoperă refulatul modernității în toate direcțiile, la toate nivelurile și pe toate registrele.
Actualitatea pur, imediat istorică dez-istoricizează avangardele "istorice" (adică prematur istoricizate).
CĂLĂTORIA CONTINUĂ, REFUGIUL E DOAR ÎN FUGA ȘI DEVENIREA PERPETUE. Itaca nu există, sau a fost distrusă tocmai de întoarceri monstruoase, recuperatoare.
Revoluție neterminată, călătorie suspendată: suprarealismul.
Suprarealism: reunirea artelor, textualul ca poezie și revoltă moral-intelectuală ("manifeste") + metamorfozele plastice (f. importante avînd în vedere ce se întîmplă cu imaginea: între subconștient și IA, matematică: pot părea același lucru) + scandal (bruiaj) sonor (dadaista recitare multilingvă simultană).
Trebuie să regăsim esența politică a suprarealismului: latura contestatară, revoltată, angajată, critică. Suprarealismul e nu numai politic, ci și, mult mai mult, ca atare, în sine, o politică - sau nu e deloc.
Singura corecție istorică (suprarealismul azi): Utopia nu se poate istoriza, ea nu este tranzitiv-referențială, nu trimite, ci poartă, este un altundeva în sine care nu duce nicăieri, nu există un "Pămînt al făgăduinței", ci doar derivă, deveniri, întîlniri și diseminări, salvare în/ca Altul. Utopia este necesară istoric tocmai ca "principiu regulator" trans-istoric.
POST SCRIPTUM (După scris)
Ocultul și regresia suprarealiste, programatice și "tehnice", "instrumentale", nu sînt, cum ar vrea unii să creadă și să ne facă să credem, retrograde și reacționare, ci, tocmai, critice, ambivalent critice - la adresa modernității separator-industrial-raționalizante. Modern-anti-moderne, nu non-modern-anti-moderne. Aproape un contra-scientism, care rămîne un scientism, fie și "poetic", precum contra-magia lui Artaud, acest "eretic" al suprarealismului.
(Note pentru o expunere în cadrul Colocviului Gellu Naum, Muzeul Național al Literaturii Române, vineri, 2 august 2024.)
Să o luăm invers, regresiv, terapeutic.
O cale, o derivare suspendată, acvatică, maritimă. Cargo Suprarealist? Nu: Suprarealism-Cargo și Convoi. Istoria-traseu.
Moartea lui Annie Le Brun (81 ani), "ultimul suprarealist" (Libération), care denunța "ștergerea sistematică a oricărei urme de negativitate". Dar nu asta pățește și suprarealismul, nu asta facem și cu suprarealismul? Normalizare, culturalizare, esteticizare, poeticizare, liricizare, "oculticizare", "spiritualizare" a suprarealismului. Vorbim reductiv despre suprarealism. Moștenirea suprarealismul este deranjantă, mult mai radicală și mai complexă, mai amplă - și este în curs, în desfășurare, continuă, dar suspendată, ca un dicteu istoric mondial de nestăpînit, ca un fulger care se răspîndește încet, ca un fir de praf de pulbere fertilizant. Moștenire a suprarealismului deloc netedă, comodă, ci polemică, critică. Există mai mult Dada în suprarealism decît vrem să admitem. Tendință de cumințire, de netezire a asperităților și a contondențelor suprarealismului.
Dar el continuă, rămas între pămînturi, inter-trans-teritorial, în nesfîrșită traversare: William Kentridge, opera ("de cameră") The Great Yes, The Great No (plus expo la Luma, Arles: Je n'attend plus). Martie 1941, cargou Marsilia-Martinica: la bord refugiații, Breton, Lévi-Strauss, Wilfredo Lam (Cuba) - cărora el le adaugă acum pe Aimé Césaire și Frantz Fanon, invitîndu-ne și pe noi să adăugăm. Măști, colaje, proiecții, scandal sonor Dada. Spre marea creolizare (Édouard Glissant, Martinica).
Reducere a suprarealismului la textual, la poetic, la liric? Eliminarea plasticului, a plasticității imaginii, și a scandalului sonor (de tip Dada), larma, vuietul, imensul și infinitul colaj al lumii (întrepătrundere prin pură alăturare, marea înțelepciune democratică a "simplei" juxtapuneri)?
Suprarealism-corabie și călătorie-convoi infinit (în timp și ca participanți) prin pustiurile (mări și deșerturi) și pustiirile lumii, actualitate a războiului și a totalitarismelor, a crimelor în masă, evadarea și scăparea imposibile, UTOPIA, rămînerea pe drum acvatic, maritim, între "pămînturile oamenilor" (Saint-Exupéry). Suprarealism și utopie suspendate, în suspensie. Babel e o barcă.
Regresie. Deriva suprarealismului continuă, suspensivă, e de fapt regresivă.
"Le passage de Marseille": Marsilia, Villa Air-Bel (închiriată de Varian Fry, "extractorul" refugiaților și migranților europeni de sub Vichy), 1940-1941: comunitate de artiști, creație colectivă sub teroare, pe fugă, blocați eliberator: Victor Brauner, Max Ernst, Jacqueline Lamba, André Masson, Wilfredo Lam, Jacques Hérold ș.a. Cadavres exquis, colaje, desene, eros, umor, joc: hibridare, metamorfoze, linii de fugă (scăpare) și devenire. Celebrul Jeu de Marseille, un alt fel de Tarot de Marseille. Tarot: partea întunecată, ocultă și mai ales ocultată de modernitatea raționalistă, capitalistă, industrialistă, naționalistă, imperialistă.
Expo (iunie 2021) Le Surréalisme dans l'art américain (Dali, Ernst, Tanguy, Pollock, Rothko, Johns, Bourgeois): refugiu, influență, respingere (dialectică).
Suprarealismul e o răscruce și o călătorie suspendată, căreia nu putem decît să i ne adăugăm, în care nu putem decît să ne îmbarcăm.
Un punct de răscruce: se trece prin el și este dus mai departe.
Bienala de la Veneția 2022, Laptele viselor (Leonora Carrington), curatoare Cecilia Alemani. Refugiul care inseminează, diseminarea fertilizantă - dar numai prin hibridare și deveniri. Nadja și Toyen.
Suprarealism: feminin, "sudic", hibridare, mixitate, refugiere, migrație, mișcare, drum. Contra-revoluție în act: împotriva separațiilor, ex. literatură/desen, scris/desen (Magritte scria în desen, denunța reprezentarea plastică prin alter-ul ei, scrisul, scriind în imagine și împotriva imaginii, dinăuntru: Ceci n'est pas une pipe, în cîte sensuri?), revenire ante- aceste separații aduse de modernitate. Pictorii scriau, poeții desenau, artiștii creau colectiv, împreună, prelungindu-se: marea unitate sau indistincție a artelor, a liniei de producție, adevărata Renaștere, atît de apropiată de noi și atît de profund îngropată în uitare, pe care a reprezentat-o suprarealismul, azi, gata, pierdută, învinsă, refulată, ocultată.
Să nu reducem suprarealismul la o revoluție a formelor, care nu ar fi posibilă fără o revoluție (cu adevărat și poate singura comunistă) a procedurilor, cu o relansare colectiv-colaborativ-combativă a creativității.
Noi riscăm să sub-interpretăm și, astfel, să sub-celebrăm și chiar să ne-înțelegem revoluția suprarealistă.
Refuzăm și refulăm ceea ce, din suprarealism, pune în joc și în cauză însăși noțiunea de autor și de proprietate (intelectuală), care a trebuit, poate, să fie sacrificate ("distrugere creatoare"!) pentru a face posibilă și a potența, în amonte, ca o condiție de posibilitate, revoluția formală. Formele nu pot fi înțelese fără proceduri și protocoale.
De aici și "papismul" lui Breton: întreținerea colectivului de creație.
Cum regăsim colectivul, pluralitatea și multiplicitatea hibridantă, metamorfozantă, non-separația moleculară? La propriu, în afară, cu alții, dar și regăsind pluralul din singular, colectivul interior infinit.
Suprarealismul redescoperă refulatul modernității în toate direcțiile, la toate nivelurile și pe toate registrele.
Actualitatea pur, imediat istorică dez-istoricizează avangardele "istorice" (adică prematur istoricizate).
CĂLĂTORIA CONTINUĂ, REFUGIUL E DOAR ÎN FUGA ȘI DEVENIREA PERPETUE. Itaca nu există, sau a fost distrusă tocmai de întoarceri monstruoase, recuperatoare.
Revoluție neterminată, călătorie suspendată: suprarealismul.
Suprarealism: reunirea artelor, textualul ca poezie și revoltă moral-intelectuală ("manifeste") + metamorfozele plastice (f. importante avînd în vedere ce se întîmplă cu imaginea: între subconștient și IA, matematică: pot părea același lucru) + scandal (bruiaj) sonor (dadaista recitare multilingvă simultană).
Trebuie să regăsim esența politică a suprarealismului: latura contestatară, revoltată, angajată, critică. Suprarealismul e nu numai politic, ci și, mult mai mult, ca atare, în sine, o politică - sau nu e deloc.
Singura corecție istorică (suprarealismul azi): Utopia nu se poate istoriza, ea nu este tranzitiv-referențială, nu trimite, ci poartă, este un altundeva în sine care nu duce nicăieri, nu există un "Pămînt al făgăduinței", ci doar derivă, deveniri, întîlniri și diseminări, salvare în/ca Altul. Utopia este necesară istoric tocmai ca "principiu regulator" trans-istoric.
POST SCRIPTUM (După scris)
Ocultul și regresia suprarealiste, programatice și "tehnice", "instrumentale", nu sînt, cum ar vrea unii să creadă și să ne facă să credem, retrograde și reacționare, ci, tocmai, critice, ambivalent critice - la adresa modernității separator-industrial-raționalizante. Modern-anti-moderne, nu non-modern-anti-moderne. Aproape un contra-scientism, care rămîne un scientism, fie și "poetic", precum contra-magia lui Artaud, acest "eretic" al suprarealismului.