Ploua așa de tare că spectacolul a fost întrerupt de cel de afară. Printre cei alergând să se adăpostească, am văzut-o. Singura culoare dintr-un film alb negru. Avea o frumusețe care îi depășea conturul corpului. Și tremura ca o fată morgană. M-am apropiat și i-am pus sacoul pe umeri. Fără să o întreb. S-a uitat la mine cu niște ochi de care nu mai văzusem. Și nici de atunci. Și când mi-a zâmbit, tot răul de pe pământ dispăruse. Naratorul tace. Oftează adânc și lung. Și plin de-aceeași amintire.
Aurelian Țolescu
Până la 5 ani, părinții mei nu au avut vreun concediu liniștit. Plecam, gustam o înghețată, se inflamau gogoșile din gât și apoi dădeam într-o năplăială de 40°C, de ajungeam îndărăt urgent. Într-o dimineață de martie m-a luat mama pe sus și m-a dus în alt oraș, la un spital unde m-am speriat când am văzut niște seringi și clești pe lângă mine și un doctor care smulgea niște sărmăluțe din gâtul meu. N-am uitat cum, uimit și fericit, am înghițit un Parfait, model '73, servit cu linguroiul de mama.
Daniela Rusu
Hai să ieșim să luăm o înghețată, mi-a zis tata într-o zi, după ce mi-a prins un deget în tocul ușii. Era foarte zgârcit, dar s-a speriat să mă vadă plângând. Nu mai rețin dacă a fost la cornet sau pe băț. Ce știu e că și-a luat și el una și asta mi s-a părut de-a dreptul risipă. Zicea stingherit c-ar vrea să dea timpul-napoi. Grija lui nătângă, ochii ăia de copil, zăbovind, din lipsă de alternativă, într-un corp de bărbat atrăgător, mi-au zăpăcit durerea și m-au făcut să mă rușinez. Lasă, că-i la stânga.
