Am jucat și eu într-o piesă de teatru. Ideea a fost a doamnei de română. Mai întâi, ni l-a adus pe Bobi regizor. Era actor la teatrul orașului. Apoi, au ales piesa: o dramoletă despre doi adolescenți, Vova și Natașa, ce se îndrăgostesc în urma unei farse jucate de colegi. Doamna a vrut să-mi dea mie rolul lui Vova, dar Bobi s-a opus. Am fost Grișa, cel care trăgea sforile intrigii. Din păcate, n-am jucat decât un singur spectacol. În noaptea premierei, pe maestrul Bobi l-a prins nevastă-sa în pat cu săraca Natașa.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Relația mea cu ei a fost una complicată. M-au făcut să mă rușinez de când eram doar o copilă. I-am ignorat cât am putut, dar se ițeau mereu. Nu încetau să-mi oglindească fidel bucuriile, toanele, înnegurările. Până într-o zi în care trupul mi-a explodat hedonic în miriade de sori. Am crezut că le-am aflat rostul, am început să-i alint, să-i iubesc. La ani-lumină distanță, țin în brațe boțul de aur. Sânge și lapte. Cuțite-mii. Îi urăsc. Boțul plânge. Îl pun pe umăr și cânt. Stea-stea, logostea, leagănă fetița mea.
Cecilia Fofiu
Privește bolta picurată luminos prin lucarnă și-ntreabă gândită, mami stelele au nume? Unele au, altele nu. Uite, în stânga una clipește, pune-i tu nume, o îndeamnă mama învelind-o. Peste noapte, în cămășuica albă, micuța se aburcă pe un colț de astru până la tati care-o îmbrățișează și-i povestește până adoarme despre cât de minunată este și va fi ea. Apoi ușor o coboară-n pătuț și-i sărută fruntea. Mami pe steluța aia o s-o numim tati, năvălește fericită fetița-n zori. Mama surâde înghițind dureros lacrimi amare.
