Picioarele goale i se-nverziseră, tot corpul îi era amorțit. Își trase sufletul înapoi în piept și se trânti jos. Deodată văzu un hoit aruncat la mal din care vulturi hămesiți rupeau hălci de carne, încăierându-se și croncănind de zor. Prinse cu unghiile acest gând ce se zvârcolea într-însul și-l aruncă în lături. Nu, nu așa va fi viitorul lui. Dintr-un salt fu în picioare. Își ridică brațele și, cu frenezia unor iele, continuă dansul, așternând arabescuri pe nemărginirea câmpiei ce roșise sub mantia asfințitului.
Bogdan Mihai Bati
Adultul zice că la stele poți merge numai cu racheta. Copilul altfel se gândește, așa că ridică ștacheta. Ați încercat papuci cu arcuri? Sau poate un balon cu aburi? Aveți șosete plutitoare? Sau scări de alea urcătoare? De ce nu folosiți avion ce decolează drept în sus? Sau lift albastru către cer, care pornește la apus? Cum se numesc acestea toate? Stelemobile eu le zic și recomand călătoria făcută cu toată familia. Și unde-ți duci stelemobilul? Aș vrea să-l duc spre steaua mea, al cărei nume nu l-am dat.
Horațiu Dudău
Tresare. Ca și cum cotul în care-și sprijinea capul pe masa murdară i-ar fi trecut prin plasticul alb, scrijelit de unghiile vremii într-o încercare de a se opri pe ea însăși și ar fi început o cădere fără final în jegul zilnic al paharelor spălate superficial și pe care adn-ul rataților ce frecventează barul rămâne pe veci, ca o pedeapsă nemuritoare a celor ce, cândva, au fost stele în devenire cu un zâmbet copilăresc tăiat mai târziu de ghilotina realității improvizată într-o decizie greșită.
