27.08.2024
Desenul meu animat preferat este Rapunzel.

Rapunzel era o fată care, atunci când era mică, a fost furată de la părinții de către o vrăjitoare care a ținut-o închisă într-un turn timp de 18 ani. În ciuda acestui lucru ea era o fată tare veselă, își pieptăna în fiecare zi părul lung și blond, citea tot felul de cărți și se juca cu cel mai bun prieten al ei, cameleonul Pascal.

După 18 ani, Rapunzel coboară din turn și întâlnește un cavaler care o ajută să descopere cum arată lumea dincolo de cei patru pereți între care a stat închisă. Cei doi pornesc spre castel și ajung pe un lac atât de limpede încât li se oglindeau fețele în el. Se plimbă cu barca, luna strălucește deasupra lor și peste tot e plin de lampioane ca și cum ar fi o invazie de insecte imense.

Atunci când prințul se uită adânc în ochii lui Rapunzel, mie îmi vine în minte următorul cântec:
"Cât am stat singură-n fereastră
Au trecut zile fără rost" (să ne înțelegem, ea a stat 18 ani închisă într-un turn)
"Prea mulți ani n-am vrut să-mi dau seama
Cât de oarbă-am fost" (fără să fi văzut cum arată lumea)
"Chiar acum sub lumina nopții
Sunt aici, nu mi-a fost prea greu" (să ne înțelegem, ei se află pe un lac superb, pe o barcă cum numai în desenele animate vezi, cu luna care strălucește deasupra lor și cu sute de lampioane care trec pe lângă ei)

"Viața mea e chiar așa cum mi-am dorit mereu
Viața mea s-a luminat..."

Și eu am o poveste asemănătoare cu cea a lui Rapunzel.

Sunt Roxana, am 24 de ani, sunt din Tecuci - un oraș mic cu 18.000 de locuitori - și acum 6 ani am venit în Galați la facultate, un oraș cu 277.000 de locuitori.
Aici l-am reîntâlnit pe Cristi, băiatul de care eram îndrăgostită până peste cap de doi ani.
El e din Pechea, o comună din județul Galați cu locuitori mai puțini decât Tecuciul.
Înainte să vin la Galați, când stăteam la Tecuci, eram o fată tare cuminte și naivă. Locuiam cu părinții mei, la 9 seara eram în casă și mă uitam la telenovele și filme de dragoste.
L-am reîntâlnit pe Cristi la un Peco, în comuna Smârdan. El se făcuse șofer pe tir în străinătate.
Am început să facem naveta și să ne întâlnim la mijlocul drumului, adică la acel Peco de la Smârdan, într-o parcare improvizată. Parcarea aia era numai din pietriș. Lângă, era acel Peco vai de steaua lui, cum e la țară, și luna strălucea deasupra noastră ca în Rapunzel.
Timp de 3 zile ne-am întâlnit de pe la 11-12 noaptea și stăteam până dimineața la 6. Ne parcam mașinile în fiecare seară acolo și vorbeam și nu făceam nimic... doar vorbeam... și în ultima seară m-a întrebat: vrei să fim împreună? Și eu am răspuns imediat: DA!
Nu mai puteam... adică eu voiam din prima... și de-aia am zis așa de repede DA... nici nu mi-a mai păsat ce-o să creadă Cristi despre mine...

Și acum ce facem?
A încercat să mă sărute, iar eu am făcut un pas înapoi pentru că n-am știut cum să reacționez. Aveam senzația că urmează primul sărut din viața mea și era pentru prima dată când am simțit că.... am parte de o dragoste împărtășită. Știți momentul ăla când iubești pe cineva... și el te iubește fix pe tine... bă da fix pe tine și nu pe altcineva... și i-am zis atunci că mă simt ca o copilă de 12 ani și că nu știu cum să reacționez. Și apoi m-a sărutat.

În toate desenele animate americane dragostea triumfă și cei îndrăgostiți ajung să se căsătorească. Ei bine, la mine nu s-a întâmplat la fel. Cristi a plecat la Constanța și s-a făcut fotbalist, eu am rămas aici la Galați. În loc să-mi fi găsit marea dragoste după el, mai mult mi-a purtat ghinion, de aia și sunt singură de 4 ani. De fiecare dată când mă duc să alimentez la un Peco am un moment în care stau și mă gândesc și îmi aduc aminte de momentul cu Cristi de la Smârdan, și nu-mi mai vine în cap melodia din Rapunzel pentru că acum nu mai sunt naivă și nu mai cred în povești, dar îmi vine un căcat de manea Ziua-n care tu m-ai sărutat, cântată de Carmen Chindriș de la Taraful Rutenilor, care culmea a mai și apărut în anul 2020 fix atunci când am avut momentul ăsta împreună.

"Ziua-n care tu m-ai sărutat
Mi-a dat toată viața peste cap"

(deci ca să ne înțelegem, eu 18 ani am stat doar la Tecuci)

"Buzele tale dulci ca mierea
Ochii tăi îmi iau puterea"

(La un moment dat în poveste prințul lui Rapunzel o părăsește, apoi se întoarce pentru că își dă seama că ea este marea lui iubire.
La fel ca prințul, și Cristi s-a întors. Doar că pentru mine n-a mai însemnat nimic)

"Gura ta îmi dă fiori
Ce mi-ai făcut că mă omori
Au au au au"

(Doamne, ce sărut a fost....)

0 comentarii

Publicitate

Sus