Pe atunci noua clădire a institutului nu era încă terminată, eram cu toții înghesuiți într-un fost hotel sau pensiune, la marginea de nord a campusului. Sala de mese fusese transformată în sală de conferințe; bucătăria în bibliotecă; iar dormitorul matrimonial de la ultimul etaj, cu vedere spre dealurile dinspre vest, a devenit biroul directorului. Ușile încă mai păstrau numerele fostelor camere, impare pe o parte a culoarului, pare pe cealaltă; cele cu număr impar fiind mai mari și având propria lor baie cu duș. Cum era firesc, de-a lungul timpului cei mai mulți dintre noi am început să rămânem peste noapte; uneori nu mai părăseam institutul săptămâni la rând. În zilele foarte călduroase deschideam cu toții ușile și geamurile. Discuțiile dintr-un birou se răspândeau repede în tot institutul; unii prefereau chiar să-și scoată salteaua pe culoar, unde era mereu mai răcoare, iar atunci întreg institutul părea un dormitor comun.
Norocul de a fi primit un birou cu număr impar, pe care-l împărțeam cu Huang și Penghui, nu l-am apreciat decât după ce au trecut câteva luni de la sosirea mea și încă nu găsisem un apartament. Huang era angajat deja de doi ani și încă din prima zi se hotărâse să nu caute altă cameră. Și-a instalat un pat chiar lângă fereastră. M-a încurajat să dorm pe canapea și să păstrez la rândul meu banii de chirie pentru zile negre, dat fiind că oricum Penghui dormea cu soția un etaj mai jos. După câteva nopți m-am obișnuit cu canapeaua, cum de altfel am învățat să ignor și sforăitul lui Huang.
Din punctul ăsta de vedere biroul secretarelor, aflat la parter, era oarecum diferit. Cel mai probabil pe vremea fostului hotel fusese un spațiu de depozitare, o magazie cu două încăperi, una în continuarea celeilalte. Prima cameră, cu o fereastră spre stradă, era suficient de mare cât să încapă, alături de cele patru mese, un mic frigider și o plită electrică, unde Lijin, Yueling, Wei și Fei își pregăteau ceaiul sau își încălzeau mâncare, iar în weekend putea chiar să gătească împreună. Firește, era un mare dezavantaj că biroul lor nu avea baie, mai ales în zilele de vară când nisipul adus dinspre deșert de câte o furtună se lipea de pielea mereu transpirată. Nu o dată s-au plâns, după câteva nopți călduroase petrecute în institut, de neplăcerea de a urca la etaj pentru un duș, reamintindu-i directorului că până și Ziwei, femeia de serviciu, avea parte de mai mult confort decât ele. Și totuși evaluarea lor era inexactă; de fapt, exceptându-l pe director, aveau parte de mai multă intimitate decât noi toți, dat fiind că biroul lor mai avea o mică anexă, care în timp își pierduse aspectul de provizorat, iar acum arăta ca un adevărat dormitor, intim și retras, cu vedere spre curtea interioară, unde în fiecare zi după prânz se retrăgeau să doarmă împreună, iar noaptea de multe ori râsul lor urca până la noi la etaj.
Am găsit ușa biroul lor întredeschisă și am intrat fără să mai bat. Nu erau acolo, cu siguranță se retrăseseră în dormitor după prânz. Pe teancurile de dosare și hârtii erau farfurii și castroane cu resturile de mâncare; căldura făcea mirosurile mai puternice. Lui Wei nu-i ieșise jiao-zi la fel de gustos ca de obicei, poate tocmai din cauza asta nu îl terminase; mult mai bun s-a dovedit puiul prăjit lăsat de Yueling; am ocolit piperul Sichuan dar chiar și așa a fost mai picant decât mă așteptasem, și m-am bucurat că Yueling aproape că nici nu se atinsese de orezul ei. Dacă n-ar fi fost destul de important poate aș fi revenit mai târziu. Dar numai Lijin sau Wei ar fi putut să-mi clarifice de ce îmi întârzia salariul, și chiar dacă cheltuiam foarte puțin de când locuiam și eu în institut, rezervele cu care venisem de acasă erau pe terminate.
Ca niciodată, ușa spre dormitorul lor era întredeschisă. Când am intrat și le-am văzut dormind de-a lungul canapelei, cu părți din corp ieșind de sub cearșaful alb, subțire, mi-a venit în minte acea zi îndepărtată, dintr-o tabără școlară. Fetele și băieții dormeau în camere separate, dar peretele dintre noi era suficient de subțire încât noaptea să treacă dintr-o cameră în alta râsetele și glumele deocheate; și era puțin înainte să ne strângem cu toții pentru micul dejun, când am trecut pe lângă dormitorul fetelor. Ușa era întredeschisă, lăsată probabil de una dintre ele în drum spre baie; m-am apropiat și am privit înăuntru. Imediat am auzit un țipăt și ușa mi s-a trântit în față. Dar în acea fracțiune de secundă, într-o lumină de început de august, am surprins mai multe fragmente de nuditate, pe care timpul le-a amestecat în amintirea unui singur corp, în întregime gol.
Secretarele dormeau una în continuarea celeilalte, toate brunete cu pielea de aceeași nuanță. Adormite semănau acum și mai multe între ele, ca și cum somnul ștersese puținele diferențe pe care le percepeam între ele. Părul desfăcut al uneia se continua în părul celeilalte; palma moale a lui Lijin părea o continuare pe sub așternut al umărului gol a lui Yueling. Când pleoapele lui Fei au tremurat în același timp cu ale lui Wei, m-am întrebat cum ar fi fost dacă visul uneia s-ar fi continuat în somnul celelalte. Începea să-mi fie și mie somn, poate de la mâncarea picantă sau căldura după-amiezii. Am vrut să urc în birou dar, în fond, mai era destul loc pe canapea, și m-am întins în continuarea lor, cu capul sprijinit pe una din perne. Fei a părut că tresară puțin, dar nu s-a trezit; iar eu am adormind aproape imediat, cu speranța ca poate visul lor va ajunge și la mine.
