Mi-a spus să îmi desfac părul din coc și să mă sprijin de mesteacăn. Apoi, să mă întind printre flori. Un fluture alb mi s-a așezat pe umăr. Stai, nu te mișca, mi-a șoptit în timp ce-și fixa obiectivul. Acasă ne-am uitat la poze. Flori, mesteceni, fluturi, eu nicăieri. De ce m-ai luat cu tine dacă nu apar în nicio poză? Pentru o lumină perfectă, mi-a spus zâmbind. Acum fluturele alb e expus în cea mai mare galerie din lume. Un bărbat se uită la fotografie fascinat. Ce vă place cel mai mult?, l-am întrebat. Lumina.
Razvan Dițescu
Privesc fotografia. Un chip de femeie în spatele unor fiare contorsionate. Buclele blonde îi sunt mânjite de sângele ce i se prelinge pe față. Ochii azurii îmi spun rugători: Save me. Click-click. Așteptam de două ore în fața restaurantului când au ieșit. Click-click. Se urcă în Mercedesul negru. Click-click. Pleacă în trombă. Click-click. Pornesc scuterul și mă iau după ei. Un Fiat ne depășește în tunel. Flash puternic. Clipesc. Mercedesul intră-n stâlp. Opresc lângă epavă. Click-click. Click-click. Click-click.
Daniel Popa
Oare în ziarele de pe vremuri o poză umplea spațiul a 1.000 de cuvinte? Că mă tot întreb de ce expresia e cu 1.000 și nu 958. Sau 113. Oare spațiile dintre cuvinte sunt ca materia neagră din univers? Fără ea planetele s-ar izbi unele de altele? Ca și cuvintele? Sau ar cădea? Unde? Oare ce cuvânt a fost la început? Sigur nu ceva trivial. Sau? Și în ce limbă o fi fost? Poftim? Păi, sunteți gata? Toți zâmbeau în afară de el. De parcă știa că am un pistol în aparat. Zâmbiți vă rog, domnule președinte.
