Terroir: Câte ceva despre gustul pământului pus în operă (II)

Înarmați cu acest interpretant mai subtil, mai rafinat decât spiritul locului, care este terroir-ul, să privim câteva dintre obiectele arhitectură puse în relație de coprezență cu podgoria însăși, cu via. La noi, exemplul de stimă este cel realizat de BBM la Crama Avincis și se cuvine să încep cu el. Există și exemple foarte moderne, mai recente, precum cel realizat de Igloo, dar care nu reflectă, cred, locul amplasării, la Rasova, deasupra Dunării, la Cernavodă. Vor fi fiind mai multe, poate dintre cele pitorești, interbelice, în parte restaurate, de pe așa zisul Drum al vinului, din Subarpații Munteniei.

La Yountville, în Napa Valley din California, Herzog și De Meuron au ascultat vocea pământului. Și ei explică proiectul prin terroir (herzogdemeuron.com/dominus-winery/), arătând atât aspectul litic al pietrei folosite în zidurile-gabioane, cât și aspectul ei cultural, legat de americanii nativi (dat de prezența obsidianului folosit la vârfurile de săgeți de multe popoare primitive). Coșurile pentru piatra de la fața locului dispusă în ziduri au fost împletite tot la fața locului. Lumina se filtrează printre pietrele verticale așa după cum seva, devenită must, se filtrează prin pietrele orizontale, din sit. Inutil să vă precizez, oenologul de acolo e francez, pentru că și conceptul de terroir e francez și ei știu cel mai bine să asculte un loc anume, pentru a-l face să cânte în vinul produs pe / din el.

Frank Gehry nu poate fi criticat, în Pantheonul unde prezidează deja. Cu toate acestea, nu sunt convins că intervenția sa într-o podgorie spaniolă din zona Rioja (arquitecturaviva.com/hotel-marques-de-riscal-9) este mai mult decât o operațiune de tip Bilbao. Da, turiștii se duc acolo buluc. Da, culorile foilor de metal fac trimitere la culorile vinului și ale firmei. Da, piatra părților zidite este piatra locală (și aceste obiecte flotante fac mai degrabă casă bună cu partea istorică a vinăriei). Da, clădirea, cu totul, e mai joasă decât turla bisericii (care, biata, nu se mai vede în sine decât din hotel; în oricare altă vedută este copleșită de acesta). Și alte lucruri se pot spune și s-au spus despre faldurile metalice ale lui Frank Gehry. Sunt tenta să văd, în ele, o aluzie la plăcuta influență a vinului, în general, asupra modului în care vedem lucrurile.

De asemenea, sunt tentat să văd, deși sunt gata să admit că hermeneutica mea e - doar aici! - puțin beată, o referință la arhitectura barocă în general și la cea, încă și mai flamboiantă a barocului spaniol în particular. Și, dacă asta e, cred că Gehry ar dat o expresie mai reușită, mai berniniană (learner.org/art-through-time-a-global-view/dreams-and-visions/the-ecstasy-of-st-teresa) și mai deleuziană (Le pli. Leibniz et le Baroque archive.org/leplileibniz) unui muzeu al barocului decât i-a dat-o japonezul Toyo Ito la Puebla, în Mexico (designboom.com/toyo-ito-museo-internacional-del-barroco-baroque-art-museum-puebla-mexico). Podgoriile La Rioja se pare că au un gust aparte pentru arhitectura asociată lor (basquetaste.com/wine-tasting-wine-architecture-tour-in-la-rioja) și vă invit să găsiți mai multe instanțe ale terroir-ului drept concept central al proiectării în cartea New Architecture of Wine de Heather Hebert, apărută în 2019 la Gibbs M. Smith, Inc sau în ceva mai vechea Wine and Architecture de Denis Duhme și Katrin Friederichs, apărută la Ed.Details în 2011.