18.07.2007
Kurt Vonnegut
Leagănul pisicii
Editura Polirom, 2004


traducere şi note de Raluca Popescu



*****

IntroKurt Vonnegut s-a născut la 11 noiembrie 1922 în Indianapolis, într-o familie de origine germană. Studiază la Cornell University, Carnegie Institute şi University of Chicago. În 1942 se înrolează în armata Statelor Unite. În 1944, în urma bătăliei de la Bulge, este luat prizonier de război la Dresda, unde, peste mai puţin de două luni, va fi martor al teribilului bombardament asupra oraşului din februarie 1945. Este decorat cu "Inima purpurie", una dintre cele mai înalte distincţii militare americane. În 1946 lucrează ca reporter la agenţia de ştiri din Chicago, iar între 1947 şi 1950 se ocupă de relaţii publice la compania General Electric. În 1950 îşi publică prima povestire, iar în anul următor se mută în Provincetown, statul Massachusetts, dedicîndu-se exclusiv scrisului. În 1952 îi apare primul roman, Pianul mecanic, care va fi urmat de Sirenele de pe Titan (1959), Mama Noapte (1961), Leagănul pisicii (1963), Fii binecuvîntat, domnule Rosewater sau Nu strica orzul pe gîşte (1965), Abatorul cinci sau Cruciada copiilor. Un dans obligatoriu cu moartea (1969), Mic-dejunul campionilor sau La revedere, Blue Monday (1973), Făcăleţul sau Adio, singurătate (1976), Deţinutul (1979), Deadeye Dick (1982), Galápagos (1985), Barbă Albastră (1987), Hocus-Pocus (1990), Cutremurul timpului (1997). A mai publicat volumele de povestiri Canarul din cuşca pisicii (1961), Bine aţi venit la Monkey House (1968) şi Tabachera din Bagombo (1999), piese de teatru, eseuri şi "colaje autobiografice".

Leagănul pisicii (1963) este romanul care îi aduce lui Kurt Vonnegut consacrarea literară, confirmîndu-i vocaţia satirică şi stilul narativ alert. Autorul american combină elemente de utopie sumbră şi de science-fiction într-o naraţiune eshatologică: o descoperire ştiinţifică făcută într-un orăşel mohorît din America declanşează apocalipsa în decorul grotesc al unei republici bananiere pierdute în Marea Caraibelor.

*****
1. Ziua în care lumea s-a sfîrşit

Numiţi-mă Iona. Cam aşa au făcut şi părinţii mei. Mi-au spus John.
Iona, John - şi dacă m-ar fi chemat Sam, tot un Iona aş fi fost, nu pentru că le-aş fi purtat ghinion altora, ci pentru că cineva sau ceva m-a silit să fiu în anumite locuri, la un moment dat, negreşit. Mi s-au oferit mijloace de transport şi motive convenţionale sau bizare. Şi, în conformitate cu planul, Iona a fost, clipă de clipă, în locurile indicate.

Ascultaţi:
Cînd eram mai tînăr - cu două soţii în urmă, cu 250 000 de ţigări în urmă, cu 3 000 de sticle de băutură în urmă...
Cînd eram mult mai tînăr, am început să adun material pentru o carte care avea să se numească Ziua în care lumea s-a sfîrşit.
Cartea urma să se bazeze pe fapte reale.
Voiam să fie o relatare despre ce au făcut americanii de seamă în ziua cînd a fost lansată prima bombă atomică asupra Hiroshimei.
Urma să fie o carte creştină. Pe vremea aceea eram creştin.
Acum sînt bokononist.
Aş fi fost bokononist şi atunci, dacă s-ar fi găsit cineva care să mă înveţe minciunile dulci-amărui ale lui Bokonon. Dar bokononismul nu era cunoscut dincolo de plajele acoperite cu pietriş şi de muchiile de coral care înconjoară Republica San Lorenzo, o insuliţă din Marea Caraibelor.

Noi, bokononiştii, credem că lumea este organizată în echipe care îndeplinesc Voia Domnului fără să descopere vreodată ce fac. Bokonon dă numele de karass unei astfel de echipe, iar instrumentul, kan-kan-ul, care m-a adus în karass-ul meu a fost cartea pe care n-am terminat-o niciodată, cartea pe care voiam să o intitulez Ziua în care lumea s-a sfîrşit.


2. Ce frumos, ce frumos

"Dacă viaţa ta se intersectează cu viaţa altcuiva fără vreo explicaţie logică, scrie Bokonon, atunci persoana aceea poate face parte din karass-ul tău."
Într-un alt loc din Cărţile lui Bokonon el ne spune: "Omul a creat tabla de şah; Dumnezeu a creat karass-ul". Bokonon vrea să spună că un karass nu ţine seama de deosebirile naţionale, instituţionale, ocupaţionale, familiale sau de clasă.
Forma lui este la fel de laxă ca a unei amibe.
În Al cincizeci şi treilea calipso, Bokonon ne îndeamnă să cîntăm laolaltă cu el:

Un beţiv din parc
Care doarme dus,
Un vînător din junglă
Vînînd după apus,
Un dentist chinez
Şi-a Angliei regină,
Toţi se întîlnesc -
Piese-ntr-o maşină.
Ce frumos, ce frumos,
Ce frumos, ce frumos,
Ce frumos, ce frumos,
Oameni atît de-ndepărtaţi

Laolaltă angrenaţi.


3. Sminteală

Bokonon nu ne avertizează nicăieri în scrierile sale asupra încercărilor de a-ţi descoperi limitele karass-ului său şi natura lucrării pe care Dumnezeu Atotputernicul ţi-a hărăzit-o. Bokonon notează doar că, în mod inevitabil, aceste investigaţii nu pot fi duse la bun sfîrşit.
În capitolul autobiografic al Cărţilor lui Bokonon, el povesteşte o parabolă despre nesăbuinţa de a pretinde să descoperi şi să înţelegi:
Am cunoscut odată o doamnă, membră a Bisericii Episcopale, care locuia în Newport, Rhode Island; mi-a cerut să proiectez şi să construiesc o cuşcă pentru dogul ei danez. Doamna aceasta susţinea că Îl înţelege deplin pe Dumnezeu şi Căile Sale. Nu putea pricepe de ce există persoane pentru care ceea ce s-a petrecut sau ceea ce urma să aibă loc reprezintă un mister.
Şi totuşi, cînd i-am arătat schiţele cuştii pe care i-o propuneam, mi-a spus: "Îmi pare rău, dar n-am putut niciodată să descifrez chestiile astea".
"Daţi-i-le soţului sau preotului dumneavoastră ca să i le transmită lui Dumnezeu, i-am răspuns, şi, cînd Dumnezeu o să aibă un moment liber, sînt sigur că va explica atît de limpede cuşca pe care am desenat-o, încît pînă şi dumneavoastră veţi înţelege."
M-a concediat. Nu o voi uita niciodată. Credea că lui Dumnezeu Îi sînt mai dragi cei care navighează în bărci cu pînze decît cei care au bărci cu motor. Nu suporta să se uite la un vierme. Cînd vedea unul, începea să ţipe.
Era o smintită, şi la fel sînt şi eu, şi toţi cei care cred că pot înţelege lucrarea Domnului, scrie Bokonon.


4. Înfiriparea împletirii firelor

Orice-ar fi, vreau ca această carte să cuprindă cît mai mulţi membri ai karass-ului meu cu putinţă şi am de gînd să examinez toate indiciile referitoare la ce dracu' am fost noi sortiţi să facem pe acest pămînt.
Nu vreau să fac din această carte un manifest al bokononismului. Doresc totuşi să formulez un avertisment bokononist în legătură cu ea. Iată prima propoziţie din Cărţile lui Bokonon:
"Toate adevărurile pe care vi le voi spune sînt minciuni sfruntate".

Avertismentul meu bokononist este următorul:
Orice persoană care nu e în stare să înţeleagă cum poate o religie folositoare să fie întemeiată pe minciuni nu va înţelege nici această carte.
Am zis.

Despre karass-ul meu, deci.
Cu siguranţă din el fac parte copiii doctorului Felix Hoenikker, unul dintre "părinţii" primei bombe atomice. Dr. Hoenikker făcea şi el parte din karass, fără îndoială, deşi a murit cu mult înainte ca sinookas-urile mele, firele din urzeala vieţii mele, să se întreţeasă cu urzeala vieţilor copiilor săi.
Prima dintre progeniturile sale care a fost atinsă de sinookas-urile mele a fost Newton Hoenikker, cel mai mic dintre cei trei copii şi cel mai mic dintre cei doi fii ai săi. Am aflat, dintr-o revistă a frăţiei mele, The Delta Upsilon Quarterly, că Newton Hoenikker, fiul laureatului Nobel pentru fizică Felix Hoenikker, a fost primit în grupul din care făceam şi eu parte, Grupul Cornell.

Aşa că i-am scris lui Newt următoarea scrisoare:
"Dragă domnule Hoenikker,
(sau poate ar trebui să spun dragă frate Hoenikker?)

Sînt un membru al frăţiei Delta Epsilon din Universitatea Cornell şi în prezent îmi cîştig existenţa ca scriitor liber-profesionist. Adun materiale pentru o carte referitoare la prima bombă atomică. Cartea va conţine exclusiv evenimente care au avut loc pe data de 6 august 1945, cînd bomba a fost lansată asupra Hiroshimei.
Întrucît răposatul dumneavoastră tată este considerat unul dintre principalii autori ai bombei, v-aş fi extrem de recunoscător dacă mi-aţi comunica orice fel de anecdotă referitoare la viaţa din casa dumneavoastră în ziua lansării bombei.
Trebuie să mărturisesc cu părere de rău că nu cunosc prea multe detalii despre ilustra dumneavoastră familie, astfel încît nu ştiu dacă mai aveţi fraţi sau surori. Dacă aveţi fraţi sau surori, mi-aş dori foarte mult să la aflu adresele, ca să le trimit şi lor rugăminţi similare.
Îmi dau seama că eraţi foarte mic în momentul lansării bombei, ceea ce este cum nu se poate mai bine. Cartea mea va pune accentul mai degrabă pe latura umană decît pe cea tehnică a bombei, astfel încît reflectarea acelei zile prin ochii unui "prichindel", dacă-mi permiteţi acest cuvînt, ar fi cum nu se poate mai nimerită.
Nu trebuie să vă faceţi griji asupra formei sau stilului. Lăsaţi aceasta în seama mea. Oferiţi-mi doar scheletul povestirii.
Desigur, vă voi supune spre aprobare versiunea finală înaintea publicării.

Al dumneavoastră, frăţeşte..."

0 comentarii

Publicitate

Sus