10.09.2024
Siranuș Hakobian
Șeful o ceartă a treia oară azi și nici nu a venit prânzul. Iar a greșit niște bilanțuri: îi tremură mâinile și îi joacă lacrimi în ochi. Se duce la baie și vine de acolo cu pleoapele și obrajii roșii. Noi, ceilalți, ne facem că suntem foarte ocupați, cu nasurile vârâte în hârtii. Îmi vine s-o iau în brațe s-o alin. N-o fac, e semn de slăbiciune, dar mă pomenesc vorbind în direcția șefului: ce naiba, ar putea fi mai atentă. Ceilalți îmi țin isonul și eu mă bucur strâmb că mi-am consolidat poziția în lanțul trofic.

Ionuț Morariu
Când te duc la groapă, cel mai important e să fii acolo. Trup și suflet. Altfel îți ies vorbe. Gigi știa cel mai bine. El mai murise de vreo trei ori. De urât, de grija altuia și acum, definitiv, de prost. Lumea-i cunoștea și ea damblaua. Murea nițel, îl spălau, îl privegheau și el învia la pomană. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă și nici mortul la casa funerară. Tocmai își dezlipea proteza sufletului de cerul gurii când Nelu i-a vârât țărușul în inimă. Auzi, cică morții nu fac cu ochiul la femei măritate.

Ana-Maria Butuza
Boris se așeză în fotoliu, în colțul întunecos al camerei, cu un castron de ciorbă fierbinte, hotărât să respecte indicațiile nutriționistului: fix douăzeci de îmbucături. Așteptase momentul ăsta, îi era foame, așa că începu să numere lingurile cu meticulozitate. Cinci, zece, dar la a cincisprezecea lingură pierdu șirul. Sărind peste număr, adăugă încă două polonice în castron. Se așeză din nou, reluând numărătoarea. Încercarea devenise repetitivă, dar el continua îndârjit să ajungă la numărul douăzeci.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2024, grupul are 13.320 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus