Singurul cer e pămîntul. Singurul Cer e Pămîntul. Soarele este miezul Pămîntului. Miezul Pămîntului este Soarele.
Nu ar trebui să existe partide ecologiste. Partide anume ecologiste. Ca și cum ecologia ar fi o preocupare sau o direcție între altele. Așa cum nu ne putem imagina un partid care să se intituleze Partidul Economic sau Partidul Economiei, nu ar trebui să putem vorbi nici de partide ecologiste.
Tocmai pentru că ecologia poate fi un partid între altele nici nu prea (mai) există partide ecologiste.
Ecologia este perechea critică a Economiei. Invers de fapt, Economia este sora vitregă a Ecologiei. Economia este fals, adică superficial (Bruno Latour) primă, "de bază". Cu adevărat primă și singura planetar-universală este Ecologia.
Împărțirea între Economie și Ecologie este întemeiată, dar încă inegal acreditată și practicată. Adevărata Economie este Ecologia.
Nu ar trebui deci să existe partide ecologiste. Ecologia de/ca partid este opusul, eșecul, dovada eșecului Ecologiei politice/ca politică. De-asta și sînt tot mai puține, specie pe cale de dispariție: stipulată ca specie politică, Ecologia nu poate fi decît pe cale de dispariție. Ca - doar - partid(e), Ecologia politică dispare în mod firesc, pentru că nu are cum să existe.
Toate partidele, așa cum se poziționează, firesc, față de Economic, ar trebui să se poziționeze și față de Ecologia. Toate, absolut toate partidele ar trebui să fie ecologiste. Adică nu numai economice, ci și ecologice. Adică, de fapt, doar ecologice. Ecologia subsumează și întemeiază Economia, nu invers.
Toate partidele ar trebui să fie nu doar ecologiste, ci de-a dreptul ecologice: urgența climatică și împuținarea vieții constituie grundul, solul, temeiul.
Ecologia ar trebui constituționalizată. Iar pe fondul preocupării ecologice, separații și nuanțe partinice de soluții ecologice.
Așa este adevărat, cu susul sus și josul, jos.