"Încetul cu încetul, sub solul proprietății private, al acaparării terenurilor, al exploatării teritoritoriilor, un alt sol, un alt pămînt, un alt teritoriu a început să se miște, să tremure, să se clatine. Un fel de cutremur de pămînt, dacă vreți, care îi făcea pe acești pionieri să spună: «Aveți grijă, nimic nu va mai fi la fel ca înainte; va trebui să plătiți scump întoarcerea Pămîntului, trezirea la viață a unor puterilor pînă acum docile». Și tocmai aici intervine ipoteza politico-fantastică: această amenințare, acest avertisment ar fi fost receptat din plin de alte elite, poate mai puțin luminate, dar cu mari mijloace și mari interese și, mai ales, extrem de sensibile la siguranța imensei lor bogății și la permanența bunăstării lor. Trebuie să presupunem că aceste elite ar fi înțeles foarte bine că avertismentul era corect, dar că, din aceste dovezi, devenite de-a lungul anilor din ce în ce mai evidente și indiscutabile, ele n-au tras concluzia că vor trebui să plătească, și încă scump, întoarcerea Pămîntul în jurul propriei sale axe. Ele ar fi fost suficient de luminate ca să înregistreze avertismentul, dar prea puțin luminate pentru a împărtăși public rezultatul acestuia. Dimpotrivă, ar fi tras din el două concluzii care au dus la alegerea lui Ubu Rege la Casa Albă: «Mai întîi, da, va trebui să plătim scump această răsturnare și această întoarcere, dar ceilalți sînt cei care vor plăti pentru oalele sparte, cu siguranță nu noi; și, apoi, vom nega însăși existența acestui adevăr din ce în ce mai puțin discutabil al Noului Regim Climatic".
Acest eseu - o epocală schiță de cosmologie politică și una dintre ultimele cărți antume ale filosofului francez lui Bruno Latour (calificat în ultimii ani ai existenței sale, întreruptă mult prea devreme, drept cel mai influent și mai citat gînditor francez, și unul dintre autenticii lideri mondiali formatori de opinie) - încearcă să lege între ele trei fenomene pe care comentatorii le-au identificat deja, fără a vedea însă întotdeauna legătura dintre ele și, în consecință, nici imensa energie politică care s-ar putea degaja prin reunirea lor. În primul rînd, "dereglementarea" neoliberală, care va conferi termenului de "globalizare" un sens din ce în ce mai peiorativ; în al doilea rînd, explozia vertiginoasă a inegalităților; și, în al treilea rînd, încercarea sistematică de a nega existența a ceea ce Latour numește, radical, mutația climatică. Ipoteza gînditorului francez este că nu putem înțelege nimic din pozițiile politice adoptate în ultimii cincizeci de ani dacă nu acordăm un loc central problemei dereglării climatice și negării acesteia. Este ca și cum o mare parte a claselor conducătoare ar fi ajuns la concluzia că nu ar mai fi suficient loc pe Pămînt pentru ei și pentru restul pămîntenilor. Acest lucru ar explica explozia inegalităților, amploarea dereglementărilor, criticile aduse globalizării și, mai presus de toate, dorința panicată de a reveni la vechiul protecționism al statului național. Pentru a contracara o astfel de politică, va trebui să aterizăm undeva. De aici, importanța de a ști cum să ne orientăm. Și, deci, de a desena ceva de genul unei hărți a pozițiilor impuse de acest nou peisaj, în care se redefinesc nu doar afectele vieții publice, ci și mizele ei. O carte de o capacitate de sinteză și de o ingeniozitate a soluțiilor cu adevărat uimitoare, revoluționară, scrisă cu o vervă extraordinară.
Acest eseu - o epocală schiță de cosmologie politică și una dintre ultimele cărți antume ale filosofului francez lui Bruno Latour (calificat în ultimii ani ai existenței sale, întreruptă mult prea devreme, drept cel mai influent și mai citat gînditor francez, și unul dintre autenticii lideri mondiali formatori de opinie) - încearcă să lege între ele trei fenomene pe care comentatorii le-au identificat deja, fără a vedea însă întotdeauna legătura dintre ele și, în consecință, nici imensa energie politică care s-ar putea degaja prin reunirea lor. În primul rînd, "dereglementarea" neoliberală, care va conferi termenului de "globalizare" un sens din ce în ce mai peiorativ; în al doilea rînd, explozia vertiginoasă a inegalităților; și, în al treilea rînd, încercarea sistematică de a nega existența a ceea ce Latour numește, radical, mutația climatică. Ipoteza gînditorului francez este că nu putem înțelege nimic din pozițiile politice adoptate în ultimii cincizeci de ani dacă nu acordăm un loc central problemei dereglării climatice și negării acesteia. Este ca și cum o mare parte a claselor conducătoare ar fi ajuns la concluzia că nu ar mai fi suficient loc pe Pămînt pentru ei și pentru restul pămîntenilor. Acest lucru ar explica explozia inegalităților, amploarea dereglementărilor, criticile aduse globalizării și, mai presus de toate, dorința panicată de a reveni la vechiul protecționism al statului național. Pentru a contracara o astfel de politică, va trebui să aterizăm undeva. De aici, importanța de a ști cum să ne orientăm. Și, deci, de a desena ceva de genul unei hărți a pozițiilor impuse de acest nou peisaj, în care se redefinesc nu doar afectele vieții publice, ci și mizele ei. O carte de o capacitate de sinteză și de o ingeniozitate a soluțiilor cu adevărat uimitoare, revoluționară, scrisă cu o vervă extraordinară.