29.09.2024
1. Fiecare întîlnire de traducere cu texte ale lui Jacques Derrida mă obligă să inovez și să experimentez "grafic", "formal", iar pentru asta, în primul rînd să scotocesc prin desaga cu semne de punctuație, în special paranteze. După ce m-a forțat să-mi atribui și să-mi rezerv, ca traducător, acoladele - { } - (pe care le-am generalizat în practica mea), iată că acum mă văd nevoit să apelez la un alt soi de paranteze - < > - pentru a marca variantele de traducere, de multe ori democratic și chiar ecologic echipolente, greu, dacă nu imposibil (semantic, adică etic: dreptate tuturor sensurilor convocate!) de ierarhizat, în chiar corpul sintagmatic al textului, nu la "subsol", ca note. O a doua inovație, locală pentru moment, o constituie, în schimb, tot pentru echilibru, marcarea textelor dintre acolade, pentru ușurarea lecturii, cu un corp mai mic, ca de note, dar incluse în corpul textului. De unde aspectul de "atelier", de "neîncheiere", de "provizorat" al acestui text cu adevărat babelic, scris, indecidabil, în mai multe limbi deodată, marcînd deschiderea sa meliorist-deconstructivă, dorită și practicată de autor. În rest, notele traducătorului sînt marcate cu cifre romane (spre deosebire de cele ale autorului, marcate cu cifre arabe).
 
2) În franceză, telepatie se scrie, etimologizant, télépathie, cu același h din pathos (patos) sau apathie (apatie), semn (gradual) al patologicului. Atunci cînd, profetic, textul prevestește, telepat(h)ic, prezentul nostru cel mai strict, marcat de realizarea tehnologică, materială, a imediatului telepat(hic), a materializării transmiterii și transferului instantaneu de gînduri, cum îi spunea Freud, am scris și eu telepathie, nu doar, simplu, neutru, telepatie. Am ținut, deci, să marchez această accentuare și în titlu.
 
3) Derrida nu se traduce, scrisul lui este traducere, altfel de scris, scris-traducere. Cu el, nu traduci, trans-scrii, continui, prelungești trans-scriitura, o duci mai departe.

0 comentarii

Publicitate

Sus