După extraordinarele "Întîlniri europene ale traducerii literare" de la Strasbourg, 2-4 octombrie 2024, cîteva prime idei (dintre foarte multe).
Nu, traducerea nu vine după și nu e pe deasupra. Traducerea e tot timpul: nu doar primă, ci permanentă (adică principial, "calitativ" primă). Noi (persoane, state, opere) intervenim și ne individuăm - putem să o facem - pe fond de traducere.
Dar traducerea nu e un fundament, ea este freatică, circulă, e mișcare: unește și hrănește imediat, apropiat subteran, sub picioarele noastre. Apa comună de sub pămîntul împărțit și despărțit.
Traducerea hrănește tot timpul și îngrijește după.
Traducerea este posibilă după, post-, pentru că este primă, nu doar ante-, ci arhi- (arhe-).
Indivizii, individuarea, operele, în cazul literaturii, cu autorii lor de fiecare dată obligatoriu individuali (sau cu pretenții și voință de individualizare), sînt post-traduceri ale traducerii prime și permanente.
Operele sînt traduceri ale traducerii.
Insule-individualizări posibile doar pe fond și mai ales în traducere.
În mediul (acvatic al) traducerii. În mediul-traducere.
Traducerea este mediul. Mediul este traducere.
Iar "mediul", pe urmele strămoașei sale, "natura", nu există decît ca și în traducere (pe piele, între membrane, de la membrană-traducere, nu graniță-zid, la alta). Nu există, adică nu există separat.
Există traducere. Nu există decît traducere. Și noi, în, din ea, crescînd "(ca) din apă".
Atît azi.
Nu, traducerea nu vine după și nu e pe deasupra. Traducerea e tot timpul: nu doar primă, ci permanentă (adică principial, "calitativ" primă). Noi (persoane, state, opere) intervenim și ne individuăm - putem să o facem - pe fond de traducere.
Dar traducerea nu e un fundament, ea este freatică, circulă, e mișcare: unește și hrănește imediat, apropiat subteran, sub picioarele noastre. Apa comună de sub pămîntul împărțit și despărțit.
Traducerea hrănește tot timpul și îngrijește după.
Traducerea este posibilă după, post-, pentru că este primă, nu doar ante-, ci arhi- (arhe-).
Indivizii, individuarea, operele, în cazul literaturii, cu autorii lor de fiecare dată obligatoriu individuali (sau cu pretenții și voință de individualizare), sînt post-traduceri ale traducerii prime și permanente.
Operele sînt traduceri ale traducerii.
Insule-individualizări posibile doar pe fond și mai ales în traducere.
În mediul (acvatic al) traducerii. În mediul-traducere.
Traducerea este mediul. Mediul este traducere.
Iar "mediul", pe urmele strămoașei sale, "natura", nu există decît ca și în traducere (pe piele, între membrane, de la membrană-traducere, nu graniță-zid, la alta). Nu există, adică nu există separat.
Există traducere. Nu există decît traducere. Și noi, în, din ea, crescînd "(ca) din apă".
Atît azi.