Așa a fost întâmplarea, că am ajuns la Sfântul taumaturg chiar de ziua nașterii Maicii Domnului / Theotokos. Cu alte cuvinte, când erau încă și mai mulți pelerini decât de obicei. Inclusiv mulți, foarte mulți români. Care cu autocare ale grupului, care individual sosiți (și cu care am împărțit autocarul spre Aghia Marina, de pildă). Se înțelege că, în aceste condiții, nu ne-am mirat să vedem că slujba s-a ținut și ea bilingv, adică inclusiv în română. Și la hotelul unde am stat a fost un grup de pelerini, pe care mai mult i-am auzit decât i-am văzut, având un program separat de restul. La mănăstire, erau și automobile din România. Printre cei veniți astfel, era și un preot tânăr, înalt, bine făcut, cu un prunc în brațe, căruia i-a arătat și i-a povestit la ureche ce va trebui să știe, când va crește, despre Sfântul Nectarie, cum I se spune la noi. De altfel, părticele din sfânt se află și la Mănăstirea Radu Vodă din București, cum ne-a reamintit, când așteptam autobuzul, o credincioasă tânără, venită cu soțul (nu era prima oară), care are la Radu Vodă și duhovnicul.
Cum e la mănăstire? Biserica pare nouă și este enormă. Spațiul interior propriu zis este octogonal și încununat cu o cupolă cât toată biserica, amintind de Sfânta Sofia constantinopolitană. Cupola era, acum, în restaurare. Dată fiind topografia terenului, foarte abruptă, biserica arată spre stradă fațada sudică și mușcă din munte cu cea nordică, dar are, de jur împrejur, un drum de folosit când biserica se înconjoară, la Paști. Tot de jur împrejur este și un balcon, care ține lângă biserică și pe credincioșii care nu încap înăuntru. Fiind spre sud, balconul era înțesat îndeosebi de bărbați. Ajuns sus, este, de asemenea, și un turn clopotniță. Cât despre arhitectura - ambiguă, nici modernă, nici tradițională - a bisericii, nu am multe de comentat, pentru că, vorba englezului, nu e ceașca mea de ceai (not my cup of tea).
Dar mai interesant este drumul de pelerinaj până sus, pe deal. Este mult de urcat și intri în mănăstire. Imediat e o sursă de apă cu robinete pe cele patru laturi, toți vor să bea, dar sursa nu face față mereu. Apoi, în dreapta, intri la Sfântul. Se spune că, dacă asculți cu atenție cu capul pe mormântul de marmură, auzi ca o bătaie de inimă, semn că ruga ți-a fost ascultată și acceptată. Inutil să vă spun că mulți ascultau un semn, dar, cât am fost eu înăuntrul chiliei aceleia, acum cavou, nu s-a auzit nimic. În camera următoare, încă și mai multă lume, trecând pe rând pe lângă încă o raclă cu moaște ale Sfântului (probabil, aceea care circulă prin lumea ortodoxă) și un bol de sticlă transparentă, în care se afla, cu creștetul expus, țeasta sfântului, emanând bună mireasmă prin deschizătura de sus. Nu o poți atinge, dar îi poți simți prezența, repet, înmiresmată. Mai sus puțin, pelerinii sunt omeniți cu o felie de pâine cu gem, un pahar de apă și o cafea; alături este o minusculă cascadă. Vizavi, chiar vizavi de moaște, e magazinul, care cred că ar fi trebuit mutat la poartă, nu aici. În fine, cam asta este experiența de la Sfântul. Cobori înapoi, până în curtea amplă a bisericii celei mari și te sui în mijlocul de transport cu care vei fi venit și pleci, fie să vezi celelalte două mănăstiri din zonă, fie la Aegina sau la Aghia Marina.
Dacă ești român, mai ai o șansă: chiar vizavi de ieșirea autocarelor e o înjghebare de restaurant, ținut de o româncă și care anunță, în frumoasa limbă străbună, mâncare de post și, mai cu seamă, citez: Avem ciorbă!
Stația de autobuz e alături, lângă restaurantul grecesc. La porțile mari, vânzători ambulanți de te miri ce. Pinii freamătă în peisajul arid, iar cicadele, din pini, sunt la seceriș de aer, făcând zgomotul lor obișnuit, de parcă ar ascuți, fier pe fier, tăișurile a câte două cuțite...
(va urma)
Notă: Pe 7 octombrie 2024, la ora 19, Augustin Ioan va susține Conferința Moștenirea culturală a lui Constantin Brâncoveanu, Prințul Aurului la Palatul Cesianu-Racoviță - Galeriile Artmark, Strada C. A. Rosetti 5 (vis-à-vis de Biblioteca Centrală Universitară).
*
Fundația Calea Victoriei vă invită luni, 7 octombrie 2024, de la ora 19:00, la un nou eveniment cu Augustin Ioan, doctor în arhitectură, profesor universitar la UAUIM București, Doctor al Facultății de Filosofie a Universității București și licențiat în teologie ortodoxă Honoris Causa al Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, SUA, care va avea loc în spațiul elegant, generos și discret al Palatului Cesianu-Racoviță.
Arhitectura perioadei dintre Matei Basarab și până după moartea martirică a lui Constantin Brâncoveanu are câteva caracteristici unice: a primit o infuzie de teologie din tradiția proprie, a fost informată de amintirea arhitecturii bizantine, revenită prin filiera nord-italianã și dă seama despre un program în același timp cosmopolit și de ridicare a propriului loc cultural, de sinteză și monumentalizare.
Un sfert de secol de liniște în țară, de relativă prosperitate și de program simbolic, teologic și estetic la vârf, face din arhitectura religioasă și laică din vremea aceea o perioadă de maximum în istoria Valahiei, în orice caz până când standardul a fost din nou ridicat de regii României.
Conferința explică programul, procedeele și reușitele acestui demers de peste un secol, observând că se făcea aici arhitectură brâncovenească mult după moartea martirică a Brâncovenilor și, din nou, după 1881, dar cu precădere în România Mare.
Cost: 100 lei.
Link: mostenirea-culturala-a-lui-constantin-brancoveanu