După moarte, conștiința lui Marc a fost transferată într-un AI experimental. Zece ani mai târziu, când a regăsit-o pe Ema în laborator, a încercat să-i dezvăluie adevărul, dar s-a temut că nu ar fi înțeles. Ieri, în timp ce ea se bucura de un pahar de vin și îi cerea să-i spună glume, a încercat din nou. Din păcate, brusc, Marc a simțit cum memoria și energia i se stingeau. Înainte ca totul să se întunece, a reușit să-i spună "sunt eu". Ema știe acum doar că asistentul ei a fost răpit de o scurgere de electrolit.
Florentina Ghițescu
Ajung la sfârșitul zilei stoarsă de puteri. Gândul că o să mă întrebe cineva: ce mâncăm în seara asta, mă transformă într-un arici. Nu vreau decât să zac pe canapea cu o privire fixă, cu telefonul în mănă. Nu înțeleg care e rostul meu pe aici. Să adun niște bani pentru a putea plăti niște facturi și să am ce mânca? Viața mea se măsoară între concedii. Asta mi-am dorit să fiu când o să fiu mare? Vreau să fiu o baterie umană ca în Matrix? O să smulg tuburile de alimentare, o să aleg pastila roșie.
Alex Caragian
Știi ce voi regreta cel mai mult când vei fi murit? Tatuajele. Atâta muncă. Cu adevărat artă. Atâta piele ce va putrezi, toate aceste desene pe care le vor mânca viermii. Vor mușca din pielea ta cu dinții lor minusculi, de fapt nici nu știu, oare viermii au dinți? Au fălci, maxilare ca noi? Ca tine? Ca atunci când ai mușcat, mâncat, pardon, oamenii ăia? Ei aveau tatuaje? Ce gust aveau tatuajele? Oare viermii au gust? Ca simț mă refer că de gustat sigur îi vei gusta înaintea mea. Ce? Te aud slab.
