Ascultă-mă, a zis ea; nu acum, a spus el. Nu pleca, a zis ea, trebuie să discutăm; nu am chef, a ripostat el. Nu-mi întoarce spatele, nu te duce acolo, vei suferi, a plâns ea; oriunde nu ești tu, e mai bine, a decis el. Și uite așa, peștii au plecat de lângă peștoaice, și-au crescut picioare, au dobândit voce și au gândit cu mintea lor. Inutil, desigur, pentru că nici ele nu s-au lăsat mai prejos. Au venit să critice, să corecteze și să comenteze. Plaja asta e nasoală, golașă și stearpă, fă ceva cu ea, a zis Prima.
Mihaela Scânteie
Eu și Jean am ajuns seara la Biarritz. Jean era un fost coleg de Erasmus cu care păstrasem legătura din facultate. M-a invitat să petrecem împreună câteva zile de concediu. Eram un pic încurcată, dar aveam nevoie de vacanță ca de aer, așa că am acceptat. În prima seară, când ne-am așezat la Chez Albert, un tip de la bar mi-a zâmbit. Foarte drăguț. În a doua seară, același tip a trimis două pahare de vin la masa noastră. Îl chema Marc. L-am invitat să ni se alăture. Azi el și Jean sunt logodiți.
Iulia Biro
Mergeam fără să văd nimic în jur, pe-atunci trăiam mai mult în mintea mea, ieșeam doar să mănânc și să mă cert cu ai mei, dar în ziua aia chiar îmi dădea soarele în ochi, cântam în gând și pășeam în ritmul muzicii, când namila pe lângă care treceam m-a prins, m-a luat pe sus și, pentru că m-am speriat, l-am pocnit într-un genunchi, purtam ghete cu talpă groasă, a urlat și am picat grămadă amândoi, tâmpito, cădeai în Dunăre, eu doar te trăgeam de pe mal, a zis el, mi-ai rupt rotula, tu te-ai lovit când ai căzut?
