Un băiat brunet stă în picioare. Brațele îi atârnă pe lângă corp. Lungi ca miercurea și vinerea în care se ține post. Are sprâncenele ridicate, pleoapele căzute. Și un nas roșu. Precum funda ce-i leagă încălțările cu patru numere prea mari. Poartă pantaloni scurți și un veston cu cincisprezece nasturi care-i ajunge până în gât. Parcă plânge. Parcă râde. Încă o glumă, țipă sala. Copil senin ca un bătrân senil, Pierrot tace. Și privește în gol. I-au devorat toate poantele. Azi le-a spus-o pe ultima.
Cecilia Fofiu
Erau nădragii ăia buni, de doc mieriu. Îi purta duminica, că-n rest umbla-n gioarse petecite. Azi, după slujbă, cu mieji de anafură încă pe buze, a fugit ață la stână, că avea o oaie gata a făta. Dacă Domnu' îl dăruiește cu dobitoace, n-ar fi mare păcat să se zgârcească pentru niște bulendre? Și bine-a gândit, Muța i-a puit trei miei, sănătoși și moi ca păpădia-n puf. Da' ea, biata, a rămas fără vlagă-n iarba-nsângerată. A scos pantalonii, a rupt din craci, a înfășat-o și-a fugit nebun, urlând cu ea la vale-n sat.
Gheorghiță Mircea
Johannis se plimba în piața dominată de roata giganticului Riengelspiel, trăgându-se mândru de bretelele Hosenträger de care își suspendase pantalonii scurți de piele Lederhose. Venise la Oktoberfest cu gândul clar de a agăța o blondă bavareză cu care să își petreacă seara. De felul său era cam tont și tăcut, așa că nu prea conversă cu blonda trupeșă care îi făcuse cu ochiul și căreia îi oferea halbă după halbă. Berea, farmecul și pieptul blondei îl duseră în final sub masă. Șe fași, bre, scoală, nu mai dai un rând?
