Haide, îi conducem pe Mama și Tata. Bunica pare grăbită. Îi tremură mâinile, vocea. E îmbrăcată în negru, dar ea mereu e îmbrăcată așa. Multe flori. O nuntă cred. Tata se însoară cu Mama. Pe ei nu-i văd. Sigur, Mama se gătește și Tata are treabă. Bunica îmi aduce o rochiță nouă. Cu guler de dantelă albă. Dar eu vreau cu pantaloni. Pantalonii mei noi, scurți, roz. Și coronița mea cu trandafiri roz și albi. Altcum nu merg. Buni își șterge ochelarii și pornim. O trăsură de flori pentru miri, nuntași negri și eu roz.
Dana Popescu
Cu pantalonii mult prea scurți legați cu o sfoară, învârtea volanul unei mașini imaginare, mereu alta, pe ulița copilăriei mele. Fără pic de răutate, copiii îl întrebau: cu ce mașină te plimbi azi, Nelule, cu merțanul sau cu bemeveul? Zâmbea și le răspundea turând motorul, apoi mai făcea câteva ture cu mașina din capul lui, alta, nu cea care aproape-l omorâse când era de-o șchioapă. Au zburat anii, trec să-mi revăd căsuța vacanțelor de vis, bunicii sunt îngeri de acum. Ești tristă, vrei să te dau o tură cu mașina?
Caterina Tudorache
Eu mi-am educat copiii să fie atenți pe stradă. Ochii stau pe drum, nu pe telefon. Polițistul luă carnețelul. Doamnă, înseamnă că avem noroc. Băiatul este singurul martor. Îi voi pune câteva întrebări. Deci era înalt, scund? Așa și așa. Gras, slab? Așa și așa. În ce era îmbrăcat? În haine. Polițistul pufni. Ce culoare. Parcă albastre. Mama se uita mândră la copilul vigilent. Polițistul, în mod inexplicabil, părea nervos. Poți da vreun detaliu util anchetei? Da, avea pantaloni scurți. Poți descrie? Cu buzunare.
