Traducătoarea Ana-Maria Pănoiu mi-a pus la începutul acestei toamne aceste întrebări pentru revista Matca. Țin să recuperez aici ce și cum am răspuns. Să-mi readuc spusele și scrisele în matca lor.
Trădezi autorul? Cînd, cum, de ce?
"Trădez" autorul doar în calitate de co-autor, și doar atunci cînd "trădarea" este singura cale de a-i rămîne fidel - propunîndu-i o nouă cale, nebănuită de către niciunul dintre noi (și din noi, căci este multă lume implicată).
Ce cuvînt ai descoperit în ultima vreme și abia aștepți să-i faci loc într-o traducere?
La gînditorii-scriitori de preferință cît mai intraductibili, care gîndesc "în limbi" (cum se spune la Biblie), nu doar în duh, pe care îmi place să îi traduc sînt obligat să inovez și să inventez tot timpul. Deci ei mă obligă să creăm (împreună) cuvinte noi. Pe care de multe ori le folosesc apoi în propriile înscrisuri. Cel mai recent? Să zicem "logologie".
Cu ce autor(i) te-ai luptat cel mai tare pînă acum? Cine a cîștigat?
În primul rînd Jacques Derrida, cu care este într-adevăr "luptă" grea. De cîștigat trebuie să am grijă să cîștigăm toți.
Semnul de punctuație preferat (pe care îți vine să-l pui și cînd nu trebuie)? De ce?
Paranteza. Folosesc (tot mai multe) multe specii.
Semnul de punctuație cel mai nesuferit (pe care îți vine să-l scoți și cînd trebuie lăsat acolo)? De ce?
Ador semnele de punctuație, pentru că ritmează și, deci, muzicalizează (insonor) gîndirea. Semnele de punctuație sînt ecologia textului. În tinerețe, cîndva, am scris un poem (nepublicat și probabil nepublicabil) compus exclusiv din semnele de punctuație extrase din alt text. Nu se înțelegea nimic, dar puteai să dansezi, era ca o partitură.
Trădezi autorul? Cînd, cum, de ce?
"Trădez" autorul doar în calitate de co-autor, și doar atunci cînd "trădarea" este singura cale de a-i rămîne fidel - propunîndu-i o nouă cale, nebănuită de către niciunul dintre noi (și din noi, căci este multă lume implicată).
Ce cuvînt ai descoperit în ultima vreme și abia aștepți să-i faci loc într-o traducere?
La gînditorii-scriitori de preferință cît mai intraductibili, care gîndesc "în limbi" (cum se spune la Biblie), nu doar în duh, pe care îmi place să îi traduc sînt obligat să inovez și să inventez tot timpul. Deci ei mă obligă să creăm (împreună) cuvinte noi. Pe care de multe ori le folosesc apoi în propriile înscrisuri. Cel mai recent? Să zicem "logologie".
Cu ce autor(i) te-ai luptat cel mai tare pînă acum? Cine a cîștigat?
În primul rînd Jacques Derrida, cu care este într-adevăr "luptă" grea. De cîștigat trebuie să am grijă să cîștigăm toți.
Semnul de punctuație preferat (pe care îți vine să-l pui și cînd nu trebuie)? De ce?
Paranteza. Folosesc (tot mai multe) multe specii.
Semnul de punctuație cel mai nesuferit (pe care îți vine să-l scoți și cînd trebuie lăsat acolo)? De ce?
Ador semnele de punctuație, pentru că ritmează și, deci, muzicalizează (insonor) gîndirea. Semnele de punctuație sînt ecologia textului. În tinerețe, cîndva, am scris un poem (nepublicat și probabil nepublicabil) compus exclusiv din semnele de punctuație extrase din alt text. Nu se înțelegea nimic, dar puteai să dansezi, era ca o partitură.