Salonul de Artă Iacob - care promite să fie unul dintre locurile de artă cele mai speciale ale Bucureștiului (și nu numai) - se deschide, așa cum își dorea una dintre inițiatoarele lui, regretatul istoric de artă Ruxandra Garofeanu, cu o consistentă expoziție a artistului Liviu Stoicoviciu.
Personalitate excepțională a artei românești contemporane, Liviu Stoicoviciu manifestă dintotdeauna ambiția absolută de a reuni cele două ramuri, ajunse vrăjmașe, ale modernității noastre: raționalitatea geometrică, planificatoare, și hybris-ul romantic, elanul infinitului. Arhitect de planuri inconstructibile, artistul imaginează la infinit (în culori pop, ca de steag) vortex-uri centrate în sensul marii invenții a perspectivei renascentiste, pe care însă o salvează de la iluzionism transpunînd-o cu totul în ideal și făcînd-o, astfel, să își atingă "ținta" devenind avînt pur spiritual. Privindu-i tablourile, tot atîtea modulări în continuitatea unei opere cu totul ieșite din comun și fără termen de comparație, nu poți să spui decît: realism metafizic.
Pentru a nu mai vorbi de nemaipomenitul curaj și de imensa provocare de a înlocui rotundul (cercul și sfera) cu module drept-unghiulare, dar tocmai pentru a le "deregla" înscriindu-le în "nebunia" unui rotund mai înalt, cosmic.
Liviu Stoicoviciu imaginează rugăciuni "raționale" și mandale "deviate" pentru omul modern.
Personalitate excepțională a artei românești contemporane, Liviu Stoicoviciu manifestă dintotdeauna ambiția absolută de a reuni cele două ramuri, ajunse vrăjmașe, ale modernității noastre: raționalitatea geometrică, planificatoare, și hybris-ul romantic, elanul infinitului. Arhitect de planuri inconstructibile, artistul imaginează la infinit (în culori pop, ca de steag) vortex-uri centrate în sensul marii invenții a perspectivei renascentiste, pe care însă o salvează de la iluzionism transpunînd-o cu totul în ideal și făcînd-o, astfel, să își atingă "ținta" devenind avînt pur spiritual. Privindu-i tablourile, tot atîtea modulări în continuitatea unei opere cu totul ieșite din comun și fără termen de comparație, nu poți să spui decît: realism metafizic.
Pentru a nu mai vorbi de nemaipomenitul curaj și de imensa provocare de a înlocui rotundul (cercul și sfera) cu module drept-unghiulare, dar tocmai pentru a le "deregla" înscriindu-le în "nebunia" unui rotund mai înalt, cosmic.
Liviu Stoicoviciu imaginează rugăciuni "raționale" și mandale "deviate" pentru omul modern.