Deconstrucția împotriva distrugerii, sau balcanizare contra balcanizare: aproximări, proiecții și speculări din timpul rezidenței literare petrecute la Timișoara, în octombrie 2024, în cadrul Festivalului de film și cultură balcanică Taifas, ediția a doua.
Peninsulă, arhipelag, continent, mare... Reziliență freatică și rezistență armată... Balcanism, balcanizare... Orientalism?... Violență, "butoi cu pulbere", Babel (ratat)... Presiune, imperii, națiuni, popoare... Petice. Insule fără mare, arhipelag terestru, "exclusivisme" monoteiste... Culoare, poezie, muzică, ritmuri, poliritmie, melancolie... Pasiuni...
Etc.
Încerc să îmi aflu, să îmi stabilesc tema, sau mai curînd să-mi reglez ținta, sau nici măcar, nu încă: s-o reperez. În mintea mea, în primul rînd, dar și în realitate, în realitatea din care eu însumi fac parte, cu mintea mea și imaginile din ea. Dublu. Și să-mi dau seama, în felul acesta, cît din mintea mea este chiar "a mea" și cît este mintea comună, așa-zisul "deja-știut" comun.
Despre ce vorbim cînd vorbim despre Balcani? Ce subînțelegem prin acest cuvînt? Ce acoperă el, în mai multe sensuri ale cuvîntului acoperă? Ce stereotipuri, ce preconstructe cultural-intelectuale ies imediat la iveală, ne vin automat pe buze, în gînd, cînd vorbim de "Balcani"? Și, imediat după, sau, dacă nu chiar imediat, nu foarte mult după, ce diferență, ce corespondență între aceste preconstructe cultural-intelectuale, atît de puțin "ale noastre", în sensul de "ale fiecăruia" în parte, luat ca persoană individuală și individuată, cu pretenții de unicitate, și un fel de "sine" comun, împărtășit, dar ale cărui straturi sînt pe cît de subțiri, de superficiale - pure imagini, "impresii" -, pe atît de puternic lipite, de nedezlipit, indetașabile, încrustate, con-crescute, una cu noi, "noi înșine".
"Balcanii" sînt o realitate extrem de puternică, atît individuală, freatic-colectiv sub-conștientă, cît și "obiectivă". Ca să afli ceva despre "Balcani" trebuie să sapi dublu, și în tine, și în afară, mai mult însă ca în multe alte cazuri.
Dar, straniu lucru, impresiile în același timp contrazic realitatea și o confirmă, sînt în același timp greșite - mai degrabă în sensul de abuzive - și adevărate, confirmate.
Balcanii înseamnă și violență, excludere, dar și comunitate, lucruri în comun. Exploziv, într-adevăr, construct, nu întîmplător deopotrivă mental și "obiectiv". Să împărtășești excluderea... Ce nebunie!
Ceea ce cred că mă deranjează, difuz dar insistent, sîcîitor (și m-ar putea, tocmai, în felul acesta, detașa, particulariza, individua-liza), este tonalitatea afectivă preponderent negativă atașată, ca o tinichea de coadă, Balcanilor. Plus, vag pozitivant, o anumită fascinație, dar a răului, a mizeriei, a inferiorității, a pre-modernității, a "rămînerii de căruță", "în urmă".
Se opun Balcanii modernizării? La o primă privire, așa ar părea. De fapt, asemenea tuturor realităților geo-etnico-culturale consolidate, persistente, și Balcanii tind, de fapt, să dorească a se moderniza fără să se se schimbe, a adopta ceea ce numim modernitate, a se folosi - turbo, este un termen din muzică și arhitectură inventat, tocmai, aici - de atributele acesteia și atît, fără a se lăsa furați, "kidnapați", cum spune Milan Kundera despre un alt complex istorico-cultural european, despre o altă concrescență est-europeană, este vorba de Europa Centrală.
Și chiar, deviind, derivînd: ce relații există între aceste micro-continente culturale precum Balcanii și ceea ce numim Europa Centrală? Cîtă Turcie, cît otomanism, cît islam în Balcani? Cîtă ortodoxie, creștină și/sau islamică? Nu constituie oare Balcanii locul disruptiv prin excelență, falia prin excelență, pe care tocmai rupturile, fisurile, tensiunile o țin, infinit precar, dar infinit, laolaltă?
Nu devin astfel "Balcanii", atît Balcanii (realitatea "infrastructurală"), cît și "Balcanii" (realitatea "suprastructurală"), nu putem întrezări astfel, în "Balcani", o configurație constitutivă a lumii: ținerea laolaltă prin tensiuni, prin rupturi, multi-tensionalitatea constitutivă a lumii?
Altfel spus, imposibilul continent, imposibila "conținere" continentală, arhipelagul, dar, și mai grav, mai acut, mai specific, arhipelagul fără ape de sub orice continent, de sub orice iluzie continentală? An-arhipelagul freatic al lumii, constitutiv pentru însăși ideea de lume.
Căci nu ideea de fundament, ca bloc consistent intangibil, "resursă" a subsolului, este de fapt realistă (și realizabilă), ci mai curînd aceea de circulație "subcutanată", de pînză freatică ca mediu interior/exterior comun, unificator prin circulație, schimb și infinite traduceri.
"Balcanii" și chiar ceea ce, amuzant sau nu, am putea numi, am putea avansa ca "balcanicitate" (sau "balcanitate") - disruptivitatea constitutivă și chiar constructivă - sînt poate conceptul operațional, grila de percepție-interpretare-constituire cea mai adecvată și unificatoare, capabilă să ne includă, tocmai, în realitate, ca realitate, nu să ne întrețină iluzia insulară de separare, de autonomizare, de rupere - de realitate.
"Balcanii" - "stare de spirit", dar și "state of mind" și stare, situație a lumii.
O lume "balcanizată", dar, de fapt, o altfel de "balcanizare" a lumii, dincoace (freatic), nu "dincolo", de bine și de rău.
"Balcanicitatea" ca stare - unificatoare - deopotrivă a minții și a lumii. O lume esențialmente, dezesențializat esențialmente în deconstrucție.
Și iată-mi deci ținta aproape de a fi reperată. Așa cum deconstrucția nu este distrugere și nici "destrucție", ci, tocmai, antidot, prevenire activ-permanentă a lor, ținere și menținere în tensiune, în tremur și chiar cutremurare "controlabilă" pe pragul colapsului, dar în pre-colaps permanent, deci împotriva prăbușirii, nici bună, nici rea, freatic constitutivă, adică lichid, acvatic, circulant "fundamentală" și "întemeietoare" (apa ca temei - imediat subteran), nici Balcanii și "Balcanii" nu sînt "dincolo de bine și de rău", ci dincoace: solul și mai cu seamă subsolul binelui și al răului.
Sub peticele hărții, imediat sub arhipelagul de munți și pămînt(uri), "balcanicitatea" lumii, tensiunea continuă, ținerea în tensiune împotriva, dar în pragul colapsului, al catastrofei. Catastrofa continuă, starea, poate, de război permanent împotriva oricărui Armaghedon.
Ca să nu aibă loc, Apocalipsa trebuie nu negată, nu acoperită, ci întreținută, "mărunțită".
"Balcani"-Balcani = deconstrucție împotriva distrugerii = realitatea, starea lumii.
Pharmakon: otrava-medicament.
Peninsulă, arhipelag, continent, mare... Reziliență freatică și rezistență armată... Balcanism, balcanizare... Orientalism?... Violență, "butoi cu pulbere", Babel (ratat)... Presiune, imperii, națiuni, popoare... Petice. Insule fără mare, arhipelag terestru, "exclusivisme" monoteiste... Culoare, poezie, muzică, ritmuri, poliritmie, melancolie... Pasiuni...
Etc.
Încerc să îmi aflu, să îmi stabilesc tema, sau mai curînd să-mi reglez ținta, sau nici măcar, nu încă: s-o reperez. În mintea mea, în primul rînd, dar și în realitate, în realitatea din care eu însumi fac parte, cu mintea mea și imaginile din ea. Dublu. Și să-mi dau seama, în felul acesta, cît din mintea mea este chiar "a mea" și cît este mintea comună, așa-zisul "deja-știut" comun.
Despre ce vorbim cînd vorbim despre Balcani? Ce subînțelegem prin acest cuvînt? Ce acoperă el, în mai multe sensuri ale cuvîntului acoperă? Ce stereotipuri, ce preconstructe cultural-intelectuale ies imediat la iveală, ne vin automat pe buze, în gînd, cînd vorbim de "Balcani"? Și, imediat după, sau, dacă nu chiar imediat, nu foarte mult după, ce diferență, ce corespondență între aceste preconstructe cultural-intelectuale, atît de puțin "ale noastre", în sensul de "ale fiecăruia" în parte, luat ca persoană individuală și individuată, cu pretenții de unicitate, și un fel de "sine" comun, împărtășit, dar ale cărui straturi sînt pe cît de subțiri, de superficiale - pure imagini, "impresii" -, pe atît de puternic lipite, de nedezlipit, indetașabile, încrustate, con-crescute, una cu noi, "noi înșine".
"Balcanii" sînt o realitate extrem de puternică, atît individuală, freatic-colectiv sub-conștientă, cît și "obiectivă". Ca să afli ceva despre "Balcani" trebuie să sapi dublu, și în tine, și în afară, mai mult însă ca în multe alte cazuri.
Dar, straniu lucru, impresiile în același timp contrazic realitatea și o confirmă, sînt în același timp greșite - mai degrabă în sensul de abuzive - și adevărate, confirmate.
Balcanii înseamnă și violență, excludere, dar și comunitate, lucruri în comun. Exploziv, într-adevăr, construct, nu întîmplător deopotrivă mental și "obiectiv". Să împărtășești excluderea... Ce nebunie!
Ceea ce cred că mă deranjează, difuz dar insistent, sîcîitor (și m-ar putea, tocmai, în felul acesta, detașa, particulariza, individua-liza), este tonalitatea afectivă preponderent negativă atașată, ca o tinichea de coadă, Balcanilor. Plus, vag pozitivant, o anumită fascinație, dar a răului, a mizeriei, a inferiorității, a pre-modernității, a "rămînerii de căruță", "în urmă".
Se opun Balcanii modernizării? La o primă privire, așa ar părea. De fapt, asemenea tuturor realităților geo-etnico-culturale consolidate, persistente, și Balcanii tind, de fapt, să dorească a se moderniza fără să se se schimbe, a adopta ceea ce numim modernitate, a se folosi - turbo, este un termen din muzică și arhitectură inventat, tocmai, aici - de atributele acesteia și atît, fără a se lăsa furați, "kidnapați", cum spune Milan Kundera despre un alt complex istorico-cultural european, despre o altă concrescență est-europeană, este vorba de Europa Centrală.
Și chiar, deviind, derivînd: ce relații există între aceste micro-continente culturale precum Balcanii și ceea ce numim Europa Centrală? Cîtă Turcie, cît otomanism, cît islam în Balcani? Cîtă ortodoxie, creștină și/sau islamică? Nu constituie oare Balcanii locul disruptiv prin excelență, falia prin excelență, pe care tocmai rupturile, fisurile, tensiunile o țin, infinit precar, dar infinit, laolaltă?
Nu devin astfel "Balcanii", atît Balcanii (realitatea "infrastructurală"), cît și "Balcanii" (realitatea "suprastructurală"), nu putem întrezări astfel, în "Balcani", o configurație constitutivă a lumii: ținerea laolaltă prin tensiuni, prin rupturi, multi-tensionalitatea constitutivă a lumii?
Altfel spus, imposibilul continent, imposibila "conținere" continentală, arhipelagul, dar, și mai grav, mai acut, mai specific, arhipelagul fără ape de sub orice continent, de sub orice iluzie continentală? An-arhipelagul freatic al lumii, constitutiv pentru însăși ideea de lume.
Căci nu ideea de fundament, ca bloc consistent intangibil, "resursă" a subsolului, este de fapt realistă (și realizabilă), ci mai curînd aceea de circulație "subcutanată", de pînză freatică ca mediu interior/exterior comun, unificator prin circulație, schimb și infinite traduceri.
"Balcanii" și chiar ceea ce, amuzant sau nu, am putea numi, am putea avansa ca "balcanicitate" (sau "balcanitate") - disruptivitatea constitutivă și chiar constructivă - sînt poate conceptul operațional, grila de percepție-interpretare-constituire cea mai adecvată și unificatoare, capabilă să ne includă, tocmai, în realitate, ca realitate, nu să ne întrețină iluzia insulară de separare, de autonomizare, de rupere - de realitate.
"Balcanii" - "stare de spirit", dar și "state of mind" și stare, situație a lumii.
O lume "balcanizată", dar, de fapt, o altfel de "balcanizare" a lumii, dincoace (freatic), nu "dincolo", de bine și de rău.
"Balcanicitatea" ca stare - unificatoare - deopotrivă a minții și a lumii. O lume esențialmente, dezesențializat esențialmente în deconstrucție.
Și iată-mi deci ținta aproape de a fi reperată. Așa cum deconstrucția nu este distrugere și nici "destrucție", ci, tocmai, antidot, prevenire activ-permanentă a lor, ținere și menținere în tensiune, în tremur și chiar cutremurare "controlabilă" pe pragul colapsului, dar în pre-colaps permanent, deci împotriva prăbușirii, nici bună, nici rea, freatic constitutivă, adică lichid, acvatic, circulant "fundamentală" și "întemeietoare" (apa ca temei - imediat subteran), nici Balcanii și "Balcanii" nu sînt "dincolo de bine și de rău", ci dincoace: solul și mai cu seamă subsolul binelui și al răului.
Sub peticele hărții, imediat sub arhipelagul de munți și pămînt(uri), "balcanicitatea" lumii, tensiunea continuă, ținerea în tensiune împotriva, dar în pragul colapsului, al catastrofei. Catastrofa continuă, starea, poate, de război permanent împotriva oricărui Armaghedon.
Ca să nu aibă loc, Apocalipsa trebuie nu negată, nu acoperită, ci întreținută, "mărunțită".
"Balcani"-Balcani = deconstrucție împotriva distrugerii = realitatea, starea lumii.
Pharmakon: otrava-medicament.