Întrebarea care mă macină este dacă am putea denunța, dacă am putea analiza și în cazul "Balcanilor", de fapt al "balcanizării" Balcanilor, al dublării Balcanilor cu "Balcani", un proces similar cu cel din cazul "orientalismului" clasic, epocal denunțat de Edward W. Said, adică al "orientalizării" Orientului? Să fie distanța și, deci, constructivismul imaginal-stereotipal la fel de mari în cazul "Balcanilor" și mai cu seamă al "balcanizării" ca în cazul "orientalismului" și al "orientalizării"?
Personal, nu cred, dar merită să vedem puțin mai în amănunt.
În primul rînd, la originea ambelor procese stă amestecul (dacă amestec este) de fascinație și teamă. Dar în vreme ce orientalizarea orientalizantă e proiectivă, imagine placată (ca o mască) pe fața Străinului, în cazul "balcanizării" sau al "balcanismului" cred că este vorba, din nou freatic, de o structură-imagine imanentă a lumii: întreaga lumea este "balcanică", numai că "balcanismul" nu înseamnă doar violență, respingere și excludere reciprocă, ci - poate mai ales - menținere culturală, clipă de clipă creativă și creatoare a lumii "pe buza prăpastiei", meta-politică de tergiversare, de amînare a sfîrșitului prin declanșări și întrețineri "controlate", la nivel micro- și în registru multi-, ale violenței și agresivității.
Agresivitate și violență care, nu întîmplător, sînt direct și evident pozitive și pozitivate la nivel cultural, sub formă de creativitate.
Ambivalent și uneori chiar ambiguu, noi înțelegem prin Balcani-"Balcani" o sumă inepuizabilă de tensiuni cumulate, reunite iminent-exploziv, semantizate "în rău" la nivel politic și social, dar deopotrivă "în bine" și chiar "excelent" la nivel de creativitate culturală "colorată", "multicoloră", "pestriță" chiar, mai cu seamă sonoră însă, ca poliritmie inimitabilă, ca armonie extrem de complicată, "barocă" de-a dreptul, dar cu atît mai prețioasă, dependentă de tradiții și de o grijulie, infinită transmisivitate tehnică "populară", "folclorică".
Nu asta, în același timp, politic și social, "de rău", dar cultural și creativ "de bine", însemnă atît "Balcanii", în mintea noastră neseparată, comună, comunitară, cît și, "la propriu", Balcanii, ca atare?
*
Căci nu întîmplător, nu doar mental-cultural, ci "obiectiv", se pun - și trebuie puse - întrebări de genul: unde încep și unde se termină Balcanii? Grecia face parte din Balcani? "Cît" din ea? Dar Turcia? Sau nu cumva aceasta a influențat și a determinat, a "cauzat" din afară atît Balcanii, cît și "Balcanii"? Și, din nou, ce relație, ce relații, ce "dégradé", ce tranziții și ce osmoze între Balcani și "Europa Centrală"? Dar între Balcani și "Europa de Est"? Dar România, cît de balcanică, și mai ales cît de pozitiv și cît de negativ "balcanică" este?Peste tot, treceri, margini difuze, margini-marje de joc împotriva granițelor (politice) stricte, "balcanicitatea" ca deconstrucție a ficționalității și fictivității politice.
Și iată, mai specific vorbind, adus în discuție rolul istoric determinant al imperiilor, aceste blocuri, aceste plăci continentale nu subterane sau subiacente, ci suprapuse, impuse, false continente, artificiale, determinante în determinarea și chiar în crearea, în construirea Balcanilor ca, tocmai, "Balcani". Care au făcut din "Balcani" ceea ce sînt: periculoasa, insuportabila indecidabilitate și imperceptibila tranziție și chiar osmoză dintre bine și rău, temeiul lichid, osmotic, "humil", la propriu creator și modelator dintre ele, sau mai curînd invers, pentru că în această realitate-percepție răul, adică maledicția, sînt prime, binele (artistic) venind abia după, deși simultan, ca o redempțiune, ca o ispășire, ca o răscumpărare pe care mintea noastră (stereotipal indistinctă, comunitarizantă) o acordă și o recunoaște răului (politic și social) postulat prim.
Impresie-judecată în doi timpi formalizată subreptice ca silogism inconștient și impersonal.
*
Și ar mai fi eminenta chestiune a muzicii, în Balcani. Pe care, scurt spus, propun ipoteza de a o considera un fel de rezolvare, de transcendere a babelismului lingvistic și cultural-tradițional.Balcanii ca imposibilă sinteză practică, în act - numai în act. Ideal și teoretic, "Balcanii" sînt o imposibilitate. Or, tocmai din pricina acestei imposibilități "de fond" nu pot fi ei decît o sinteză, o rezolvare artistică: Balcanii ca impus triumf al artei și culturii. Cvasi-imposibilul politic "rezolvat", transmutat artistic. "Rezolvată" prin inevitabilă, obligatorie trans-mutare artistică, imposibilitatea, altfel spus condiționalitatea negativă se trans-mută la rîndul ei, devenind nu doar condiție de posibilitate, ci chiar obligație și unică soluție de existență, de realitate.
Nu asta sînt, nu asta înseamnă "Balcanii", trans-teritoriu cultural și artistic?
Nu sînt obligați oare oamenii acelor (acestor) locuri (de unde pînă unde?) să trăiască aproape hölderlinian, adică obligatoriu, inevitabil "cultural și artistic", "poetic"? Adică să se salveze continuu de la imposibilitatea de a fi în care s-au trezit, în care au fost istoric împinși de imperii și de religii, de imperialismul exclusivist al monoteismelor?
Nu sînt oare Balcanii Orientul cel mai Apropiat al Europei, Orientul inclus, integrat (dezintegrator) al Europei, combinat cu Sudul acelui Nord (rece-tehnic: alt stereotip, bineînțeles) care a fost întotdeauna Occidentul?
Orient și Sud în același timp, în corpul și (pe) sub pielea Europei - nu asta sînt, nu asta înseamnă, destructurant-structurant, de-constructiv, Balcanii și "Balcanii"?
*
Balcani sau Europa de Est? Dar pot fi ele separate? Sau măcar suprapuse? Umanitatea explozivă, irepresibilă. Cînd ne gîndim la Balcani ne gîndim, poate, nu doar la o Europă de Sud, ci și la o Americă de Sud.
"Sud global" alipit, grefat, "Balcanii" bîntuie Europa. Îi întrețin freatic circulația sanguină. Dacă ar însemna doar artă, cultură, creativitate, Balcanii ar fi un ideal, idealul de umanitate însuși. Dar ei înseamnă, "vai", și o lume reală condamnată, parcă - din păcate/din fericire: ambele în același timp -, să conviețuiască cu ea însăși și cu propria imagine, adică să viețuiască - imposibil - exclusiv cultural, bîntuind "freatic", ca sîngele (nu "semnificant flotant", ci mediu de flotabilitate), nu numai Europa, ci lumea, pentru a-i pune neîncetat în față adevărul despre ea însăși, inevitabil "balcanic". Și, evident, sîngele în mișcare, chiar și cu riscul ca acesta să dea peste margini, din simpla nevoie și obișnuință "balcanică" de a sfida orice graniță, adică de a le apăra pentru a le încălca.
Balcanii bîntuiți de ei înșiși, Balcanii bîntuiți de "Balcani".
Este posibilă și o balcanizare (altfel spus, o universalizare) fericită, virtuasă, benefică, dezirabilă?
Duplicitatea Balcanilor-"Balcanilor" scrutează propria duplicitate din fiecare, dovedindu-se, astfel, ontologică (în sens istoric).
Etcetera.
POST SCRIPTUM
Un singur lucru am uitat să fac: să discut relația, mai puțin evidentă, dar esențială (în sens relațional) pentru lumea contemporană, pentru contemporaneizarea lumii cu ea însăși, cu propria ei situație, dintre balcanizare și creolizare. Nu o voi face acum! Totuși: se înrudesc sau se opun ele? Pot coexista? Etcetera. Etcetera. Etcetera.