Anul primilor pași - 2024

Nu aș fi trăit anul 2024, în felul în care l-am trăit, fără anul 2021. Acel an, în mijlocul molimei, a fost unul plin de tulburări personale și sociale, provocate de izolare și de încheierea, poate naturală, a unor etape din viață. Am schimbat după șapte ani compania pentru care lucram, o decizie greșită, privind retrospectiv, de pe urma căreia am suferit aproape doi ani. În același timp podcastul pe care îl începusem cu un an înainte atrăsese atenția multor urmăritori din zona anti-vacciniștilor, așa că am corectat asta cu câțiva invitați atent aleși începând cu primăvara lui 2021, și după câteva luni am decis să închei de tot aventura în domeniul interviurilor video. În mijlocul acestor luni dificile a venit momentul care mi-a schimbat cursul: un weekend de toamnă, petrecut în zona Sighișoarei, la Mălâncrav, împreună cu o școală particulară, cu scopul de a discuta despre Dostoievski. Nu atât discuțiile de acolo, cât atmosfera locului și magia în care e învăluită cetatea Sighișoarei și conacul Apafi m-au stârnit să scriu. Am început un roman istoric cu acțiunea în secolul nouăsprezece în acele locuri minunate ale Ardealului. Romanul probabil nu va fi publicat niciodată, dar a fost un exercițiu foarte bun care doi ani și ceva mai târziu m-a împins pe drumul literaturii.

Am început cu mici recenzii pe social media ale cărților pe care le citeam, am continuat să cunosc oameni din lumea literară de la noi, o lume magică în sine, și mai ales, m-am alăturat unor cursuri de scris. Cel mai important a fost cel organizat de Mihai Buzea, care m-a forțat să încerc în fiecare săptămână să scriu mai bine, să-mi folosesc imaginația, și să-mi pun creierul în mișcare în direcția scrisului creativ. Apoi am participat la duminicile creative din cafeneaua de peste drum de Cișmigiu unde am învățat lucruri din cele mai diverse.

Am cunoscut în ultimul an oameni interesanți, scriitori care au publicat sau nu, oameni veritabili, care sunt în această lume literară din dorință proprie și fără motive ascunse. Mai mult ca orice m-a atras faptul că poți fi vulnerabil și sensibil, lucruri caracteristice scriitorilor, dar care în cele mai multe cercuri sunt dezaprobate și considerate slăbiciuni de nepermis. Nu numai atunci când textele ajung în fața cititorilor, ci și în exercițiul solitar din fața tastaturii și a laptopului tot e nevoie de multă vulnerabilitate. Cu toate astea, este loc suficient să cunoști oameni și să petreci timp cu ei. Poate că sunt naiv, dar în cele din urmă, să ridice primul piatra cel care nu și-a făcut măcar un prieten bun după ce a început să scrie.


Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)