Patru zile mai târziu, am primit o veste bombă de la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" Iași (TNI): Familia mea nouă, basmul meu SF, a fost declarat câștigător pe luna ianuarie 2024 la Concursul de dramaturgie Lecturi la cub, organizat de TNI (de citit aici). Îl depusesem fără nicio speranță, fiind o variantă neconvențională la care nu m-am putut abține în anul în care Oltița Cîntec îmi propusese o dramatizare clasică a Cenușăresei. În acel an, B. era dispus să regizeze basmul SF, iar Alina Pușcașu, inspirată de copiii noștri, construise o machetă adorabilă și niște costume fabuloase. Nici ea, nici B. nu au vrut să renunțe la ele atunci când Oltița ne-a cerut o dramatizare clasică. Și bine au făcut, cred, căci spectacolul de la Teatrul Luceafărul din Iași va fi relevant până în 2060, cel puțin. Călin Ciobotari a scris despre el că este foarte actual. Vă recomand să mergeți cu familia să-l vedeți! B. este un păpușar și profesor excelent, din prima generație de la Luceafărul, format de Geta Angheluță și maeștrii păpușari de la biserica catolică, sediul de odinioară al teatrului de copii din Iași. Despre B. nu știi niciodată câte știe. Misterios, tăcut, buclucaș, prăpăstios, delicat, apucat... Când spui Alina Pușcașu, imagineaz-o pe Amélie, care, în loc să colecționeze pitici de grădină, construiește case peste case în toate teatrele din Moldova. Văzând-o cum lucrează la o scenografie, pentru mine este echivalentul construirii unei case.
O lună mai târziu, Călin Ciobotari mă cheamă la "Scena" și iar mă simt pierdută când mă întreabă cine sunt. Mai sunt actriță? Mai am energie? Nu, decid că sunt doar dramaturg și așa va fi tot anul. La facultate, aduc prin Erasmus om de la Teatrul Odin, provocând studenții să asimileze cât mai multe tehnici și culturi din ce le povestesc din cărți. Miza este să ieșim din cărți și să trăim experiențe. Alte tehnici, însă predate de actori călători, oferindu-le acces la alte culturi.
Evenimentul este un arc de cinci zile până în vară, când i-am trimis lângă Holstebro, într-o rezidență coordonată de Carolina Pizarro, ultima mlădiță Odin crescută de Eugenio Barba și Julia Varley. Toată lumea se uita chiorâș la mine că îi las singuri pe copii. S-au întors cu dorința de a pleca din nou. Acum, la sfârșit de an 2024, le-am pregătit un traseu pentru aprilie 2025 la Théâtre du Soleil, Muzeul Cinematografiei și o zi la Disneyland. Dacă Ariane Mnouchkine organizează un stagiu - și am auzit că așa va fi - cei mai potenți fizic vor merge acolo. "Ici sont les dragons" - filozofie, istorie, teatru și mecanica scenei, marcă Asia.
Martie. M-am tuns. Simt nevoia să reconstitui lumea plecând de la Platon și Aristotel. Cunoașterea mă scoate din frici. Încă am sesiune bună la un Master de Filozofie aplicată, o adevărată cură de întinerire, uităm toți câți ani am. În aprilie, voi continua să scriu.
Am scris un scenariu pentru Teatrul George Bacovia din Bacău. B. a avut chef să monteze și a scos o poveste de zile mari. Am scris-o în transă și suntem fericiți. Am camuflat povestea casei noastre într-un basm. B. m-a ascultat și l-a cooptat pe Mișu pentru muzică, o combinație techno de urban și rustic. Era pe punctul de a renunța, dar i-am spus că este genial. Așa a decurs totul: fiecare dintre noi a făcut ceva mai neconvențional decât s-ar fi gândit celălalt. Cu toate acestea, povestea este bine conturată și recognoscibilă. Carmen Mihalache și Oltița Cîntec au scris despre ea, iar Oltița a invitat-o în Festivalul organizat de Teatrul Luceafărul. Fata babei are noroc, umblă mult prin lume. Asta era și ideea, mă săturasem de povești cu zâne citite copiilor seară de seară. Am vrut o eroină care să parcurgă un drum inițiatic. De atunci, spectacolul tot umblă prin țară.
Am scris în transă pentru că la suprafață mă bântuia altceva. Din februarie, când mă aflam în biblioteca de la Filozofie, am decis să conectez direct filozofia la teatru, alegând o temă de dramatizare din concursul anunțat de Teatrul Nottara: Jurnalul unei fete greu de mulțumit de Jeni Acterian. Până în iunie, când am aflat că sunt printre cei zece autori care se întâlnesc cu Mihaela Michailov la un atelier de scriere, am trecut prin câteva mii de pagini, bineînțeles. Am vrut mereu să lucrez pe scriere cu ea, dar cei doi copii ai mei m-au făcut să mă gândesc de două ori la distanța Iași-București. Și uite că, alegând Filozofia, am ajuns la M.M. Ce-mi place la ea, când o descopăr la lucru, este că știe să calce accelerația. Eu cred că ar trebui să o cheme Schumacher. Pe 29 iunie am aflat că sunt admisă. Nu uit să spun că B. îmi citește textele și îmi dă primul feedback. Cea mai frumoasă declarație a lui B., după 14 ani, a fost când i-am zis în fugă: "Stai jos și zi-mi și mie o poveste!" "Ce poveste?" "Nu știu, zi-mi ceva, așa, ca la femei. Toate vrem povești. Vrăjește-mă!" "În fiecare zi mă gândesc la tine." "Pe bune? Cum?" "Așa, oare ce-ți mai trece prin cap?!"
Iulie, încep Jocurile Olimpice. Pe rețelele de socializare, discuții de-ți vine să-ți tragi palme: francezii sunt decadenți, neinspirați și așa mai departe. Pe scurt, am văzut în secretozitatea lor un plan de pace la fel de bine construit ca unul de război, astfel încât să se poată feri de bombe, atentate și demenți. Mi-a plăcut energia oamenilor care se mișcau în ploaie, ca și când ar fi fost soare. Paris. David Popovici, un exemplu pentru copiii mei: pentru ca un om să câștige medalii de aur este suficient ca încă unul să îl susțină și să creadă în el. În povestea aurului olimpic, nici bogăția, nici sărăcia nu au valoare în sine. Sunt doar contexte.
B. stă încă în oraș, fiind rector. Eu am vacanță, fiind profesoară. Ghici ce? Primesc un telefon: "Vii la casting și workshop? E Domnica Cârciumaru." "Așa, fără energie, bătrână și grasă, cum sunt?" Pentru prima dată, un om tânăr m-a încurajat în rușinea mea biologică - fata lui Teo Corban. "Alege-ți un monolog." În timpul Serilor Filmului Românesc (SFR), am avut ocazia să lucrez alături de oameni din toată Moldova, nu doar actori, ci și studenți și proaspăt absolvenți. Eram un cal bătrân, dar experiența a fost atât de frumoasă încât m-am simțit parte din herghelie. M-a uimit că un om tânăr mi-a putut spune o vorbă bună.
Studenții mei pleacă în Danemarca. Sunt mândră de ei. Îmi trimit filme de acolo și mă bucur enorm să văd cât de bine se simt. Carolina Piarro, Julia Varley și un profesor londonez au cucerit regia, păpușile și actoria de la Iași pentru totdeauna. Îmi iau valiza de cărți și plecăm la mare, la soare, la studiu și la scris despre Jeni Acterian. Stațiunea de cercetare "Dan Borcea", UAIC. Broaște țestoase, șerpi, păsări, mare, plajă, diguri, meduze și, printre toate, cercetători botaniști, Baltag cu familia. Copiii se joacă într-un parc uriaș, biblioteca Mădălinei Baltag, cafea, mingi, nopți de lectură, desene animate și țânțari.
Septembrie. Mă întorc. Textul e încă în lucru și așa va rămâne până în ultima săptămână din octombrie, când îl voi trimite. Începem toți patru școala, e ca la cursele de cai. Norocul nostru că trebuie să mai mâncăm. Ne oprim, ca la fân. Mirela Ștefănescu și Sandra Mahvima mă invită în proiectul lor, Studio Deschis. Coregrafie și teatru pe străzile Iașului. Lucrez orice, numai să uit că aștept rezultatul de la Nottara. Va veni, răspunsul va fi negativ, dar nu-l resimt fiindcă m-am pregătit să nu mă atingă. Ghici ce? Trag de mine, fiindcă am primit un telefon de la Petre Șușu, de la Institutul de Folclor "Constantin Arvinte". Vrea să integreze teatrul în universul lui și îmi dă un subiect: bătaia de la Ruginoasa, fiindcă tatăl meu e născut acolo.
Pentru toți din casă, Jeni Acterian face parte din familie. Tura asta n-a urcat pe scenă, dar știm că e doar o chestiune de timp până o vedem în carne și oase. Mi-e dor de ea, i-aș mai scrie un act, dacă nu aș avea atâtea examene. E prietena mea, n-o s-o las. Uite, Naționalul face deja al doilea eveniment pe regie (primul a fost dedicat regiei feminine, al doilea, direcțiilor noi în dramaturgie; moderează Matei Vișniec și la sfârșit îmi dă o idee pe care n-o aveam: "Lasă textele să umble!". Liternet. Așteptăm. Am scris la Humanitas pentru drepturi de autor la Jeni Acterian. Într-o zi, pielea neagră și bronzată a lui Jeni va străluci din nou în Balcic. Vor fi lumini bune și Jacques Brel. E muzica pe care scriam: "Ne me quitte pas!"
Noiembrie. Alegeri prezidențiale, ochii cât cepele, Erasmus la Paris. Decembrie. Azi, la cursul de Spiritualitatea Răsăritului Creștin, am găsit un text despre neființă, perfect pentru conexiunea la Povestea fără sfârșit pe care vreau s-o facem cu B. El visează cel mai frumos pentru mine pe scenă. Săptămâna viitoare plec pe teren pentru primele interviuri la Ruginoasa. Vine Crăciunul, e top. De Crăciun stăm, ne rugăm. Apoi vine 24 ianuarie. E altfel, altul, altcum, din nou.
